Valentina Sandu-Dediu, rector al Colegiului Noua Europă din București, prof. univ.dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, a devenit membru corespondent al Academiei Române. Despre însemnătatea acestei recunoașteri, reputata muzicologă a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Doamnă Valentina Sandu-Dediu ați fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în cadrul secției de arte, arhitectură și audiovizual. Cum ați primit această veste și ce înseamnă titlul amintit pentru dumneavoastră?

Sunt bineînțeles onorată și recunoscătoare că adunarea generală a Academiei Române a votat majoritar pentru a fi acceptată ca membru corespondent și de fapt întreaga mea recunoștință se îndreaptă către Universitatea Națională de Muzică din București pentru că este instituția care a făcut această propunere. Doamnelor Diana Moș-rector și Olguța Lupu-decan, ele au venit cu această propunere. De asemenea, datorez în egală măsură susținerii puternice acestei propuneri domnului Adrian Iorgulescu, membru corespondent al Academiei Române și membru al secției de arte. Trebuia această candidatură, evident susținută, dacă se putea, de cineva din interior.

Sunteți o voce de referință în muzicologia românească. Credeți că această recunoaștere este implicit și o validare a muzicologiei românești ca domeniu de cercetare în sine?

Sper din suflet, pentru că, întotdeauna am încercat să promovez această idee și anume, suntem conștienți că facem cercetare într-o mică nișă. Chiar și colegii noștri interpreți și compozitori se uită uneori suspicioși la noi sau cel puțin la criticii muzicali, desigur, uneori cu îndreptățire, dar totuși, dacă m-ar întreba cineva, oare avem nevoie de muzicologie, aș răspunde că avem nevoie de muzicologie, chiar dacă pare că alte discipline sunt mult mai stringente în contextul nostru contemporan. Sper că orice gest public poate să aducă foarte puțin, să nu ne facem iluzii mari, de recunoaștere pentru disciplină.

Ce înseamnă să fii muzicolog în România de astăzi și cum s-a transformat această profesie de-a lungul timpului?

Suntem o colectivitate mică, dar eu cred astăzi, destul de puternică și mult mai bine reprezentată internațional decât am fost înainte. Desigur, motivele sunt obiective și țin de context, nu de calitatea noastră neapărat. În general, dacă ne referim la muzicologia ca disciplină de cercetare, nu și la critica muzicală, și desigur, la realizatorii de radio, de televiziune, care sunt, cel puțin la fel de importanți, dacă nu mai importanți, pentru că ei sunt cei care răspândesc informația către lume, dacă vorbim de muzicologia de cercetare ea este asociată cu universitățile sau cu institutele de cercetare. Sunt, așadar, oameni care predau, care citesc, care lucrează, cercetează și se pun la curent cu tot ce se întâmplă în lume în muzică și în muzicologie și care au menirea și ei să transmită și să comunice către restul societății probleme care pot fi de interes general, cum ar fi să ne învățăm și să ne înțelegem mai bine istoria recentă. Să înțelegem că trebuie să citim cu un ochi critic tot ce s-a publicat, mai ales în perioada comunistă când cenzura era puternică, ideologia obliga pe muzicologi la fel ca pe toți ceilalți reprezentanți ai domeniilor umaniste o anumită poziționare ideologică și estetică și această poziționare, nu de puține ori, deforma realitatea istorică și atunci când citești despre Johann Sebastian Bach că se luptă cu societatea feudală, mistică și toate lucrările sale sunt realiste și atee, atunci nu trebuie luată această informație nedigerată, deși ea apare într-o carte tradusă în românește, în bibliotecile noastre existentă încă și trebuie reflectat, și trebuie să tinerele generații să învețe ce a însemnat o societate totalitară, precum comunismul pentru noi toți, ce efecte puternice încă a lăsat, și asta se vede toată ziua în societate. Sigur că muzicologia ar putea să lucreze mai strâns cu școala și când spun școala mă refer la preuniversitar, dar totul poate fi îmbunătățit.

Care sunt marile provocări ale muzicologiei românești contemporane?

În primul rând să găsim în jurul nostru din ce în ce mai mulți tineri interesați de muzicologie. Și când spun asta, mă refer în primul rând la tineri care să dorească această profesie, dar nu numai la ei, ci la ceilalți colegi muzicieni care să vadă mai mult ce facem și noi. Noi sigur că trebuie să fim prezenți în viața muzicală, să mergem la concerte, să înțelegem fenomenul componistic, contemporan ș.a.m.d., dar poate că așteptăm și din partea colegilor să ne citească studiile, articolele sau cărțile. Pentru mine, important ar fi cum vă spuneam, să găsesc colegi tineri serioși și pasionați pentru această meserie. Deocamdată am avut mare noroc. Am o serie de foști doctoranzi, în jur de 10 tineri care sunt absolut străluciți, de vârste ușor diferite, deci viitorul, zic eu, deocamdată este asigurat.

Ați publicat de-a lungul timpului numeroase articole și cărți de specialitate. Cum ia naștere în mod real un subiect de carte muzicologică? Având în vedere că implică multă documentare, timp și energie, îmi imaginez că ar trebuie să fie un subiect care să vă atragă mult. Cum este pentru dumneavoastră?

Așa este. Aceasta am făcut întotdeauna, așa procedez și la clasă cu toți studenții mei de orice fel de nivel. Trebuie să îți placă foarte mult un subiect. Trebuie să ai idei, s-ar putea ca ideile să ți le dea și alții, dar ideile vin în general numai dacă citești și te informezi mult, altfel ideile nu prea vin, nici în compoziție, nici în muzicologie și cred că nici în interpretare, dacă nu știi, nu asculți și nu citești multă muzică vreau să spun și atunci, într-adevăr, trebuie să fii pasionat de un subiect, pentru că o carte se scrie în minimum trei ani, dacă nu cinci. Studiile, articolele, poate, dar uneori sunt și ele dificil de scris, pentru că așa cum ați spus, presupune o muncă de documentare foarte temeinică, depinde de subiect, citești, analizezi partituri și poate că trebuie să citești nu numai despre muzică, dar trebuie citit interdisciplinar, apropo de exemplul pe care îl dădeam înainte, să vezi ce se întâmpla în contextul celorlalte discipline, deci este multă muncă și sigur că n-ar fi rău dacă muzicologul ar avea talent literar ca să poată să scrie frumos.