Pianista în vârstă de 23 de ani Jeneba Kanneh Mason este solista concertelor orchestrei Filarmonicii George Enescu din 21 și 22 mai 2026, în care va interpreta Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian și orchestră de Frederic Chopin. Tânăra muziciană din Marea Britanie a vorbit despre interacțiunea cu ansamblul și dirijorul Gabriel Bebeșelea, dar și despre activitatea sa artistică, în general, în interviul pe care i l-a acordat Anei Sireteanu.

Cum ați descrie prima interacțiune cu orchestra filarmonicii bucureștene și dirijorul Gabriel Bebeșelea și cum abordați repetițiile cu un ansamblu cu care nu ați mai cântat înainte?

M-am simțit foarte confortabil cu Orchestra Filarmonicii George Enescu și Gabriel Bebeșelea după ce am cântat doar câteva minute împreună și am făcut câteva ajustări. Abia aștept concertele de joi și vineri pentru că simt că pot fi atât de liberă și expresivă pe cât îmi doresc și mă pot bucura de sonoritatea orchestrei.

În privința abordării repetițiilor, sigur, este prima dată când lucrez cu această orchestră și cred că, deoarece nu ne putem baza doar pe cuvinte, trebuie să cântăm împreună și doar ascultându-ne ne putem înțelege reciproc ideile. Acesta este cea mai minunată putere a muzicii, chiar dacă este prima dată când cânți împreună cu un ansamblu, putem găsi o modalitate de a comunica prin muzică în primele 10 minute de repetiție, ceea ce cred că este minunat!

Spuneați despre lucrările solo ale lui Frédéric Chopin că, din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui cântate ca și cum muzica nu ar fi scrisă pe partitură, ci improvizată. Ați spune același lucru și despre concertele sale pentru pian și orchestră? Ce considerați cel mai important în interpretarea celui de-al doilea concert? 

Cred că atâta timp cât sunt convinsă de ceea ce vreau să exprim în momentul respectiv, totul este posibil. Pot studia un pasaj de nenumărate ori până am o idee clară despre modul în care vreau să îl interpretez, însă se poate întâmpla ca în repetiție sau chiar în concert să am o viziune diferită asupra aceluiași moment din lucrare. Dar cred că totul vine abia după ce am studiat și reflectat asupra modului în care îmi doresc să cânt. Și cred că membrii orchestrei și publicul va răspunde la interpretarea mea, atunci când voi simți nevoia să fiu spontană.

Faceți parte dintr-o familie muzicală, în care dumneavoastră și cei șase frați ai dumneavoastră cântați la diferite instrumente, iar în Marea Britanie sunteți cunoscuți ca The Kanneh Masons. Ce înseamnă muzica pentru familia dumnevoastră?

În copilărie, muzica era un mijloc prin care ne puteam exprima liber, dar și un loc al disciplinei și al apartenenței la o pasiune comună. Era foarte frumos atunci când ne întorceam de la școală și mergeam toți la studiu, astfel că nu studiam niciodată singură, îmi puteam auzi frații și surorile în camerele de alături, cu instrumentele lor. Deci cred că a fost extraordinar pentru dezvoltarea mea. Nu pot separa muzica de restul vieții mele deoarece tot ce simt se transpune apoi în ceea ce cânt la pian.

Împreună ați organizat așa-numitele „Sunday concerts", în care fiecare avea ocazia de a cânta unui public alcătuit din cei dragi. V-au ajutat aceste experiențe mai târziu în contexte mai stresante precum competițiile internaționale sau cântatul pe scenă?

Da, sigur că a ajutat mult faptul că ne ascultam reciproc în aceste „Sunday concerts” și datorită lor m-am obișnuit să cânt în fața publicului. Nu susțineam aceste recitaluri în fiecare duminică, dar îmi amintesc că au existat anumite perioade când le făceam regulat și atunci a cânta în fața publicului a devenit ceva mult mai confortabil. Am învățat foarte multe despre cât de bine trebuie să cunoști o lucrare înainte de a o prezenta publicului. Ca muzicieni, petrecem foarte mult timp singuri în sala de studiu, iar în momentul în care ajungem pe scenă, față în față cu un public, dintr-o dată totul se simte foarte diferit. Astfel, cu cât exersezi mai mult această stare, atunci când mergi pe scenă te vei simți mult mai confortabil.

Debutul dumneavoastră discografic a avut loc anul trecut cu discul „Fantaisie", pe care ați inclus muzica unor compozitori precum Frédéric Chopin, Claude Debussy, dar și Florence Price sau Margaret Bonds. Ce însemnătate au lucrările de pe acest album pentru dumneavoastră ca artistă?

Ne-am dorit ca întreg albumul să mă reprezinte pe mine, iar mie îmi place foarte mult să aduc laolaltă mulți compozitori diferiți. Am crescut cu muzica lui Chopin, la fel ca mulți alți pianiști, așa că mi-am dorit să așez în prim-plan creații ale sale, explorând apoi modul în care alți compozitori au fost influențati de muzica lui. Mi-am dorit, de asemenea, să includ și lucrări ale unor figuri mai puțin cunoscute publicului larg, acest lucru este foarte important pentru mine! Am observat că lumea muzicală începe să se preocupe de creațiile din afara repertoriului standard, cum este cea a lui Florence Price și mi-am dorit să contribui la acest demers. Fantezia în mi minor de Florence Price este una dintre primele lucrări pe care le-am interpretat copil fiind, așa că am vrut să o includ pe acest CD. Se regăsesc aici și lucrări de Margaret Bonds și William Grant Still și cred că ce îi unește pe ei doi cu Florence Price este moștenirea culturală. Toți au origini africane și au activat în America, influențe pe care le-au pus în muzica lor. Florence Price utilizează fragmente din muzica negro-spiritual și le dezvoltă într-un stil clasic. Tot ea i-a transmis și elevei sale, Margaret Bonds, acel simț pentru propriile rădăcinile. Deci cred că ceea ce îi unește este acest element tradițional din cultura africano-americană, pe care, ca mulți alți compozitori, îl explorează în muzica lor și îl adaptează unui nou stil.