Apreciatul pianist italian Giuseppe Guarrera este solistul concertului de vineri, 13 februarie 2026, susținut de Orchestra Națională Radio dirijată de John Axelrod. Cu această ocazie, muzicianul italian, laureat al mai multor premii la concursuri internaționale importante, a stat de vorbă cu colega noastră Ioana Țintea.

Este prima dumneavoastră apariție pe o scenă din România. Ce cunoașteți despre țara noastră?

Ei bine, am un prieten foarte bun, un pianist român extraordinar, Daniel Ciobanu, așa că prin el cunosc puțin din această cultură și acest mod de viață, care îmi amintește foarte mult de sudul Italiei. Există un mod similar de a fi deschis și de a fi foarte, foarte creativ. Și, bineînțeles, cunosc mai ales moștenirea muzicală bogată a pianului prin personalități precum Dinu Lipatti și Radu Lupu, sau cea a dirijatului, prin Sergiu Celibidache. Este o tradiție muzicală extraordinară, pe care am admirat-o întotdeauna foarte mult.

Pentru un spectator care nu a ascultat niciodată Concertul nr 1 în si bemol minor de Piotr Ilici Ceaikovski, cum ați descrie acest opus emblematic pentru literatura pianistică?

Acesta este, probabil, împreună cu câteva alte concerte, cel mai cunoscut concert pentru pian și orchestră. Are un arc narativ extraordinar, care pornește de la un caracter maestuos și nobil, trece printr-un scherzando înfricoșător, apoi devine foarte liric, apoi dramatic și din nou liric… se întâmplă foarte multe, iar totul culminează în ultima parte cu un dans destul de sălbatic. Este un exemplu excelent de lucrare simfonică, care respectă tradiția europeană în conceperea partiturii pentru orchestră și, în același timp, modul de abordare a pianului. În interiorul acestui limbaj european se inserează și tradiția rusă, ceea ce a făcut ca acest concert să devină cu adevărat una dintre lucrările simbolice ale repertoriului pianistic rusesc.

Un moment important în cariera dumneavoastră l-a constituit invitația lui Daniel Barenboim de a cânta în concertul de deschidere a stagiunii de la Pierre Boulez Saal din Berlin, în 2017. Privind în urmă, ce a însemnat pentru dumneavoastră sprijinul și încrederea venite din partea unei personalități precum Daniel Barenboim?

Ei bine, cred că mulți artiști, în special tinerii, se confruntă adesea cu multe îndoieli și nesiguranțe, deoarece arta nu este ceva măsurabil și, prin urmare, nu știi niciodată exact dacă ceea ce faci este "bun" sau "rău". Practic, există doar două moduri de a evalua acest lucru: propriile tale sentimente și judecata celor care te ascultă. Cu siguranță, atunci când primești apreciere de la cineva recunoscut ca fiind un mare muzician pe care îl admiri, acest lucru reprezintă o încurajare uriașă. Mai mult decât atât, colaborarea artistică și experiența de a învăța de la cineva care a cântat alături de majoritatea muzicienilor importanți ai secolelor XX și XXI reprezintă o oportunitate extraordinară. Este o șansă de a învăța, de a explora, de a-ți confrunta ideile și de a înțelege mai clar direcția în care vrei să mergi, ce vrei să transmiți și ce vrei să realizezi diferit.

Cum vedeți astăzi rolul mentoratului în cariera unui tânăr artist?

Cred că mentoratul ar trebui să fie, dacă îl definim ca atare, ajutorul oferit de cineva mai experimentat, care are, prin urmare, experiența necesară pentru a oferi o perspectivă valoroasă. Consider că toată lumea ar trebui să beneficieze de un mentorat. Dialogul între generațiile tinere și cele mai în vârstă este extrem de important, iar eu simt că, în societatea noastră, respectul față de persoanele mai experimentate este cumva diminuat. De multe ori, îi împingem pe cei în vârstă pe marginea societății pentru a face loc noilor veniți, dar cred că nu poate exista o evoluție reală dacă nu preluăm experiența lor și nu o integrăm în epoca contemporană. Așadar, mentoratul, în acest sens, este cu adevărat important.

După succesele recente obținute la marile competiții internaționale, precum Concursul Internațional de Pian de la Cleveland (2024) și Concursul Internațional de Pian "Arthur Rubinstein" (2023), cum vă raportați la etapa actuală a carierei dumneavoastră?

Faptul că sunt aici reprezintă deja o oportunitate uriașă. Cred că, în general, ca să te afirmi pe scena internațională, ai nevoie de talent și muncă, evident, dar și de multă perseverență și un strop de noroc. Talentul contează, desigur, dar este esențial să fii la locul potrivit, alături de oamenii potriviți. Cum mă văd acum? Simt că mă aflu într-o poziție destul de bună, cu mult spațiu de dezvoltare. Sunt foarte curios să văd cum va evolua muzica clasică în următoarele decenii, pentru că ne confruntăm deja cu provocările noilor tehnologii și cu schimbările stilului de viață. Am 34 de ani acum, iar la această vârstă putem spune că avem suficientă experiență, cunoștințe, dar și energia necesară să decidem în ce direcție vrem să mergem și să modelăm lumea așa cum ne dorim.