Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Dana Ciocârlie, despre concertul „Musique & Solidarité”

Publicat: marți, 24 Februarie 2026 , ora 13.28

Pianista Dana Ciocârlie, violonista Deborah Nemțanu și violoncelista Diana Ligeti vor urca pe scena Ateneului Român miercuri, 4 martie, de la ora 19:00, în cadrul concertului extraordinar "Musique & Solidarité", care marchează 30 de ani de activitate a Fundației SERA România.

„Musique & Solidarité” este titlul concertului de la Ateneul Român, un eveniment care susține copiii din comunități izolate din România. Ce înseamnă pentru dumneavoastră invitația de a participa la acest proiect?

În primul rând, este o cauză foarte importantă, nu numai pentru o mamă, ci și pentru o artistă și pentru întreaga umanitate - să avem grijă de copii. Este și o cauză națională, deoarece este legată de patria mea. În al doilea rând, pentru prima oară voi avea bucuria să cânt împreună cu două prietene cu care am cântat în mod separat, dar niciodată toate trei: violoncelista Diana Ligeti și violonista Deborah Nemțanu. În al treilea rând, cântăm un program foarte frumos, care evidențiază prietenia dintre Franța și România. Se regăsesc în mod egal în program compozitori români și compozitori francezi.


Veți evolua, după cum ați spus, alături de violonista Deborah Nemțanu și violoncelista Diana Ligeti. Cum s-a născut această colaborare și cum se conturează această formulă?

Ideea a fost doamnei Oana Drăgulinescu, căreia îi mulțumim foarte mult. Ea a venit cu ideea de a ne invita pe toate trei. Cu Diana am cântat de mai bine de 30 de ani, putem spune că ne cunoaștem de când eram amădouă studente, ea la Cluj, iar eu la București. Cred că am cântat, în total, câteva zeci de concerte împreună, am participat împreună chiar și la înregistrări. Sara Nemtanu și Deborah Nemtanu sunt prim soliste la cele mai importante orchestre franceze. Am discutat între noi programul, pe care l-am propus Oanei Drăgulinescu.


Programul este alcătuit din creații ale unor importanți compozitori francezi și români - Claude Debussy, Maurice Ravel, George Enescu, Ciprian Porumbescu și Paul Constantinescu. Există o lucrare din program care are o semnificație aparte pentru dumneavoastră?

Toate lucrurile au o semnificație aparte pentru mine. Vreau să subliniez legătura foarte strânsă dintre Maurice Ravel și George Enescu. Au fost colegi în clasa de compoziție a lui Gabriel Faure, la Conservatorul din Paris. Lucrarea cea mai de suflet pentru mine este transcripția pentru pian a vestitei piese "Ciocârlia", pe care o voi cânta solo.


Ați spus într-un interviu că Ateneul Român este locul dumneavoastră preferat. Ce anume face acest spațiu atât de special pentru dumneavoastră?

În primul rând, Ateneul Român este un monument arhitectural absolut unic printre sălile de concert ale lumii, prin felul în care este construit, prin acea frescă. Nu am mai văzut niciodată nicio altă astfel de sală de concerte pe unde am fost, o sală în care să evoce istoria unei națiuni și să deschidă inimile auditorilor către muzică și sferele înalte spirituale. Pe de altă parte, este locul emblematic pentru orice muzician român. Dacă un muzician român a fost invitat să cânte în sala mare Ateneului Român, este deja una dintre cele mai mari realizări din viață.


Aveți și o importantă carieră pedagogică în Franța. Există anumite valori pe care doriți să le transmiteți generațiilor de muzicieni pe care le formați?

Da, valori preluate din școala pedagogică pianistică românească. Am fost învățată din tradiția domnișoarei Florica Musicescu - prin profesorii mei Florino de la Tola, Lucia Teodorescu și Ludmila Popișteanu - și pot să spun că deviza mea este cea pe care o avea Dinu Lipatti, fost elev al domnișoarei Musicescu, și anume: „Nu vă serviți de muzică, ci serviți muzica.”


Ce alte proiecte aveți în plan în perioada următoare, atât în Franța cât și în România?

În primul rând, voi reveni în România să cânt pe scena Ateneului Român în data de 12 mai, într-un recital de pian solo. Evenimentul este foarte important pentru mine, deoarece voi prezenta o mare parte din ultimul meu disc solo, care se intitulează Ciocârlia, piblicat acum o lună la casa de discuri franceză "La Dolce Volta" și care, evident, este dedicat muzicii românești. De asemenea, înregistrez săptămâna aceasta Trioul pentru pian, vioară și violoncel de Maurice Ravel, din care o parte o vom cânta chiar pe 4 martie la București. Voi avea un recital important la Salle Cortot, mai multe recitaluri în Elveția, în luna martie și un concert cu orchestra la Catedrala "Saint-Louis des Invalides", unde este mormântul lui Napoleon Bonaparte. Voi interpreta Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saëns, numit „Egipteanul”.

Interviu realizat de Cristina Cîrjan