Pianista Marie Ange Nguci, membră în juriul secțiunii de pian a Concursului Internațional „George Enescu", susține miercuri, 16 septembrie 2026, un recital pe scena Ateneului Român. Cu acest prilej, parteneră de scenă îi va fi tânăra violonistă Hyeonjeong Lee, în vârstă de 15 ani, laureată în 2024 a Concursului Enescu. Cu această ocazie, Ioana Țintea a stat de vorbă cu Marie Ange Nguci despre rolul său ca membră a juriului Concursului "George Enescu", dar și despre programul recitalului de la Ateneul Român.

Pentru dumneavoastră, aceasta este prima vizită în România?

Este prima prezenţă în România și la București. Sunt foarte fericită și onorată să fiu aici, alături de voi, și să descopăr puțin din această țară, din cultura și din orașul dumneavoastră.

Ce cunoșteați despre Concursul Enescu înainte de a veni aici?

De fapt, eu provin din Albania, o țară din aceeași regiune balcanică. Am crescut cu figura lui Enescu și cu Concursul Enescu, pe care le-am perceput ca fiind extrem de importante pentru viața culturală și muzicală. În primul rând, pentru că Enescu a fost cu adevărat un artist foarte implicat, respectat și foarte important - în calitate de interpret și compozitor, dar și prin dedicarea sa în lumea artelor, atât în Franța, cât și în România - și nu numai. Așa că am crescut având această imagine a lui ca pe un fel de figură tutelară, nu doar pentru vioară sau pentru compoziție, ci și ca pe cineva care a făcut enorm în epoca lui pentru contemporanii săi, pentru muzica țării sale, dar şi pentru muzica franceză.

Sunteți familiarizată, ca interpretă, cu muzica lui Enescu?

Am avut ocazia să cunosc unele dintre lucrările sale, dar aștept cu foarte mare nerăbdare semifinalele, unde îi vom asculta pe cei șase concurenți prezentând propriile lor interpretări ale acestor lucrări. Aștept cu adevărat cu nerăbdare și sper ca foarte mulți oameni să ni se alăture în sală pentru a asista la acest eveniment live.

Ce fel de responsabilitate simțiți că implică rolul de membră a juriului?

Concursurile sunt foarte dificile pentru cineva în această poziţie pentru că, prin însăși natura lor, implică să elimini pe unii concurenți și să le oferi altora șansa de a continua. Cred că cea mai mare responsabilitate a unui membru al juriului este să aibă cel mai profund respect pentru toți concurenții. Cu toții au făcut o investiție enormă și au depus un efort uriaș. Și, de asemenea, au onorat concursul alegând să vină aici și nu în altă parte. Ca membru al juriului, chiar dacă trebuie să îi elimini pe unii și să îi păstrezi pe alții pentru etapa următoare, trebuie să te asiguri că le transmiți întotdeauna încurajare. Trebuie să vorbești întotdeauna într-un mod constructiv, să îi susții mereu pe concurenți în individualitatea lor.

Anul acesta, Concursul Enescu a adus o noutate în semifinală: formatul "Play and Conduct", prin care participanții își asumă atât rolul de solist, cât și pe cel de dirijor. Care credeți că sunt cele mai mari provocări pentru tinerii muzicieni care nu sunt familiarizați cu acest tip de experiență?

În primul rând, sunt foarte încântată de această inițiativă. Rezonează foarte puternic cu mine, pentru că este ceva ce am început și eu să fac din ce în ce mai mult în ultimii doi ani. Într-adevăr, reprezintă o provocare în plus, dar mai ales o oportunitate de evoluţie pentru tinerii muzicieni. Pentru un pianist, înseamnă o cunoaștere mult mai profundă a partiturii: trebuie să înțeleagă fiecare voce, să comunice cu orchestra și să îmbine atenția pentru fiecare muzician cu viziunea de ansamblu. Este o experiență care nu poate fi exersată cu adevărat acasă. Contactul direct cu orchestra este esențial: trebuie să înveți să comunici prin privire, gest, respirație și prin acele semnale nonverbale care creează legătura dintre muzicieni. Nu mai există distanța dintre solist și orchestră, ci o colaborare în care toți sunt implicați și construiesc muzica împreună.

Pentru mine, această experiență mi-a schimbat și felul în care ascult muzica. Încep să aud în minte diferitele instrumente și să mă gândesc cum ar putea fiecare dintre ele să contribuie la ceea ce cânt. Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate oferi acest format: îți extinde perspectiva muzicală.

Sper ca participanții să privească semifinala nu doar ca pe o provocare, ci ca pe o șansă de a crește, de a descoperi și, mai ales, de a se bucura de această experiență. Cel mai important ar fi să plece de pe scenă gândindu-se: "Abia aștept să fac asta din nou!".

În opinia dumneavoastră, este curiozitatea o calitate esențială pentru ca un artist să devină cu adevărat complet? Și ce rol a avut curiozitatea în propria dumneavoastră dezvoltare artistică?

Pentru mine, curiozitatea este un mod de a trăi. Pentru că suntem atât de mici într-o lume care este infinit de mare, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Și cred că această curiozitate este un mod de a menține flacăra vie de-a lungul întregii vieți. Nu cred că este pur și simplu o chestiune de "ori ești curios, ori nu ești curios". Poți învăța să fii curios, să înțelegi lumea din jurul tău, să nu îți fie frică și să fii mereu deschis la minte.

Cred că vorbim despre una dintre cele mai importante calități nu doar pentru a fi un muzician bun astăzi, ci și pentru a deveni un muzician mult mai bun peste 30 sau 40 de ani.

Ca membră a juriului, vreau să îi ajut pe concurenți să înțeleagă că un concurs este asemenea unei fotografii: un instantaneu al unui anumit moment. Dar lucrurile se vor schimba și nu vom fi niciodată de două ori la fel. Fie că ești sau nu câștigătorul unui premiu, acest moment nu este un sfârșit, ci începutul a ceva nou. Se deschide o ușă și ți se întinde o mână, iar tu trebuie să o iei și să începi o altă călătorie.

Ideea nu este că ești cel mai bun acum, ci aceea de a-ți oferi toate posibilitățile de a deveni și mai bun peste 30 sau 40 de ani, iar curiozitatea este parte intrinsecă din acest proces.

Miercuri, 16 septembrie, veți susține un recital împreună cu tânăra violonistă Hyeonjeong Lee, laureată a Concursului Enescu în 2024. Cum priviți acest dialog între generații și ce pot învăța artiștii unii de la alții, dincolo de diferențele de generație?

Sunt foarte entuziasmată și abia aștept să descopăr cum va funcționa acest dialog. În special, mă bucur să cântăm Sonata de Ravel, o lucrare cu o legătură foarte importantă cu George Enescu și cu relația franco-română. Sunt foarte recunoscătoare și onorată să o pot cânta aici, în acest context.Cred că dialogul dintre generații este un lucru incredibil de frumos și extrem de încurajator, pentru că fiecare generație vine cu o prospețime nouă, aduce ceva special din experiența sa, din felul în care percepe lumea.Cred că și acest concurs este o demonstrație foarte vie a acestui schimb atât de frumos între generații - între mine și ceilalți membri ai juriului, spre exemplu.Este un amestec extraordinar și ne reunim datorită faptului că suntem cu toții dedicați muzicii și ne împărtășim experiențele, viețile, îndoielile, momentele de maxim și de minim. Este o experiență extrem de valoroasă.

Știu că includeți de multe ori în programele recitalurilor dumneavoastră Sonata nr. 6 în la major pentru pian de Prokofiev. De ce reveniți atât de des la această lucrare? Ce vă atrage cel mai mult la ea?

Această lucrare este prima dintre așa-numitele "sonate de război" ale lui Prokofiev, scrise în urma șocului provocat de dezastrele și ravagiile războiului. Cred că, din multe puncte de vedere, este o lucrare care încearcă să aducă reconciliere. În prima parte se simte cu adevărat dezastrul conflagraţiei, în timp ce partea a doua aduce o dimensiune sarcastică și cinică, ca o încercare de a înțelege această realitate. A treia parte evocă lumi pierdute și vorbește despre reconectarea cu trecutul și despre împăcare.

Pentru mine, este un mod de a procesa tragedia și impactul profund pe care războiul îl are asupra omenirii. Din păcate, lucrarea rezonează foarte mult și cu situația actuală. Cred că este important să transmitem această reflecție fără cuvinte, ci prin muzică.

O altă lucrare inclusă în program este "Fantezia" de Beethoven. Care este perspectiva dumneavoastră asupra acestui opus?

Este o lucrare cu o semnificație foarte specială în creația lui Beethoven, pentru că are ceva extrem de spontan și de liber. La origine, "fantasia" însemna improvizație, ceva care apare în mod firesc, fără să fie neapărat planificat. Iar această lucrare mi se pare că înseamnă aproape o metaforă a vieții. Sunt fragmente și idei muzicale foarte diferite, care apar, se întâlnesc, se opun, iar din acest aparent haos se naște, la un moment dat, o temă frumoasă. Aceasta devine apoi firul care conduce întreaga lucrare, trecând prin diferite transformări.

Pentru mine, este o imagine foarte frumoasă a vieții, cu momentele ei de haos, de descoperire, de frumusețe și, în cele din urmă, de dispariție. Este o lucrare stranie și fascinantă, iar cu cât o asculți și o cunoști mai mult, cu atât începi să-i descoperi mai profund sensurile.

Credit foto: Henrik Princeli