Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Cadmiel Boțac

Publicat: joi, 16 Decembrie 2021 , ora 9.46

Pianistul Cadmiel Boțac și violoncelistul Cornelius Zirbo - laureații bursei Moștenitorii României muzicale în edițiile din 2020 și 2021 - sunt protagoniștii turneului ce va avea loc în cadrul proiectului la Cluj, Timișoara și București, în luna ianuarie 2022.

Cadmiel Boțac, ești laureatul ediției din 2020 a bursei Moștenitorii României muzicale, proiect în cadrul căruia vei derula, în ianuarie 2022, un turneu în trei orașe din România. Cu ce gânduri aștepți evenimentele?

În primul rând, vreau să spun că sunt extrem de bucuros și onorat să fiu premiantul acestui concurs, al acestui proiect, Moștenitorii României muzicale, și bucuria de a fi din nou pe scenă este cu atât mai mare cu cât vremurile pe care le trăim sunt dificile și parcă este tot mai greu să ajungi pe scenă. Din cauza restricțiilor, foarte multe evenimente culturale sunt anulate sau amânate, așa că bucuria de a fi din nou pe scenă, mai ales în România și cu atât mai mult alături de bunul meu prieten Cornelius Zirbo, este într-adevăr foarte mare și abia aștept aceste trei concerte.


Așa cum spuneai, te vei afla pe scenă alături de violoncelistul Cornelius Zirbo, împreună cu care vei interpreta Sonata op. 19 în sol minor pentru violoncel și pian de Serghei Rahmaninov. Ați mai colaborat până acum?

Desigur. Noi ne știm de foarte mulți ani și în diferite ocazii am mai cântat împreună. Suntem și foarte buni prieteni, ceea ce face colaborarea noastră pentru acestei trei concerte și mai plăcută și mai frumoasă și abia aștept să cântăm împreună o lucrare foarte dificilă, foarte complexă, celebră în programele de concerte din toată lumea, această sonată pentru violoncel, care din punctul meu de vedere, din perspectiva pianistului este într-adevăr ca un concert de pian - extrem de dificilă, extrem de complexă și probabil același lucru îl poate spune și Cornelius despre viziunea lui asupra sonatei, așa că abia aștept să interpretăm această lucrare împreună și sper ca publicul prezent să rămână cu ceva frumos, să fie îmbogățiți după aceste concerte.


Vei interpreta Sonata în si minor de Franz Liszt. Cum abordezi această lucrare? Ce dificultăți prezintă din punctul tău de vedere?

Cred că această sonată este un univers complex care conține tot ceea ce înseamnă tehnică pianistică, tot ceea ce înseamnă idei filosofice, idei muzicale, cele mai intense și profunde trăiri ale ființei umane se regăsesc în această sonată. Este într-adevăr o poveste cu totul complexă, extrem de frumoasă, o lucrare foarte, foarte dificilă, probabil cea mai dificilă lucrare pe care am studiat-o și am cântat-o vreodată. Abia aștept s-o interpretez în fața publicului din România și cred că se potrivește foarte bine cu sonata de violoncel. Cred că, împreună, cele două lucrări de Liszt și Rahmaninov au o direcție comună, o construcție romantică, așa că abia aștept să le interpretez pe amândouă.


În concertele pe care le vei susține în turneul Moștenitorii României muzicale, va fi prezentat și albumul tău de debut apărut la Editura Casa Radio în luna noiembrie, tot în contextul premiului obținut în 2020 în cadrul competiției. Ce cuprinde acest album?

Acest album cuprinde trei lucrări din repertoriul pentru pian solo și anume, Sonata op. 57 Appassionata de Ludwig van Beethoven, pe urmă, Sonata a doua de Frederic Chopin, sonata care conține celebrul marș funebru și ultima lucrare este o lucrare românească, Suita a II-a op. 10 în re major de George Enescu. Aceste înregistrări au avut loc în anul 2018 și mă bucur că după trei ani, cei de la Radio România Muzical mi-au oferit această șansă de a avea primul meu disc, ceea ce este fantastic pentru mine și nu pot decât să le mulțumesc pentru această inițiativă și pentru faptul că au avut încredere în acest proiect și l-au demarat și iată că acest disc este finalizat și poate fi ascultat de ascultătorii Radio România Muzical sau de cei care vor să-l achiziționeze, ceea ce pentru mine este o onoare și o mare bucurie.


În prezent studiezi la Academia de Muzică și Arte din Viena, la clasa profesorului Stefan Arnold. Cum descrii experiența ta cu mediul artistic de acolo?

Aceasta este o bună întrebare și trebuie să recunosc faptul că atmosfera de la Viena este una cu totul specială, cu totul diferită. Am întâlnit de-a lungul timpului doar muzicieni de calibrul internațional, profesori cu totul speciali, care pretind foarte mult, care sunt exigenți, dar alături de care și de la care poți să înveți extrem, extrem de multe lucruri, așa că sunt onorat să fiu la Viena și sunt onorat să cunosc diferiți muzicieni, sunt onorat să studiez aici cu un profesor pe care îl respect și îl apreciez profund și îmi doresc să învăț cât mai mult să mă maturizez cât mai mult și să profit de această perioadă în care sunt student la Viena.


Ce planuri cuprinde agenda ta în perioada următoare?

Probabil că aceasta este întrebarea la care mi-e cel mai greu să răspund, pentru că nu știu ce-mi rezervă viitorul, nu știu ce se va întâmpla în 2022. Deocamdată aștept aceste trei concerte din Cluj-Napoca, din Timișoara și din București și pe urmă vom vedea ce se va întâmpla. Mă apropii de finalul studiilor la Viena. Cu siguranță va urma examenul final și finalizarea lucrării de disertație și sper eu, alte oportunități, alte concerte, sper și câteva concursuri internaționale la care îmi doresc să particip, dar lucrurile sunt încă neclare și nu este nimic fixat deocamdată, în afară de aceste trei concerte.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu