Pianista Daria Tudor a fost unul dintre acompaniatorii oficiali la Concursul Internațional "George Enescu", secțiunea violoncel. Despre experiența sa alături de tinerii muzicieni, Daria Tudor a discutat cu colega noastră, Ioana Țintea.

Pentru început, ca finalistă a Concursului Internațional "George Enescu", ediția 2022, ce însemnătate a avut pentru dumneavoastră revenirea în cadrul acestei competiții?

A fost o foarte mare bucurie să revin și să văd acest eveniment muzical de pe scena românească și, de fapt, internațională dintr-o cu totul și cu totul altă perspectivă acum, în 2024. A însemnat o muncă pe care o iubesc, dar pe care nu mi-am imaginat-o ca fiind atât de frumoasă împreună cu cei care sunt acum competitori, în 2024, la Secțiunea Violoncel. M-am bucurat foarte mult să revin acasă și m-am bucurat să am oportunitatea de a avea de fapt și de drept 16 oameni în prima etapă dintre care, iată, unul este finalist al concursului de violoncel, italianul Ettore Pagano.

Cum ați evalua nivelul artistic al participanților bazându-vă pe experiența recent încheiată ca acompaniator în cadrul Concursului Internațional "George Enescu", Secțiunea Violoncel?

Nivelul este unul excepțional. M-am simțit extraordinar de bine cu concurenții, m-am bucurat să pot să cunosc atât de mulți oameni într-un timp atât de scurt, iar munca din spate face ca acest nivel să fie de fapt și de drept mult mai interesant, ca pianist oficial, având la dispoziție 40 de minute pentru a cunoaște un om, pentru a cânta împreună cu un om și pentru a înțelege care este calea cea mai bună de a-l susține în cadrul acestui concurs, în situații de stres. Și e foarte interesant să văd cât de diferit reacționează oamenii și cât de diverse sunt modalitățile în care ei combat stresul și care-i duc la nivelul cel mai înalt atunci când urcă pe scenă.

Muzica de cameră evidențiază în general o capacitate excepțională de comunicare între muzicieni. Cum descrieți relația artistică pe care ați construit-o cu tinerii muzicieni pe care i-ați acompaniat?

Minunată, dar este și foarte riscantă. Am avut acum, în 2024, ocazia de a veni cu câțiva celiști ca acompaniator personal, iar acolo, într-adevăr, pe parcursul acestei veri, s-a format o relație de lungă durată. I-am cunoscut, am petrecut mult timp împreună, am repetat temeinic. Cu foarte mulți dintre ei, însă i-am cunoscut la București și... poate e prea mult să vorbim despre o relație de scenă, acolo joacă un rol foarte important bagajul de cunoștințe, nivelul de pregătire și spontaneitatea și convingerea cu care eu vin; dar, pe de altă parte, convingerea artistică a celistului care în momentul de față este cel mai important. Acolo e un joc de presiune, de convingere, de încredere unul în celălalt că în momentul în care pășim pe scenă sunt acolo unul pentru celălalt.

Ce satisfacții artistice găsiți în interpretarea muzicii de cameră și cum contribuie aceasta la dezvoltarea și împlinirea dumneavoastră profesională?

Este lucrul pe care iubesc cel mai mult să-l fac pentru că am senzația că noi, pe scenă, comunicând, ne este mult mai ușor să transmitem acest mesaj publicului. Pentru mine, e, poate, momentan, cel mai frumos mod de exprimare. Sper că am transmis asta și competitorilor și sper ca și ei să se fi simțit bine cu mine. Pentru mine, a fost o experiență din care am învățat enorm de multe și pe care mi-aș dori cu siguranță să o repet.

În cadrul Proiectului "Moștenitorii României muzicale", organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, anul trecut ați realizat împreună cu violonistul Valentin Șerban o serie de înregistrări speciale la Sala Radio, concretizate într-un disc, "Violin în Love", apărut anul acesta la Editura Casa Radio. V-aș ruga să ne povestiți despre experiența realizării acestui disc!

A fost o bucurie și o provocare! M-am lăsat dusă de val și am pus mâna pe repertoriul de vioară anul trecut mai serios decât am făcut-o vreodată. M-am bucurat că Valentin și-a dorit să înregistreze acest disc cu mine. Este un program superb - Sonata a II-a de Schumann, Sonata a II-a de Brahms și romanțele Clarei Schumann.

Îmi aduc aminte cu drag de înregistrările de vara trecută... foarte cald și noi tot înainte. Mă bucur că acest disc este acum, în cadrul Concursului Enescu, și mi-aș dori cu siguranță să continuăm colaborarea și, cine știe, poate să mai scoatem un disc.

Credit foto: Mark Taratushkin