ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ozana Kalmuski Zarea, director adjunct artistic al Filarmonicii "Mihail Jora"

Publicat: miercuri, 29 Septembrie 2021 , ora 13.30

Cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Internațional "Zilele Muzicii Contemporane" se va derula la Bacău în perioada 1-3 octombrie 2021. Concertele vor avea loc la Sala Ateneu din localitate.

Mai multe informații aflăm de la Ozana Kalmuski Zarea, director adjunct artistic al Filarmonicii "Mihail Jora":


Vineri va debuta cea de-a
XXXV-a ediție a Festivalului Internațional "Zilele Muzicii Contemporane", primul festival de muzică nouă din România. Cu ce gânduri deschideți această ediție aniversară?

Cu foarte mare emoție, pentru că îmi amintesc de prima ediție a acestui festival și îmi amintesc, de asemenea, de faptul că particip la organizarea lui încă din anul 1998. Este un festival foarte special, nu numai pentru Bacău, oraș care, în zilele de festival, îmi place să spun că devine capitala muzicii contemporane și este primul festival de muzică nouă creat în România. A fost imaginat, în principal, de compozitorul Liviu Dănceanu, alături de el, bineînțeles, au fost și alți membri fondatori, dirijorul Ovidiu Bălan și membrii trio-ului Syrinx. Acest festival și-a schimbat din 2018 profilul, nemaifiind Liviu Dănceanu, inițiatorul său. Se merge înainte cu acest festival de tradiție al Bacăului, festival unde au participat mari nume ale muzicii actuale și nici ediția aceasta nu va fi una diferită. Așadar, vineri, în prima zi de festival, orchestra Filarmonicii "Mihail Jora", care tocmai a serbat 65 de ani de existență, va deschide festivalul. La pupitrul ei se va afla Ovidiu Bălan. Invitat, solistul Barrie Webb, trombon. Barrie Webb a mai fost la festivalul "Zilele Muzicii Contemporane". Anul acesta este solist în lucrarea Șapte zile concertului Liviu Dănceanu, concert care s-a mai cântat și lângă această lucrare, încadrând-o este o lucrare a lui Ulpiu Vlad, În lumina evocării - George Enescu. Concertul se va încheia cu Simfonia a II-a din ciclul Umbre și geneze de Viorel Munteanu. A doua seară este alocată ansamblului Dedalo din Italia, condus de dirijorul Vittorio Parisi. A treia seară va fi susținută de Ansamblul Archaeus dirijat de Mircea Pădurariu. În acest an, ansamblul Archaeus nu mai este în componența sa cunoscută, din păcate Marius Lăcraru nu mai este printre noi și atunci au făcut un program care să aibă lucrări fără vioară, pentru că nu se puteau replia într-un timp atât de scurt. Vom asculta piese de Liviu Dănceanu, un trio de Felicia Donceanu pentru oboi, clarinet și fagot, o piesă pentru oboi, Fără cuvinte, de Viorel Munteanu, Variațiuni dramatice de Valentin Petculescu, o piesă în primă audiție absolută, Time after time, a lui Dan Bălan, și în final, celebra deja lucrare a lui Ștefan Niculescu, Sincronie. Un program echilibrat, un program incitant pentru publicul băcăuan, pentru că trebuie să vă spun, Bacăul are un pubic special pentru acest festival, nu foarte numeros, dar un public fidel și un public care înțelege acest gen de muzică.

Interviu realizat de Florica Jalbă