Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu oboistul și dirijorul Adrian Petrescu

Publicat: luni, 23 Martie 2026 , ora 15.33

Marți, 24 martie 2026, are loc cea de-a doua ediție a Galei Premiilor UCIMR, in care vor fi decernate Premiile Excelenței Interpretative. Oboistul și dirijorul Adrian Petrescu este nominalizat la categoria premiilor pentru întreaga activitate și a vorbit despre această recunoaștere în interviul acordat Anei Sireteanu.

Domnule Adrian Petrescu, sunteți nominalizat pentru a primi la Gala Premiilor UCIMR o distincție pentru întreaga carieră. Ce ar însemna această recunoaștere pentru dumneavoastră și cum v-ați descrie parcursul?

Mă bucură și sunt onorat să primesc o așa apreciere din partea specialiștilor. Este o încununare a întregii activități pe care am avut-o de mic, de la 10 ani, de când am început studiul oboiului și s-a concretizat până în acest moment. A fost un parcurs extraordinar de plăcut. Am făcut exact ce-mi doream, mi-am îndeplinit un vis, acela de a fi membru al Filarmonicii George Enescu, de a concerta în templul muzicii - Ateneul Român. Am avut satisfacția de a cânta alături de mari artiști ai lumii, dar în același timp am susținut o activitate solistică în concerte și în recitaluri. Am cântat de mai multe ori cu Filarmonica George Enescu alături de dirijori ca Mircea Cristescu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, etc.

De asemenea, pot să spun că am avut și câteva distincții internaționale. Pe lângă activitatea ca solist instrumentist și în rolul de prim oboist al Filarmonicii George Enescu, am îmbrățișat și o altă latură; este vorba despre dirijat, pe care l-am început practic în 2005, când am și înființat ansamblul de alămuri al Filarmonicii George Enescu, cu Romanian Brass, cu care am și debutat în postura de dirijor.

Am fost apoi invitat de toate orchestrele din România, am dirijat Filarmonica George Enescu de mai multe ori, Filarmonica din Cluj, Filarmonica din Iași, Târgu Mureș, cele mai importante orchestre ale României. Deci, să vă spun, am o satisfacție și o liniște sufletească, am realizat ceva până acum.


Ce rol considerați că are Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România astăzi?

Sunt convins că are un rol foarte important pentru stimularea muzicienilor; să ridice ștacheta la cel mai înalt nivel artistic, pentru că noi, românii, avem un potențial extraordinar. Suntem un popor foarte talentat, muzical, înzestrat cu foarte multă sensibilitate. Apreciez foarte mult forurile conducătoare, de care suntem foarte mulțumiți și reprezintă o mândrie națională.

Interviu realizat de Ana Sireteanu