În organizarea Asociației Culturale Isvor se desfășoară până pe 1 august 2026 proiectul „Suflătorul de vise”, care a inclus o Școală Muzicală de Vară la Săliștea, în județul Vâlcea, desfășurată în perioada 29 iunie-10 iulie și turneul „Imago Mundi”. Ultimul concert din cadrul turneului urmează să aibă loc pe 1 august la Dealu Cerului, în comuna Dalboșeț, județul Caraș-Severin.

Aflăm informații despre proiectul „Suflătorul de vise” de la Oana Ivașcu, coordonatoarea Asociației Culturale Isvor, în dialog cu Ana Sireteanu

Doamnă Oana Ivașcu, în perioada 20 iunie - 1 august se desfășoară proiectul cultural interdisciplinar Suflătorul de vise, care aduce arta mai aproape de comunitățile din mediul rural. Aș dori să pornim dialogul nostru de la proiectul derulat în 2025 și intitulat „Muzeul Fluierelor Lumii”. și v-aș ruga să ne spuneți care a fost impactul acestuia și cum continuați inițiativa prin demersul „Suflătorul de Vise”.

Despre „Muzeul Fluierelor Lumii” aș putea spune că a fost un proiect care pe noi ne-a dus mai aproape de comunitatea din Mălaia. Este un proiect care a început în 2025 și din care au rezultat activități culturale, dar și o expoziție a fluierelor lumii.

În clipa asta, spațiul creat împreună cu Primăria Mălaia este deschis și poate fi vizitată expoziția „Fluierelor Lumii”, iar noi chiar desfășurăm diverse ateliere în relație cu culturile lumii, în relație cu muzica lumii și în special tururi ghidate dedicate oamenilor care vin în zonă sau copiilor din Țara Loviștei, ateliere ghidate prin expoziția „Fluierelor Lumii”.

Cu siguranță, zona este mai puțin cunoscută chiar și pentru cei care trăiesc la distanță mică așa că aș dori să explic puțin. Noi suntem așezați în Satul Săliștea, din comuna Mălaia, în județul Vâlcea, undeva între Brezoi - acum cunoscut datorită festivalurilor muzicale-, și Voineasa, o stațiune care e oarecum în declin, dar, să zicem, în drum spre Transalpina. Deci astea sunt cumva reperele unde ne pot găsi cei care își doresc să afle mai mult despre Asociația culturală Isvor, despre proiectul pe care l-am făcut împreună cu Ansamblul „Imago Mundi” în 2025, și despre fluierele lumii, despre culturi și despre cum am așezat noi toate într-un sat de munte.

Impactul nu a fost unul singular, pentru că Asociația Culturală Isvor desfășoară activități sau proiecte culturale încă din 2020 în zona aceasta. Noi, ne-am dus spre școlile din mediul rural, sunt școli izolate, școli în care artiștii sau organizațiile ajung cu greu tocmai pentru că e mai puțin accesibil. Iar copiii primesc ceva ce nici n-au gândit vreodată. Copiii, profesorii, oamenii din satele acestea nu au avut contact nici cu muzica pe care o aducem noi, nici cu atelierele sau diversele evenimente pe care le organizăm aici.

Anul trecut, am fost prezenți și în Noaptea muzeelor la sate cu o masă comunitară. Anul acesta, o să reluăm prezența în evenimentul Noaptea muzeelor la sate cu o serie de activități dedicate copiilor și comunității.

Practic, suntem aici, facem ceea ce ne place. Proiectul, așa cum v-am spus, este inițiat între Asociația Culturală Isvor și Asamblul „Imago Mundi”, un asamblu și o asociație care anul acesta sărbătoresc 25 de ani de activitate cu „Imago Mundi” și 10 ani de activități culturale și artistice cu Asociația Culturală Isvor.

O componentă a proiectului „Suflătorul de vise” a fost Școala Muzicală de Vară din Săliștea, încheiată pe 10 iulie. V-aș ruga să ne povestiți ce ați propus copiilor în cadrul acestor cursuri și cum a fost primită inițiativa.

Școala noastră muzicală de vară a fost focusată pe ocarină, un instrument care are o istorie de zeci de mii de ani. Un instrument care s-a dezvoltat în mai multe culturi ale lumii, într-o formă apropiată, într-o formă oarecum identică în anumite culturi sau similară cu altele. Ocarina este un instrument făcut din lut, iar noi în școala muzicală de vară, o dată am adus ocarina în formele ei diverse și materialul din care este făcută ocarină, adică lutul.

Apoi, „Suflătorul de vise” e un proiect care se leagă de o carte, o carte scrisă de Bernard Villiot și tradusă și publicată în România de Editura Frontieră. O carte frumoasă, o carte pentru copii, care vorbește de oameni și vise, de copii, de comunități și de solidaritate. Și aceasta a fost cumva punctul de plecare pentru atelierele noastre, care au însemnat lectură cu scriitorul Matei Florian, modelaj cu Ana Cristina Lupu, ateliere de ocarină cu Maria Petrescu și cu Oana Ivașcu și toate acestea cumva s-au completat pentru că povestea și alte povești, pentru că noi acolo, la școala gimnazială din Mălaia, am dezvoltat și o bibliotecă cu cărți frumos ilustrate, pe care le-am primit de la diferite edituri sau pe care chiar copiii noștri le-au donat.

Deci, ne-am învârtit în jurul cărților, în jurul poveștilor, a muzicii, a apropierii de ocarină. Am avut aici, în expoziția „Fluierelor Lumii”, tururi ghidate, care au însemnat inclusiv ateliere de percuție, ateliere de ilustrație.

Toate acestea sunt documentate pe paginile noastre social media. Puteți vedea cum arată lutul trecut prin mâinile copiilor. Puteți vedea cum se lucrează în școala muzicală de vară.

Pentru noi a fost o a doua experiență, pentru că acum doi ani am mai făcut o școală de vară în Mălaia, care a fost în relație cu un alt proiect de-al nostru, „Univers Sonor”, care a adus instrumentele de suflat catalane în dialog cu instrumentele de suflat românești.

Practic, mai tot ce facem încercăm să legăm, să oferim un context, fie acela al poveștii, fie acela al culturilor. Și, în general, vorbim despre oameni, despre cum instrumentele se dezvoltă în anumite condiții, în anumite contexte, cum muzica se transformă, ce ne leagă, ce ne diferențiază.

Cam aceasta este, oarecum, misiunea noastră aici și nu numai aici, în mai toate satele din Vâlcea unde am ajuns, e aceea de a oferi o altă perspectivă, una care să includă și audiția de muzici clasice, ceea ce lipsește într-o proporție foarte mare, apropierea de muzică, de partituri, de note muzicale. Și asta este o problemă în comunitățile rurale, pentru că, de multe ori, muzica este predată fie de profesorul de religie, fie de doamna de engleză.

Cumva încercăm să compensăm, aducând artiști care au ajuns la o maturitate, la o profunzime, știu să se apropie de copii, știu, de fapt, ce contează cu adevărat. Contează relația cu copiii, contează relația cu cei care au un acces redus și nu pentru că așa au ales ei, ci că așa este contextul.

Proiectul include Turneul „Imago Mundi”, o călătorie prin șase spații culturale independente din mediul rural. Cum a fost gândită întâlnirea dintre muzică, arte vizuală și patrimoniu în concertele din cadrul turneului și cine sunt artiștii implicați?

Da, Turneul „Suflătorul de Vise” este un turneu al Ansamblului „Imago Mundi”.

În primul rând, conceptul artistic este legat de muzica lumii și aici se leagă, iarăși, de expoziția „Fluierele Lumii” și despre proiectul pe care l-am inițiat în 2025.

„Imago Mundi” cumva se adresează unui public care vede dincolo de teme muzicale, vede influența pe care muzica o are în relație cu oamenii. Noi plecăm de la muzici tradiționale și ne ducem în zona muzicii contemporane, dar contemporan însemnând ceva accesibil, văzut printr-un filtru al unui artist contemporan care ascultă jazz, ascultă rock. Muzica electronică de multe ori este prezentă în producțiile „Imago Mundi”.

De data asta folosim doar instrumente acustice și locul în care mai ieșim din zona aceasta muzicii clasice cu instrumentele cu coarde ciupite pe care Cătălin Ștefănescu Pătrașcu, care este și compozitorul și realizatorul proiectelor noastre muzicale, se joacă folosind efecte.

Apoi mai avem instrumentele de percuție, care și ele se duc în zona muzicii tradiționale, pentru că sunt o serie de instrumente aduse cumva din întreaga lume. Avem ukulele pentru că una dintre piese este un vis din Hawaii.

Așa, de fapt, am și construit întregul mesaj sonor. Sunt șapte vise care sunt completate vizual de Cristian Stănoiu prin proiectii video mixate în timp real.

Cristian a fost la Școala de la Piscu și a filmat prin atelierul de la Școala de la Piscu, Școala de la Piscu fiind un proiect al artiștilor Adriana Scripcariu și Virgil Scripcariu. Este un loc aflat într-un sat mult mai apropiat de București, satul Piscu. Este un loc în care cei doi artiști fac de foarte mulți ani ateliere în relație cu olăritul, în relație cu sculptura, în relație cu artele vizuale, cu patrimoniul material și imaterial.

Am vorbit despre Școala de la Piscu pentru că e prezentă în proiecțiile noastre video și s-a alăturat celorlalte asociații cu care noi colaborăm în realizarea proiectului, asociații făcute tot de artiști în diverse zone ale României.

Noi am ajuns deja în cinci spații. Am început cu Școala de la Piscu. Am continuat cu școala veche din Vaideeni, unde am dus inclusiv o expoziție pop-up a fluierelor lumii. Am integrat împreună cu Asociația Culturală Moștenitorii. Evenimentul nostru a fost de deschidere a Festivalului „Învârtita dorului”.

Învârtita dorului este un festival cu foarte multe ediții care celebrează tradițiile din zona Vaideeni și a fost o experiență foarte frumoasă pentru că noi am deschis acest festival mare și foarte important pentru ei.

Apoi am venit în Săliștea pentru un concert dedicat comunității din Mălaia. Am ajuns la Mănăstirea Ursulinelor în Sibiu într-un eveniment conex expoziției Transilvania Extravaganza a Fundației Ștefan Câlția. O expoziție incredibil de sensibilă și de mare anvergură, cu lucrări strânse de artistul Ștefan Câlția, într-un cadru care se restaurează de către Asociația Monumentum, „Ambulanța pentru Monumente„ și unde poate fi vizitat inclusiv o retrospectivă a Ambulanței pentru Monumente, cu cele peste 100 de clădiri restaurate în 10 ani de zile.

Apoi, am continuat cu Șona, concertul de la Șona ne-a dus acasă la artistul Ștefan Câlția. Teatrul Ruina a fost locul în care am cântat.

Ne-am întâlnit cu o comunitate care e augmentată de oameni care vin din afară, sunt oamenii satului, care ușor, ușor se obișnuiesc cu activități artistice care vin la ei. Ne-au zis oameni din sat că au avut momente în care au închis ochii și au început să viseze; oameni în vârstă, oameni care, fără prezența noastră, probabil că s-ar fi retrasă în case. Cumva cam asta se întâmplă în mediul rural. Oamenii, dacă nu au motive să iasă, se izolează, se înstrăinează, lucru pe care îl simțim și noi aici, în Săliștea. Avem vecini care ne spun că de când am venit, simt că nu mai sunt singuri și lucrul ăsta cumva nu ne dă aripi, ne face să ne înțelegem mai bine cu misiunea.

Am ajuns la Șomartin, la Maria Balabaș, este cel mai recent concert. Maria a făcut, împreună cu Vlad, o șură culturală incredibilă, unde, prima dată, sunt invitați cei din sat, apoi invitați prieteni care stau în Făgăraș, Brașov, Sibiu, oameni care vin datorită faptului că o cunosc pe Maria sau pe Vlad, Maria Balabaș, care este om de radio și e prezentă în emisiunile Radio România Cultural.

Sunt oameni care, de fapt, ajută și mișcă, și mișcă acolo unde mai nimeni nu se înghesuie, pentru că nu-i ușor să te duci să te așezi într-un loc în care apa curentă lipsește sau curentul cade, internetul nu e grozav. Sunt oameni care luptă de ani de zile și încep să se și vadă rezultatele muncii lor.

Cam despre asta este vorba în „Suflătorul (nostru) de vise”. Noi cu un ansamblu cu 25 de ani de activitate, am ajuns la concluzia că muzica e dincolo de note muzicale, de scaune lejere, de sonorități căutate în spații cu acustică. E vorba despre apropiere, e vorba de faptul că prezența artiștilor poate schimba lumi.

Vom avea și în București un concert pe care îl vom anunța cu partenerul nostru în curând. Va fi pe 12 septembrie la Muzeul Țăranului Român. Și cel mai probabil vor mai apărea și alte concerte, pentru că propunerea noastră este cumva de dialog cu organizațiile din mediul rural și deja se tot adaugă evenimente în cadrul „Suflătorului de Vise”f.

Iar „Suflătorul de vise” este un proiect care se întâmplă grație cofinanțării Administrației Fondului Cultural Național. Este un proiect câștigător în sesiunea întâi pe 2026 și se bucură și de sprijinul primului fond cultural privat „Cultura face bine” în parteneriat cu Banca Transilvania.

Lucrurile astea nu le spun pentru că trebuie să fie zise, ci pentru că sunt importante. Finanțările fac ca acest demers al organizațiilor să devină vizibil. Cred că ar trebui să existe mai mult sprijin, mai mult interes pentru lucrurile pe care organizațiile le fac în mediul rural.

Într-o lume în care izolarea ne face poate să fim mai puțin receptivi la artă, izolarea ne face să ne îndepărtăm de ceilalți, să-i judecăm greșit, să refuzăm apropierea, să ne dorim izolarea. Ceea ce este greșit, pentru că asta simțim și noi în relație cu copiii. Ei au acces la internet, câteodată au resurse pe care nu știu să le folosească și au mai ales conștiința că dincolo de satul lor există o lume care le este interzisă și le este interzisă total absurd datorită faptului că nu există o preocupare reală ca ceea ce e frumos, ceea ce contează pentru suflet nu ajunge la ei. Și cam asta ne propunem noi, să ajungem acolo unde poate întregul sistem a dat a dat rateu, a eșuat.

Cam asta se întâmplă cu organizațiile pe care noi le celebrăm și care sunt din ce în ce mai multe și care au perseverat ani de zile făcând lucruri de calitate și trebuie susținute.

Sursa foto: Facebook