Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Mihai Ritivoiu
Joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie, Orchestra Filarmonică „George Enescu” din București va evolua sub bagheta dirijorului Christian Badea. Programul concertelor cuprinde Preludiul operei Hovanșcina de Modest Musorgski și Simfonia a VIII-a în sol major, op. 88 de Antonin Dvorak, iar solistul Concertului pentru pian și orchestră nr. 1 în fa diez minor, op. 1 de Serghei Rahmanonov va fi pianistul Mihai Ritivoiu, pe care îl veți asculta în interviul ce urmează.
Alături de Orchestra Filarmonică „George Enescu” din București veți interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în fa diez minor op. 1 de Serghei Rahmaninov. Ce anume v-a determinat să alegeți această lucrare?
Este un concert poate puțin mai neglijat în programele de concert. Nu beneficiază de aceeași notorietate ca, Concertele nr. 2 și 3 de Rahmaninov. Într-adevăr, este o operă de tinerețe pentru Rahmaninov și are un început, cumva, în cascadă a pianului, care ne este cunoscut deja din concertele de Schumann și de Grieg. Acest lucru poate fi considerat un pic convențional, însă cu toate acestea are absolut tot patosul lui Rahmaninov. Este o operă care atrage foarte mult. Îmi face foarte mare plăcere s-o lucrez și s-o cânt și de asemenea mă bucur dacă pot s-o aduc publicului, dat fiind că este cântată mai rar.
Având în vedere că nu vă aflați pentru prima dată pe aceeași scenă cu dirijorul Christian Badea, cum descrieți colaborarea cu acesta?
A fost o plăcere. A fost o colaborare care a mers extrem de ușor, pentru că am avut un fel asemănător de a privi concertul, care atunci a fost Mozart. Mi-a făcut o deosebită plăcere. Este un muzician de nivel foarte înalt. Sunt onorat și mă bucur să am parte acum pentru a doua oară de un concert sub bagheta dumnealui.
În luna mai a acestui an ați obținut premiul secțiunii „Secolul XXI” la concursul internațional Citta di Cantu din Italia. Ce loc ocupă lucrările contemporane în repertoriul dumneavoastră?
Recunosc că, până recent, nu am acordat foarte mult timp lucrărilor contemporane, neintenționat, însă pur și simplu, fiind foarte prins cu celelalte repertorii la care lucram. Însă am vrut să dezvolt mai mult această zonă a repertoriului și iată că a venit timpul. La Cantu am cântat concertul de Valentin Gheorghiu. De asemenea, lucrez în momentul de față la Sonata pentru violoncel și pian de Valentin Gheorghiu. Lucrez de asemenea niște lucrări ale unui compozitor britanic, Thomas Ades.
După albumul Transcendence, lansat anul trecut, plănuiți un nou produs discografic?
Da, sigur, însă este momentan doar în faza de pre-planificare, însă voi comunica mai multe detalii pe măsură ce avansează proiectul.