Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Mădălina Pașol, despre prima ediție a Bucharest International Piano Festival

Publicat: marți, 25 August 2026 , ora 13.12

În perioada 22-26 septembrie 2026, Sala Mare a Ateneului Român găzduiește prima ediție a Bucharest International Piano Festival, un eveniment dedicat exclusiv recitalului de pian solo. În dialog cu, Ioana Țintea, pianista Mădălina Pașol, fondatoarea și directoarea artistică a festivalului, a vorbit despre ideea din spatele acestui proiect, artiștii invitați la prima ediție, dar și despre provocările pe care le presupune organizarea unui festival internațional.

Mădălina Pașol, pentru început, cum s-a născut ideea Bucharest International Piano Festival și de ce ați simțit că este nevoie de un astfel de eveniment la București?

Eu ador, bineînțeles, acest instrument, de aceea am și ales din toate instrumentele care mi-au fost puse la dispoziție în copilărie, am ales pianul și am avut de-a lungul educației mele mari idoli, cum ar fi Clara Haskil, Radu Lupu, Dinu Lipatti și mi-am dorit foarte mult să reușesc să ofer ascultătorilor din România posibilitatea ca pianiștii români și nu numai, care au o carieră internațională foarte frumoasă, să poată veni și să concerteze în România. După cum știm, Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu au concertat foarte puțin în România și de aceea am simțit nevoia să pot să creez acest festival ca să dau posibilitatea pianiștilor români să concerteze aici, dar să și aduc pianiști de mare marcă în România.


Prima ediție Bucharest International Piano Festival are loc între 22 și 26 septembrie. Cum ați construit programul celor cinci seri, astfel încât fiecare recital să aducă o experiență diferită publicului?

Am încercat să aducem pianiști cât mai diferiți. Din păcate, nu am reușit să avem chiar toți pianiștii pe care mi i-am dorit. Eu voi deschide festivalul, să zic așa, printr-un mic noroc, dar am ales să deschid cu Rapsodia lui George Enescu, pe care am aranjat-o personal pentru pian, pentru mâna mea. Apoi l-am invitat pe Cătălin Șerban, care are o activitate foarte frumoasă în Germania. A studiat pian de concert și colaborează foarte bine cu violoncelistul Andrei Ioniță. Are o serie de concerte la Berlin. Apoi îl avem pe David Kadouch care are o activitate extraordinară în Franța și internațională și a fost invitat al Filarmonicii George Enescu. Apoi pe Mihai Ritivoiu l-am invitat, care a fost artist în rezidență al Filarmonicii George Enescu și are un public al lui și este foarte iubit de ascultători. Și în final suntem extraordinar de onorați să o avem chiar la prima ediție pe incredibila pianistă Khatia Buniatishvili, care este un star al pianisticii internaționale.


Așa cum ați menționat, pe 22 septembrie deschideți Bucharest International Piano Festival cu un recital care include lucrări semnate, printre alții de Frederic Chopin, Sergei Rahmaninov și Franz Liszt, dar și o adaptare proprie a Rapsodiei Române nr. 1 de George Enescu. Ce ne puteți spune despre programul ales pentru prima seară a festivalului?

Am încercat să aleg un program cât mai vast, să acopăr cât mai multe epoci. Am și Jean-Philippe Rameau în program. Voi interpreta și Notturno de Ottorino Respighi. Am, bineînțeles, și piese foarte iubite de Robert Schumann, cum ar fi Visare și Arabesca. Am un program care include și piese de dificultate tehnică, cum ar fi Rahmaninov, de pasiune artistică-pianistică. și voi încheia cu Franz Liszt, cu Rapsodia a II-a, pe care tot așa mi-am aranjat-o pentru posibilitățile mele pianistice.


Ce este mai dificil: să pregătiți un recital important sau să organizați un festival internațional?

Este un fel de tornadă, nu mai poți să faci diferența ce este mai dificil, să-mi găsesc timpul de studiu sau să mă ocup de toată această organizare, dar bucuria cu care fac acest lucru îmi dă și curajul de a merge mai departe și, bineînțeles, abia aștept să întâmpin pianiștii pe care i-am invitat și mai ales publicul care deja a rătat un interes foarte mare pentru festivalul nostru și a ales să participe la acest festival și nu la alte evenimente artistice.


După atâția ani de scenă, ce înseamnă astăzi pentru dumneavoastră emoția unui recital?

Emoția este ceva ce vine la pachet cu viața de artist. Eu mă bucur de fiecare dată de toate concertele pe care le susțin, dar, bineînțeles, întotdeauna stăm în fața unei probleme nerezolvate înaintea concertului și în fața unei bucurii după ce concertul s-a terminat și, dacă s-a terminat cu bine, atunci suntem și mai fericiți.


În final, ce înseamnă concret să organizați un festival internațional de pian în România în anul 2026?

După cum am spus, este o tornadă de sentimente. Sunt foarte multe lucruri pe care, bineînțeles, înainte de festival nu le cunoșteam. Am învățat foarte mult. Am învățat să colaborez cu mari agenții de impresariat, să scriu texte pentru festival. Am învățat să conduc o echipă mai mare decât am avut până acum, să mă ocup de tot ce înseamnă organizare, de bilete, de contractele cu artiștii, cu casele de bilete, cu toate aceste lucruri cu care, de obicei nu ești obișnuit când ești pianist și ești foarte ocrotit de toată lumea și toți vor doar să-ți asculte sunetele, dar acum eu îmi doresc ca publicul meu să poată asculta și interpretările celorlalți pianiști.


Interviu realizat de Ioana Țintea