Evenimentul va avea loc marți, 10 iunie 2025, începând cu ora 19.00. În cea de-a doua parte a unui interviu acordat colegei noastre, Ariadna Ene-Iliescu, tânăra pianistă ne povestește, între altele, despre semnificația Sălii Radio în parcursul său muzical și despre perspectiva sa asupra proiectului "Moștenitorii României muzicale" și adresează o invitație publicului bucureștean.

Scena Sălii Radio are o semnificație deosebită pentru dumneavoastră. A fost locul unde ați evoluat pentru prima dată în ipostază solistică, la vârsta de 9 ani, împreună cu Orchestra de Cameră Radio. Cum se simte revenirea pe scena Sălii Radio?

Este într-adevăr locul meu de suflet. Este scena care mi-a dat încredere și este primul mare proiect pe care l-am primit cadou. Neștiind exact ce se întâmplă cu mine, n-am știut pentru foarte mulți ani, am constatat ce s-a întâmplat la vârsta de 9 ani, probabil 18 având și uitându-mă la înregistrare, necrezând că am putut să fac așa ceva... urmând ca mulți ani mai târziu să mai vină un cadou. Primul fusese din partea doamnei Rodica Sava în proiectul „Muzicieni de azi, muzicieni de mâine”. Următorul cadou a fost în mijloc de pandemie, imediat ce s-au deschis ușile concertelor - invitația în proiectul „Moștenitorii României muzicale” din partea doamnei Cristina Comandașu, alături de violoncelistul Andrei Ioniță. Se întâmpla în 2021 și de atunci s-au creat alte multe amintiri. Este unul dintre proiectele care m-a adus cel mai mult acasă, alături de oameni cu care mi-a fost drag să cânt, 95% din cazuri pe scena Sălii Radio, unde revin cu cel mai mare drag. Într-adevăr, este scena mare din București care are un loc special pentru mine în suflet - mi-aduc aminte holurile, mi-aduc aminte canapelele, de când eram copil și mi se părea un alt univers.

Sunteți pianist-acompaniator la Academia Barenboim-Said din Berlin. De asemenea, ați fost și unul dintre acompaniatorii oficiali la Concursul Internațional "George Enescu", la secțiunea violoncel. Care credeți că sunt calitățile esențiale pentru această ipostază?

E foarte greu de făcut o listă de calități, am să vorbesc din punct de vedere personal. Este în mare parte o nevoie majoră de a te înțelege cu oamenii, de a iubi oamenii, de a avea o dorință de a face muzică împreună cu oamenii. Pe mine muzica de cameră m-a ajutat enorm să trec peste trac, frica de scenă, peste foarte multe emoții negative pe care scena le aducea atunci când ieșeam în față, solistă fiind. Este poate un paradox, dar am învățat din cântatul împreună că nimic din ceea ce se întâmplă pe scenă nu este despre mine, ci este despre muzică, despre un mesaj care trebuie transmis publicului, iar noi suntem niște intermediari despre care ar trebui să se vorbească, poate ulterior actului artistic, dar nu neapărat în prealabil. Îmi doresc ca și la concertul din 10 iunie, oamenii să vină să asculte Sonata de Brahms în Fa major, Sonata de Debussy pentru violoncel și pian. Ulterior, putem să vorbim despre opinii, despre foarte multe lucruri care se întâmplă din punct de vedere uman, dar pe mine asta m-a învățat muzica de cameră - să trec peste această barieră personală și să-mi fie drag să fiu pe scenă, atât solistă, cât și într-o formație camerală. Și cred că acesta este cel mai important lucru atunci când îți dorești să stai de la 6, la 10, la 12 ore pe zi alături de oameni diferiți, cu experiențe, cu motivații diferite, care sunt în puncte diferite de dezvoltare și care au nevoie de atenția mea ca acompaniator, atât muzicală, cât și personală - niciodată nerămânând loc pentru vreun fel de rutină în ceea ce privește munca unui acompaniator.

Este ca și cum ar fi o lecție de viață, nu doar o lecție muzicală...

Pentru mine este într-adevăr o lecție de viață la care n-aș renunța. Mă aflu în punctul în care aș spune că acest drum, într-o măsură mai mică sau mai mare, sunt ferm convinsă că mă va însoți de-a lungul vieții.

Așa cum ați menționat, ați participat la numeroase recitaluri din seria „Moștenitorii României muzicale”. Ați fost partenera de scenă a mai multor tineri interpreți, precum Maria Marica, Valentin Șerban sau Andrei Ioniță. Ce relevanță credeți că are proiectul „Moștenitorii României muzicale”?

Am spus-o în nenumărate rânduri: cel mai mare cadou, premiu pe care cineva îl poate face unui tânăr artist este să-l scoată pe scenă. În cazul acestui proiect, în afara faptului că oferă oportunități de a cânta pe scene ale filarmonicilor din țară și la București, pe scena Ateneului sau pe scena Sălii Radio, aduce în foarte mare parte, tineri români, acasă, fie că ei sunt studenți câștigători ai bursei, fie că suntem, iată, parte din proiectul „Moștenitorii României muzicale”, concertistic vorbind. Nu există o experiență mai mare și mai valoroasă decât aceasta. Cred că fiecare dintre participanții la acest proiect este de acord cu mine când spunem că, într-adevăr, de cele mai multe ori am revenit la București în cadrul acestui proiect.

Ce mesaj ați vrea să transmiteți publicului înainte de recitalul din data de 10 iunie?

Mă bucur să pot spune asta după experiența Festivalului „Hoinar” care tocmai s-a întâmplat la București: apele s-au liniștit în țară. Avem un moment de respiro, i-aș spune eu, și cred că vremea va fi din ce în ce mai bună, nu mai există niciun motiv să nu veniți la Sala Radio pe 10 iunie - pentru o muzică, așa cum v-am spus, pe care o iubim, foarte diversă, care reprezintă ceva personal, atât pentru mine, cât și pentru Jan, dar care ne-a format și pe noi ca duo și care, în sine, reprezintă o bijuterie a lui Brahms, o bijuterie a lui Debussy... Sunt universuri diferite, sunt colorituri orientale, sonorități din spațiul german, și vom încheia cu faimosul Zigeunerweisen al lui Sarasate. Îmi doresc să ne bucurăm împreună de aceste sunete și sper să ne vedem la Radio pe 10 iunie.