Vineri, 20 martie 2026, pianista Sînziana Mircea va fi solista Orchestrei Naționale Radio, dirijată de Nicolae Moldoveanu. Muziciana va putea fi urmărită în două opusuri concertante: "Rhapsody in Blue" pentru pian și orchestră de George Gershwin și Concertul nr. 2 op.14 pentru pian și orchestră aparținând creației lui Nikolai Kapustin. Cu mai multe detalii, Sînziana Mircea într-un dialog cu Ioana Țintea.

Sînziana Mircea, în concertul de la Sala Radio vei interpreta în prima audiție bucureșteană Concertul numărul 2 pentru pian și orchestră de Nikolai Kapustin, o lucrare rar cântată pe scenele din lume. Cum ai descoperit această partitură și ce te-a atras în mod special la acest opus?

Kapustin e un compozitor pe care îl cunoșteam încă din anii mei de studenție în Germania. Este unul din cei mai interesanți compozitori de muzică clasică, dar și de jazz, iar acest Concert numărul 2 este o explozie de energie și de ritm. Este scris într-un format clasic, în trei părți, însă ceea ce este în interior este jazz pur. Este scris ca o suită de improvizație. În partea a doua, sunt momente în care pare improvizat exact ca un solo de pian jazz. Partea a treia este un perpetuum mobile fără pauză, o toccata care intră într-un tempo incredibil și îți crește pulsul până la cer. Așa că pentru mine a fost o descoperire incredibilă.

Mi-am dorit foarte mult să-l aduc pe scenă și voi face astfel premiera românească - nu a fost cântat niciodată în România sau de către un pianist român în străinătate - pe 18 martie, la Brăila și apoi pe 20 martie, la Sala Radio.

Am repetat deja cu maestrul Moldoveanu. Am avut o primă întâlnire la două piane și a fost o conexiune instant. Am mers totul ca uns și este o mare onoare pentru mine. Ar fi trebuit să cânt cu dânsul în 2020 și a fost primul concert anulat din cauza pandemiei. Și de atunci mi-a rămas așa… aaa, ce păcat că am ratat așa o întâlnire cu un muzician incredibil.

Iar la Brăila voi cânta cu un dirijor american, Barnaby Palmer, care iarăși a fost foarte entuziast, pentru că e o lucrare foarte dificilă. Este o orchestră simfonică cu pian, cu chitară electrică, cu percuție de jazz, toate de pus împreună într-un timp scurt, așa cum se întâmplă în repetițiile pentru un concert de stagiune. Și sunt foarte recunoscătoare atât Orchestrei Naționale Radio și maestrului Moldoveanu, cât și Filarmonicii Brăila.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai descoperit în pregătirea acestei partituri?

Că este scris într-un limbaj diferit, e ca o limbă străină. Faptul că toate acordurile sunt un pic diferite… este întotdeauna o notă disonantă. Structurile clasice sunt total diferite. Tot ce știm a trebuit să șterg din memorie și din memoria degetelor, să spunem. Fiecare acord era o altă combinație de note decât ar fi fost chiar și într-un Rahmaninov, de exemplu, chiar și în Gershwin, pentru că în aceeași seară voi cânta "Rhapsody in Blue" de Gershwin. Iarăși, o lucrare inspirată de jazz, dar totuși cu un limbaj mult mai clasic.

Și pentru asta chiar m-am pregătit în mod activ. Am fost la concerte de jazz. Am fost la Blue Note, la Milano, un spațiu în care se desfășoară cele mai importante concerte de jazz din Italia. Am ascultat foarte multe înregistrări Oscar Peterson, sigur lucrări și de Kapustin, am vrut să intru in the mood și a fost o perioadă foarte intensă. Îl pregătesc de aproape un an, însă sunt foarte fericită și abia aștept să-l când.

O altă lucrare, așa cum ai spus, din programul de la Sala Radio este Rhapsody in Blue, partitură ce se bucură de o popularitate impresionantă. Însă, tocmai această notorietate creează uneori anumite așteptări din partea publicului. Care este perspectiva ta asupra acestui opus așa de bine cunoscut?

Este foarte greu să aduci ceva nou, asta e realitatea, atunci când au fost realizate zeci de înregistrări, când avem Bernstein, când avem Yuja Wang, Katia Buniatishvili. Însă, exact această alăturare cu Kapustin cred eu că le pune pe amândouă lucrările într-o lumină foarte frumoasă și, de ce nu, mi-am dorit să fie o lucrare cunoscută de public, pentru că atunci când propui o lucrare complet necunoscută, așa cum este Kapustin, riști ca publicul să fie un pic speriat și să zică, cine știe ce fel de muzică contemporană, greu de înțeles, și atunci am zis, măcar să fie Gershwin, cunoscut de toată lumea, și apoi sunt sigură că vor avea o surpriză frumoasă cu Kapustin.

Spuneai într-un interviu că în fața unui pian, oriunde te-ai afla, te simți acasă. Cum se simte această revenire "acasă" la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio și de publicul din București?

Revenirea la Sala Radio pentru mine este o revenire la copilărie și la tot parcursul meu. Datorez imens Radio România. Am crescut în Sala Radio, fără exagerare, în emisiunile doamnei Rodica Sava, "Muzicieni de azi, muzicieni de mâine", când cântam în direct. Ce responsabilitate uriașă pentru un copil și ce șansă incredibilă, când aveam șapte-opt ani pe Radio România Cultural! Apoi în emisiunile și concertele, mai ales, organizate de Radio România Muzical, doamna Cristina Comandașu, care mi-a dat șansa să cânt la aniversarea de 18 ani a postului, atunci când eu aveam 20 de ani, eram aproape de o vârstă cu postul.

Primul meu concert din seria Imagine, de concerte imersive și concerte care ies din schema clasică a unui recital de pian, a fost organizat în "Moștenitorii României muzicale" în 2019, iar alături de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră, mă leagă deja o prietenie din 2019 încoace. Am venit cu lucrări precum Beethoven - Concertul nr.4, Mozart 21, primul concert de după pandemie cu public, așa că îi sunt foarte recunoscătoare doamnei director Staicu, care, iată, mi-a dat ocazia să cânt Beethoven, dar și Kapustin.

Așa că, pentru mine, Sala Radio este acasă muzical cel mai acasă dintre toate locurile posibile, pentru că de mic copil până astăzi am avut niște oportunități incredibile și sunt foarte fericită și recunoscătoare.