ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Luiza Borac

Publicat: vineri, 19 Iunie 2020 , ora 15.07

 În 22 și 29 iunie, de la ora 19.00, Radio România Muzical prezintă în premieră un dublu CD propus de pianista Luiza Borac, cuprinzând integrala lucrărilor pentru pian solo de Constantin Silvestri, album apărut la casa Hanssler Profil pe 19 iunie 2020.

"Aș începe cu primul gând al doamnei Lavinia Coman în cartea dânsei, biografia lui Constantin Silvestri. Când deschizi această carte, prima propoziție se referă la faptul ca este de neînțeles, cum Constantin Silvestri este un fenomen de uitare colectivă. Poate câțiva dintre noi știm despre el ceva, poate câțiva nu știm nimic, dar este într-adevăr foarte important să cunoaștem muzica acestui mare geniu, să ne apropiem de ea. Pe mine personal m-a impresionat! În 2014 am înregistrat un disc, Chants nostalgiques, cu titlul lui Silvestri, varianta franceză a Cântecelor de pustiu, și a fost pentru mine un moment crucial; am avut sentimentul că mă apropii de muzica acestui mare geniu. A fost un moment, cred, important pentru mine. Atunci mi-am dorit să cunosc mai mult din creația sa. Bineînțeles, câteva din lucrări sunt cunoscute, cred, și în școli, în liceu - în timpul studiilor eu am cântat câteva din lucrările sale din suitele Copii la joacă - dar mărturisesc că de-abia în ultimii ani am înțeles dimensiunea acestui mare geniu. Așa ca și Enescu și Lipatti, cred că Silvestri ne-a așezat în galeria muzicii universale.


Constantin Silvestri a avut și soarta lui Enescu și Lipatti, la rândul lor și interpreți, dar și compozitori, interpretul lăsând însă în urmă compozitorul. Trebuie să ne amintim și de faptul că Constantin Silvestri a fost dirijorul de la Orchestra din Bournemouth, pe care practic a transformat-o din nimic într-un ansamblu de top la nivel mondial. Spune-ne părerea ta generală despre muzica lui. Cum sună această muzică în contextul secolului XX?

Este muzica unui vizionar absolut. Din diferitele recenzii pe care le-am citit și gânduri, refleții și mărturii despre marele muzician și marele om Constantin Silvestri, m-a impresionat un extras dintr-un ziar în urma unui recital al său din 1944 la Sala Dalles. Cronicarul nota: "Am fost la acest concert, am ascultat două ore muzica lui Silvestri interpretată de el. În aceste două ore poate că am avut patru sau cinci acorduri care să fie nedisonante, în rest a fost un concert plin de disonanțe. La capătul acestor două ore, am fost electrizati și publicul aplauda frenetic." Personalitatea lui Silvestri trebuie să fi fost într-adevăr ceva cu totul și cu totul special. A fost încurajat, admirat de George Enescu și de Mihail Jora. La vârsta de 16 ani primea Premiul "George Enescu" din partea maestrului, care spunea "Așteptăm de la Constantin Silvestri confirmarea acestor începuturi, care va fi foarte mare." Astea au fost cuvintele lui Enescu; a fost un mare admirator al lui Silvestri. Și invers, după cum știm, Silvestri a dirijat premiera operei Oedipe la București, în 1958; a fost marele lui vis să dirijeze opera maestrului.

Muzica pentru pian este ceva absolut fascinant. Am fost uluită să fac cunoștință cu această muzică. Constantin Silvestri a fost un pianist fenomenal. Asta cred că se înțelege și fără să citești biografia lui, pentru că muzica este absolut extraordinar scrisă. Am observat, spre deosebire de Enescu și Lipatti, care au sursa de folclor ca o sursă principală de inspirație, Silvestri, bineînțeles, are și el această sursă de inspirație, dar ideile lui sunt atât de unice și atât de originale, încât ești pur și simplu uluit în fața acestor creații de o fantezie infinită. Așa și era cunoscut, ca pianist. Din ce am înțeles, îl admira foarte mult pe Lipatti pentru disciplina studiului. Silvestri nu avea această disciplină, dar era un improvizator absolut fenomenal. Se spunea că atunci când cunoștea o personană, voia să se așeze la pian și să schițeze imediat un portret al persoanei respective. În copilărie și în tinerețe i-a plăcut foarte mult să meargă la circ și era o persoană foarte umoristică. Se spunea că știa foarte multe glume, era sufletul petrecerilor. În biografia doamnei Coman apare la un moment dat într-adevăr ideea că Silvestri spunea despre el însuși că știe peste 20.000 de glume... o spontaneitate incredibilă.


Anul trecut s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Constantin Silvestri. Au fost mai multe evenimente dedicate acestei comemorări. Și tu ai fost implicată într-un asemenea eveniment. Aș vrea să ne povestești mai multe pentru că presupun că ideea discului este legată de comemorarea de anul trecut.

2019 a fost un an important, 50 de ani de la moartea sa. M-am bucurat foarte mult să putem organiza trei concerte. Au fost trei seri de neuitat pentru mine. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care ne-au oferit această șansă de a comemora amintirea acestui mare, mare, mare muzician; nu numai Muzeului "George Enescu", Ateneului, Fundației Silvestri și Muzeului "Casa Simian" din Râmnicu Vâlcea cu ajutorul Clubului Rotary Râmnic, dar si colegilor care cu mare entuziasm au participat la aceste concerte și au făcut să rămână niște momente unice. A fost, de exemplu, foarte important să-l avem pe Săndel Smărăndescu, ca reprezentant al scolii de contrabas. Dupa cum stim unchiul lui Constantin Silvestri, Iosif Ion Prunner a pus bazele școlii de contrabas în România, care este una dintre cele mai cunoscute in lume. A fost foarte important să fiu alături de cei doi mari cântăreți Călin Brătescu și Geani Brad, care au prezentat lucrări atât din repertoriul de operă, cât și din creația lui Silvestri și George Enescu. Aceste evenimente au fost legate și de o aniversare deosebit de importanta, cea de 85 de ani, a marelui tenor și profesor Ion Buzea. Au fost, cum spuneam, trei seri foarte, foarte frumoase. Imediat după aceea, au urmat înregistrările și, cu această inspirație mare în suflet, am intrat în studioul de înregistrări neștiind că va veni această situație. A fost un proiect care a fost încheiat înainte de lockdown.


Să vorbim puțin chiar despre înregistrări. Mai precis, când au fost realizate, unde, în cât timp s-a înregistrat - pentru că vorbim nu doar despre un disc, ci despre două discuri! Deci a fost un tur de forță pentru tine.

Este adevărat. Faptul că creația lui Silvestri m-a preocupat în ultimii ani, iar în ultimul an în mod intensiv, când am plecat la înregistrări nu a fost așa un travaliu. Munca a fost înainte; mi s-a întâmplat pentru prima oară, mărturisesc, ca după a doua zi inginerul de sunet să spună: "De fapt, noi putem pleca acasă. Avem tot, am acoperit tot materialul." Eu cred că, cumva, Constantin Silvestri de acolo de unde este ne-a ajutat să realizăm foarte repede acest proiect. Vorbesc nu numai de pregătirea tehnică și pianistică, dar elementele au fost într-o combinație fericită. Vorbind de înregistrările Silvestri din Chants nostalgiques, din 2014... atunci a fost o situație oarecum comică. Aceste Cântece de pustiu sunt lucrări de mare profunzime și liniște; deci, ca să le înregistrezi trebuie să fie o liniște absolută. În biserica în care ne aflam atunci, a trebuit să așteptăm până toate zgomotele străzii incetau... și apoi, fiind în iunie, păsările cântau până foarte târziu... și-n momentul când voiam să înregistrăm această piesă, 10-11 noaptea, era întotdeauna o pasăre care se trezea... A fost o atmosferă absolut magică. Toată lumea care înainte voia să plece acasă - atât echipa de înregistrări și acordeorul de piane, care venise cu instrumentul său personal, un pian Steinway, folosit și la Abbey Roads Studio și la Albert Hall, pe care au cântat mari pianiști, a stat de la primul sunet până la ultimul și în momentul acela nimeni n-a mai vrut să plece. A fost un moment care a fost în legătură directă cu spiritul lui Silvestri.


Acesta este primul disc dedicat - la nivel mondial vreau să spun - creației de pian a lui Silvestri, nu este așa?

Da, este primul disc care cuprinde tot ce a scris pentru pian... o creație vastă. Fascinantă este călătoria de la prima lucrare, Soldații de plumb, prima suită, lucrări scrise înainte de 20 de ani, și până la ultimele sunete compuse de el, în episodul trei din rapsodie, Sonata a IV-a, o lucrare monumentală. Este impresionant de urmărit cronologic acest drum componistic și dezvoltarea limbajului. Pentru mine e foarte emoționant faptul că această rapsodie, Sonata a IV-a, ultima lucrare compusă de Silvestri, a fost interpretată în primă audiție în timpul vieții lui Silvestri de marele pianist Gheorghe Halmoș. Pentru mine e emoționant pentru că am studiat la domnul Halmoș; a venit la Vâlcea și a ținut cursuri de măiestrie. Și gândul că am cunoscut pe cineva care l-a cunoscut pe Silvestri și a lucrat atât de aproape la această lucrare, da, emblematică pentru Silvestri... Sonata a IV-a este o lucrare desăvârșită, Halmoș fiind primul pianist care a cântat-o. Mi-am adus aminte de aceste cursuri inestimabile.


Avem pe acest disc și o primă înregistrare a unei alte sonate, op. 19 nr. 2, din anul 1940. Care este istoria acestei lucrări pe care, iată, ai înregistrat-o tu prima dată?

Este o sonată în două părți, amplă, o sonată quasi fantasia, o lucrare extraordinară. Începând cu lucrările de maturitate, Silvestri a revenit, era foarte pedant, foarte exact; în partiturile lui găsim o adevărată schemă cu gradatii de nuanțe. Pentru că el era, ca și Enescu, foarte precis în indicații. Are un tabel foarte exact, indicații agogice, indicații dinamice, tipurile de accente folosite în tușeu... pentru că, da, se poate vorbi și de accentul tipic silvestrian. Nu-i ajungeau semnele care erau, a găsit încă în plus pentru că avea o idee foarte precisă asupra a ceea ce-și dorea. Și pentru noi, interpreții, este, bineînțeles, foarte important, că în modul acesta avem o imagine mai clară, un ajutor de la compozitor.


Tot o primă înregistrare este și op. 4, Dansuri populare românești din Transilvania, în aranjament pentru pian solo de Luiza Borac.

Da, sunt dansurile din culegerea Bela Bartok. Sunt foarte frumoase. Prima versiune a fost scrisă pentru orchestră, apoi Silvestri a revenit asupra acestei lucrări și a făcut o verisiune pentru patru mâini. Iar eu mi-am dorit să o cânt pentru că este o lucrare cu totul și cu totul deosebită, foarte direct legată de folclorul românesc și a trebuit să fac un aranjament ca să pot să o cânt, bineînțeles. Pe alocuri nu a fost ușor, pentru că trebuia găsită o soluție pe care să o poată cânta doar două mâini, dar a fost o mare bucurie să fac acest aranjament.


Și, în finalul discului, o lucrare de George Enescu, pe care ai cântat-o în primă audiție, anul trecut la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, prima parte dintr-un proiectat concert neterminat pentru pian și orchestră al lui George Enescu.

O lucrare extraordinară, scrisă la 16 ani, în anul în care la Viena Enescu se întâlnea cu Johannes Brahms. Este o lucrare, bineînțeles, de tinerețe, dar nu numai avântul romantic, dar până și începuturile doinei sunt prezente. Enescu, deși la această vârstă fragedă, tocmai își prezentase Poema română la Paris. Și deși este numai o parte, este o lucrare monumentală, de un suflu romantic copleșitor. Nu poți decât să regreți că nu a continuat să scrie alte părți, dar este o lucrare foarte frumoasă și-mi amintește de acest moment alături de Orchestra Națională Radio în București, în 10 mai 2019; a fost o seară de neuitat!


Acest album cred că este o mărturie pentru o mare iubire a ta pentru România, deși locuiești de atâta timp în străinătate. Sunt atâtea alte discuri pe care le-ai dedicat compozitorilor români - Enescu, Lipatti, acum Constantin Silvestri. De cât timp ai plecat tu din România, Luiza?

Cred că în curând sunt 28 sau 29 de ani, cam așa.


Iată, o viață de om, de fapt. Cât de importantă a fost în trecut și rămâne pentru tine această românitate cu care te-ai născut și, iată, de care nu te poți rupe?

Da, din fericire. Este locul unde am studiat, unde am avut privilegiul să iau contact cu atâția mari muzicieni, atâția mari profesori. Iar în ceea ce privește proiectele discografice, este greu să găsești compozitori, muzicieni de asemenea dimensiune ca George Enescu, Dinu Lipatti și Constantin Silvestri. Sunt niște modele absolut uriașe de inspirație și pentru mine a fost ceva natural să mă dedic acestor proiecte. Nici nu poți să nu-i iubești.


Și este, pe de altă parte cred, și o modalitate de a te diferenția într-o lume foarte competitivă de fapt, nu?

Absolut adevărat! Nu știu dacă asta ar fi de ajuns... Cred că trebuie, pur și simplu, să îți placă ce faci. Cel puțin așa am avut până acum privilegiul, când am pornit un proiect discografic, a fost ceea ce într-adevăr m-a preocupat în perioada respectivă și ceea ce mi-am dorit. Este un privilegiu și sper să fie mereu așa.



Browserul Dvs. nu poate reda acest clip.

Interviu realizat de Cristina Comandașu