Celebrul duo pianistic format din Katia și Marielle Labèque va evolua și astăzi (6 iunie 2025) pe scena Ateneului Român, împreună cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Gabriel Bebeșelea. Renumitele artiste vor interpreta Concertul în mi bemol major pentru două piane şi orchestră KV 365 de Wolfgang Amadeus Mozart. Katia și Marielle Labèque i-au acordat un interviu colegei noastre, Ariadna Ene-Iliescu:

Mozart i-a dedicat Concertul pentru două piane nr. 10 în Mi b major surorii lui, Nannerl. Ați putea identifica ceva frățesc în scriitura acestui concert?

Katia Labèque:Cred că putem găsi asta în toate concertele scrise pentru două piane, întrucât în aceste lucrări este vorba despre un dialog. Există întotdeauna doi oameni care își vorbesc unul altuia, și de cele mai multe ori conversația este despre iubire, despre sentimente și sensibilități, despre alte astfel de lucruri pe care le împărtășești cu sora, cu fratele, cu cineva din familie, sau chiar cu un prieten apropiat.

De asemenea, Mozart l-a compus pentru sora lui deoarece ea era o pianistă excelentă. La vremea repsectivă, nu era atât de ușor să găsească pe cineva care ar fi putut cânta cu el. Acesta ar fi putut fi motivul inițial. Și apoi, sigur, se înțelegea bine cu sora lui. Oricum, ideea în sine de a scrie un dublu concert întruchipează dorința de a cânta cu cineva, ceea ce reprezintă în sine un act de iubire.

Marielle Labèque: Și reprezintă de asemenea o joacă între cei doi - cu întrebări și răspunsuri, cu momente în care cântăm împreună și în care cântăm separat... Și de fapt, se aseamănă foarte mult cu opera. Întotdeauna în muzica lui Mozart trebuie să existe personaje diverse, stări diverse, între care trebuie să aibă loc schimbări bruște. Ceva extrem de dramatic se transformă într-o clipă în ceva foarte jucăuș. Și bineînțelesc că această dinamică urmărită în doi este minunată - uneori sora mea propune idei într-un anumit fel, iar eu răspund în alt fel...Astfel că mereu avem nevoie de un pic de improvizație.

Ați interpretat Concertul pentru două piane de Mozart de nenumărate ori și îl cântați de asemenea uneori pe instrumente de epocă. În ce fel v-a influențat perspectiva asupra lucrării această experiență de a o interpreta pe instrumente de epocă?

Katia: Perspectiva noastră s-a schimbat drastic! Pentru că instrumentul te învață mult despre sunet, despre articulație, despre frazare, chiar și despre tempo. De fapt, pe un astfel de instrument (fortepiano) poți cânta mult mai rapid fără să pierzi din claritatea articulării. La pianul de azi, tot ce faci este foarte amplificat, deci mereu trebuie să mai reduci, pe când la fortepiano poți să exprimi ideile la intensitate maximă și nu va fi niciodată mai mult decât e cazul. Există lucruri pe care fortepianoul le poate face și lucruri pe care nu le poate face. Dacă mergi în registrul acut, nu vei avea niciodată un sunet plin, măreț. Nu este precum un Steinway - care rezonează puternic în orice registru. Când cânți la fortepiano trebuie să te adaptezi. Știi că registrul mediu se pretează melodiei, lirismului, registrul acut este mult mai fragil, iar basul poate fi extrem de ritmic, deoarece are capacitatea de a fi mult mai incisiv, mai punctual decât un Steinway... Așadar, cred că este foarte bine că instrumentul te învață ce să faci și până la urmă, acesta este felul în care Mozart a scris. Toată lumea spune acum că "dacă Mozart ar fi cunsocut pianele Steinway, i-ar fi plăcut foarte mult." Desigur, dar probabil că ar fi scris altfel. Așa cum au făcut-o toți compozitorii de după el - Schubert, bineînețeles, și apoi, mergând mult în față, cei moderni - Debussy, Faure, Ravel - care au avut la dispoziție un altfel de instrument, pe care l-au folosit într-un mod diferit Așadar, cred că reprezintă un act educativ foarte bun - să te întorci la instrumentele de epocă, la sonoritățile inițiale, care te învață ce să faci.

Marielle: Sunt complet de acord. Bineînțeles, acum când cânt pe un Steinway, precum astăzi, cred că îl abordez diferit. Tocmai am interpretat recent Concertul de Mozart la fortepiano, împreună cu English Baroque Soloists și Mark Minkowski. Iar acum, când am revenit la pianul modern, se simte într-un fel diferit - folosesc mai puțină pedală, de exemplu. Înainte foloseam mai multă pedală, acum nu prea o mai facem. Articulațiile, digitațiile - totul este diferit. Este o provocare, dar una foarte interesantă. De asemenea, se adaugă faptul că lucrezi cu muzicieni educați într-un alt fel, cu o altfel de orchestră...

Pe parcursul amplei cariere pe care ați desfășurat-o, ați abordat un repertoriu extrem de vast și de variat. De la creații baroce, până la partituri scrise de compozitori contemporani - foarte multe comenzi pentru compozitorii zilelor noastre, chiar! De asemenea, ați avut colaborări mai puțin obişnuite, precum cea cu Thom Yorke din "Radiohead"... Există vreo diferență în modul în care abordați partituri atât de diverse?

Katia: Eu nu simt nicio diferență! Partitura te învață ce să faci. Compozitorul are un limbaj, se încadrează într-un stil. Este important să cunoști perioada în care a trăit - e o mare diferență între Philip Glass și Franz Shubert, de exemplu. Mereu încercăm să abordăm cât de bine putem partiturile. Orice artist din lume ar spune că încearcă să ofere o versiune a muzicii cât mai apropiată posibil de sufletul, de spiritul compozitorului. Și totuși, avem interpretări extrem de diverse. Pentru că până la urmă, ce se află în interiorul tău, ca interpret, iese la suprafață. Dar da, e nevoie de cunoștințe, trebuie să învățăm despre compozitor, despre stil și așa mai departe, și apoi, în final avem un fel de libertate de improvizație, așa cum zicea Marielle mai devreme, în economia interpretării. Nu este uriașă, dar da, există într-adevăr.

Marielle: Mereu am abordat muzica contemporană, de fapt cu asta am început. Prima noastră înregistrare a fost a unei creații de Olivier Messiaen - "Visions De L'Amen", apoi colaborat cu Luciano Berio și cu Pierre Boulez - am abordat ambele volume de "Structures", pentru două piane, care sunt foarte dificile. A fost mereu important pentru noi să fim ancorate în muzica zilelor noastre, să fim conectate la ceea ce se întâmplă astăzi.

Și acum o întrebare care probabil că vă este adresată foarte des... Colaborați de multe decenii în această formulă, ați urcat pe marile scene ale lumii împreună. Cum ați descrie relația muzicală pe care o aveți? Ați menționat într-un interviu anterior că este vorba de complementaritate...

Katia și Marielle Labèque: Da, este adevărat!

Katia: Până la urmă, ne place să lăsăm publicul să își imagineze ce vrea. Ceilalți sunt cei care ne-ar putea defini, noi nu facem asta. Suntem muziciene, cântăm, ne bucurăm să ne aflăm pe scenă, să intrăm în dialoguri muzicale. Dar ne este imposibil să ne definim - să afirm, de exemplu, că eu sunt într-un anumit fel, sora mea e așa și nu știu cum... Mereu le spunem oamenilor că ei sunt cei care trebuie să ne definească, să își formeze propria opinie în legătură cu noi. Nu ne deranjeză! Căci, așa cum știm, realitatea noastră proprie, personală, nu corespunde întotdeauna cu percepția celorlalți, cu percepția pe care o are publicul asupra noastră. Și asta este în regulă, este perfect normal! Mai ales că pe tot parcursul activității noastre am abordat și cercetat atât de multe stiluri și genuri. La momentul la care publicul pare să se fi obișnuit cu ce facem, noi deja ne-am schimbat.