ACUM:
19.00
Beethoven - 250 ani de nemurire

Urmează: 20.00 Jazzy hour cu Berti Barbera Berti Barbera vă aduce albumul săptămânii.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Florian Mitrea, profesor la Școala Purcell din Londra

Publicat: sâmbătă, 3 Octombrie 2020 , ora 8.44

Pianistul Florian Mitrea a devenit începând din data de 1 octombrie cadru didactic la Școala Purcell din Londra; muzicianul român s-a stabilit în Marea Britanie în anul 2008, colaborând cu diverse instituții prestigioase din capitala Angliei, printre care și Academia Regală de Muzică. 

Să începem prin a vorbi despre relația pe care o aveți cu profesoratul? Când a început interesul pentru acest domeniu?

Am predat de când am terminat facultatea, ca să spun sincer. Am terminat masteratul în anul 2014 și aproape imediat mi s-a oferit un post la Academia Regală de Muzică. Mai întâi, un post temporar. Acum sunt profesor permanent. Am o activitate multiplă aș spune, la Academia Regală. Lucrez cu ansamblurile camerale, cu pianiști care studiază muzicologia sau pianiști de la secțiunea de jazz și întotdeauna am fost pasionat de latura educațională, să spun așa, inclusiv proiectul ''Hoinar'' susținut de Radio România la București. Este, de fapt, un fruct al acestei dorințe de a lucra cu tinerii pianiști, pentru că sunt conștient că există o mulțime de găuri pe care le putem umple în educația tinerilor și chiar îmi face mare plăcere să împărtășesc din experiență cu studenții, aproape că simt că devin un muzician mai bun când predau.


De-a lungul anilor, ați susținut și cursuri de măiestrie la școala Purcell din Londra. Cum ați dezvoltat această relație cu instituția?

Sigur, școala Purcell este implicată într-un festival de o anvergură destul de considerabilă, Festivalul Hertfordshire, care este exact județul în care locuiesc și eu. Este un festival care antrenează în fiecare an muzicieni mari, de la Stephen Hall, la Angela Kewitt, sunt mulți artiști mari invitați acolo și eu am fost implicat în acest festival care, chiar antrenează studenții de la școala Purcell. Am fost la ei prima dată, datorită festivalului cu un curs de măiestrie, cu un recital în care am cântat, pe lângă repertoriile clasice ca Sonata de Liszt sau Sonata de Beethoven, am cântat și lucrări de studenți la compoziție de la școala Purcell și atunci am făcut cunoștință cu directoratul școlii, cu șeful catedrei de pian, pianistul William Fong și am fost invitat să dau concurs când acest post a fost vacant și mă bucur foarte mult de faptul că acum pot să fiu și mai implicat în viața școlii. Sunt doar două zile pe săptămână, însă este un loc foarte dinamic și două zile sunt suficiente. Este o școală foarte dinamică, o școală bine integrată să spun așa, într-o energie internațională. Avem studenți, pot să spun, de peste tot prin lume, din Asia, Europa, America și este într-adevăr o atmosferă foarte vibrantă, să spunem.


Cum arată, în viziunea dumneavoastră, profesorul ideal?

Ce întrebare foarte mare. Este foarte dificil. Sigur, nu trebuie să uităm, lucratul cu un profesor de instrument, este în primul rând, o chestiune de natură personală. Contează foarte mult potrivirea de temperament, de atitudine, între un student și profesorul de instrument, dar sigur, există anumite criterii pe care un profesor ar trebui să le întrunească, dar cred că toate se pun sub semnul verbului a-ți păsa. Trebuie să-ți pese foarte mult de elevul sau de studentul care ți-a fost încredințat, pentru că până la urmă se poate vorbi de o resonsabilitate enormă. De exemplu, la școala Purcell avem copii care vin la vârste foarte, foarte fragede. Vorbi de 11 ani, 12 ani. Vin tocmai din China și practic, părinții îi încredințează școlii și prin urmare, profesorului de pian, le încredințează practic, întreaga dezvoltare copilului ș atunci trebuie să-ți pese în permanență, ce i se întâmplă, cum se dezvoltă, ce poți să faci mai multe ca să-l ajuți. Și în al doilea rând și asta e o chestiune pentru care sunt subiectiv și la care țin foarte, foarte mult, țin foarte mult la predatul foarte practic, axat pe fixarea problemelor. Sunt foarte mulți profesori, mi s-a întâmplat și mie, m-a dus la un curs de măiestrie și se preda așa, foarte vag, să fie frumos, să fie deosebit, dar exact, meserie de a fi pianist foarte greu se articulează, foarte greu se pune în cuvinte clare, iar eu asta mă străduiesc să fac la clasă, pentru că în momentul când dai indicații clare sau sugestii clare aproape că hrănești încrederea de sine a elevului.


Evident că în acest al doilea domeniu sunteți mult mai pregătit, dar având în vedere primul aspect, vorbim despre dezvoltarea copiilor, cum v-a pregătit experiența de dinaintea profesoratului pentru acest aspect, practic, al pedagogiei?

Cred că vă pot răspunde foarte simplu. Încerc să lucrez cu studenții așa cum s-a lucrat cu mine. Am avut un asemenea noroc, nu știu, de la Providență, nu știu de unde a venit acest noroc. Am avut un enorm noroc de niște profesori hărăziți, niște profesori dedicați până în ultima măsură a acestei meserii. Eu am venit foarte târziu la liceul de muzică. Provin dintr-o familie complet normală, nimeni nu era muzician la noi în familie, n-avea nimeni să m-ajute, să studiez. Am fost practic produsul școlii muzicale românești și am avut noroc, atât la Liceul de Muzică George Enescu, de niște profesori cărora chiar le-a păsat și mi-au inspirat și mie exact aceeași atitudine în relația cu profesorul și mai departe, la Londra, cu profesoara de aici și la Imola cu Boris Petrușanski, care încă îmi este mentor, am învățat ce înseamnă școala veche muzicală, mă refer la valorile vechi, care sunt neschimbate până la urmă. Ele sunt eterne. Nu se poate vorbi de o școală nouă sau de o școală veche. Este școala bună sau nu este școala bună, până la urmă. Pur și simplu am învățat de la profesorii mei ce înseamnă să lucrezi și până la urmă am învățat că dacă îți pasă de student, practic ești și tu ai câștigat. Până la urmă este o vorbă de-a unui coleg de-al meu, de la Londra: dacă vrei să înveți o piesă bine de tot, lucreaz-o cu studentul, că în momentul acela o privești din toate perspectivele, îți și pasă de ce înseamnă să iasă bine pe scenă și îți și pui probleme, de ce anumite chestii nu se rezolvă, de ce anumite chestii nu merg și în momentul acela când privești din perspectiva externă începi să-ți dai și răspunsuri și soluții.


În contextul actual, au avut loc nenumărate dezbateri în sfera publică despre siguranța sanitară în instituțiile de învățământ, cum vor avea loc cursurile la școala Purcell?

Pe coridoarele școlii se merge numai cu mască, la lecții, elevii au opțiunea de a purta mască, dacă doresc și sunt unii care se simt mai în siguranță, alții preferă discuția liberă, să spun așa, fără mască și mai ales la cei mici. Este destul de greu să poți comunica cu masca pe față la un elev de 10-11 ani, deși ei sunt foarte avansați din punct de vedere al tehnicii instrumentului, de fapt ei sunt încă copii și atunci este discuția cu un om căruia îi vezi fața, contează foarte mult. Pianele sunt dezinfectat de fiecare stundet. Suntem în continuă conversație cu magazinele de pian, Steinway, Yamaha, Kawai, care, în continuare, încearcă să găsească soluții la această problemă. Este o problemă. La vioară sau la alte instrumente unde cânți cu instrumentul personal nu se pune problema, adică a instrumentului. În momentul în care împarți un instrument cu zece alți elevi sau chiar mai mult decât atât, intervine această problemă. Avem grijă ca studenții să-și spele bine de tot mâinile înainte de lecția de lecția de pian și după lecția de pian și să și dezinfecteze pianele, cât permit temperaturile. Încercăm să ținem geamurile deschise. Slavă Cerului, până acum a fost un singur caz suspect de această boală, la școala Purcell, dar rezultatul a venit negativ și școala s-a redeschis. Deocamdată ne-a ajutat Dumnezeu și n-am avut acest tip de problemă.


Interviu realizat de Petre Fugaciu