Fundația Centrul Român de Muzică a lansat FaurEver Together, un proiect cultural interdisciplinar dedicat performanței, inovației și educației muzicale. Proiectul marchează revenirea în România a Cvartetului Fauré, pe 1 aprilie 2026, și propune un model de mentorat unic, menit să reconecteze tinerii muzicieni români din diaspora cu realitățile culturale locale. Cu mai multe detalii, pianista Daria Tudor, directorul artistic al proiectului educațional, într-un dialog cu Ioana Țintea.

Daria Tudor, pentru început, cum a luat naștere proiectul FaurEver Together și care sunt obiectivele principale ale acestui demers?

Proiectul a luat naștere așa cum s-a și concretizat în două etape, și anume dorința enormă mea de a readuce la București, Cvartetul Fauré, după 17 ani, acesta fiind constituit de muziceni extraordinari, profesori actualmente la universitățile din Germania și oameni care pe mine, în studenție, m-au format. Latura cealaltă a proiectului a fost generată de experiența anterioară a proiectelor educaționale din cadrul festivalului Hoinar, unde ne-am dorit să aducem acasă două lucruri făcute separat și destinate învățământului universitar și celui preuniversitar.

Proiectul este structurat pe doi piloni, așa cum ați spus, Roots, performanță și Generations, impact social. Cum ați gândit desfășurarea acestor componente?

Sunt două lucruri pe care le considerăm destul de importante în formarea unui muzician, respectul față de operele care nouă ne-au fost lăsate și pe care continuăm să le studiem și care pe noi ne formează. Ne formează un mod de gândire, un mod de a fi. De aceea, iată, membrii Cvartetul Faure sunt zilele acestea la Universitatea Națională de Muzică, unde lucrează instrumental solo cu studenții universității. Apoi este plasarea muzicii în societate, impactul pe care aceasta îl poate avea și îl are atâta timp când noi îl facem cunoscut asupra societății. Așa că, pe cei mici de la școlile bucureștene i-am adunat în ansambluri, ansambluri mixte cu români studenți și absolvenți ai universităților din străinătate, cu care vor cânta cot la cot și cu care tot în aceste zile se repetă din greu. Pentru cei mici publicul de concert arată într-un anume fel, însă încercăm să-i punem în fața oamenilor care nu ajung și nu au posibilitatea de a ajunge foarte des la concert și îmi doresc să vadă reacții spontane, o altă atmosferă a concertului, dar cel mai important pentru mine ar fi să vadă ce impact și ce reacții pot stârni de la oamenii care îi ascultă, raportat la muzica pe care ei tocmai ce o fac pe scenă.

Vorbiți-ne despre FaurEver Generations, ramura destinată învățământului preuniversitar în cadrul cărei ați revenit în țară alături de alți patru muzicieni care îndrumă elevi de la Colegiul Național de Arte din "Dinu Lipatti" și Școala Gimnazială de Arte "Iosif Sava" din București pe drumul muzicii de cameră. Cum a fost gândit procesul de lucru dintre mentori și elevi pe parcursul celor cinci zile?

Mentorii sunt Florian Mitrea - pian, Sofia Blându - violoncel, Alexandru Spânu - violă, Elisabeta Nedelciu - vioară și cu mine la pian. Am acumulat experiențe comune cu mentorii Generations și atunci ne-am dorit să structurăm un program divers pentru aceste concerte. A fost unul dintre principalele scopuri, atât din punct de vedere al tipului de ansamblu, cât și al muzicii, astfel încât dinamica concertului să se desfășoare de la sine, iar noi să putem să lucrăm, în primul rând, tehnic și muzical cu cei mici, să punem bazele cântatului în ansamblu într-un timp destul de scurt și apoi să avem la dispoziție încă o bucată de timp în care să vorbim despre mesaj și să fie conștienți de ceea ce ei au de transmis pe scenă, poate uneori chiar și prin comparație cu lucrările colegilor. Să avem timp să-i punem unul lângă altul și să-și dea seama ce poveste frumoasă vor crea aceste două concerte, la Ploiești, la Teatrul Nației, în datele de 2 și 3 aprilie, la ora 16.00.

Care este cel mai valoros lucru pe care un tânăr muzician îl poate învăța de la un mentor, dincolo de tehnică?

Bucuria de a face muzică și pe lângă asta îmi doresc să le transmit și un soi de responsabilitate, pentru că muzica de cameră responsabilizează, creează o microcomunitate care își formează propriile reguli, unde nimeni nu poate să fie mai puternic sau mai puțin important decât colegul și atunci se creează niște principii de gândire care vor fi valoroase pentru tot restul vieții.  Chiar dacă ei în acest moment nu-și dau seama, noi încercăm ca exact asta să le transmitem, să rămână cu această bază, care să-i formeze ca oameni integri, indiferent că aleg sau nu să profesezeze mai departe ca muzicieni.