Celebra mezzosoprană Ruxandra Donose, apreciată pe marile scene ale lumii, este invitata specială a Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 17 decembrie 2025. În programul serii figurează arii baroce semnate de Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel sau Henry Purcell, între alții, precum și bine-cunoscutul "Cantique de Noël" de Adolphe Adam. La pupitrul dirijoral se va afla Jonathan Bloxham. Concertul începe la ora 19.00 și va fi transmis în direct de Radio România Muzical.

Sunteţi stabilită în Austria şi prezentă pe scene din toată lumea. Cum se simte revenirea în ţară şi mai ales pe scena Sălii Radio?

Sunt stabilită în Austria, într-adevăr, de mulţi ani şi îmi petrec majoritatea timpului călătorind.

De fiecare dată când mă întorc în România am o bucurie, aceea a revenirii acasă. Indiferent cât de rar sau cât de des reuşesc să fac asta, de fiecare dată simt acelaşi lucru.

În ceea ce priveşte Radioul şi mai mult mă simt ca revenind acasă, pentru că mi-am petrecut copilăria în studioul de concert al Radiolui ca elevă la liceul de muzică şi ca fiică a compozitorului şi muzicologului Vasile Donose, care a fost mulţi ani la rând redactor şef al redacţiei muzicale la Radio. Deci, aş putea spune că mă leagă de Radio chiar o relaţie strânsă şi plină de emoţie.

În ceea ce priveşte programul concertului de la Sala Radio, care consideraţi că ar fi provocările şi particularităţile repertoriului baroc?

Eu fac parte dintre acei cântăreţi care nu s-au limitat la o anumită categorie de muzică. Aş spune chiar că este lucrul care mă caracterizează şi pe care lumea îl cunoaşte în legătură cu mine, diversitatea pe care întotdeauna încerc să o păstrez în repertoriul meu.

A existat o perioadă în care am cântat foarte multă muzică barocă şi am înregistrat cred că patru sau dacă nu chiar cinci opere integrale baroce şi, de aceea, ceea ce pot să spun despre această muzică este că e o muzică plină de o frumuseţe fină. Nu are puterea asta aproape violentă a unei opere de Wagner, să zic. Eu, încă de pe vremea când cântam la pian, aveam o bucurie mare să cânt Bach, mi se părea că mă reacordează interior, mi-aduce o armonie, mă echilibrează… Și mai târziu, cu vocea, am acelaşi sentiment.

În acelaşi timp, am citit şi multe cărţi de specialitate şi aş vrea să citez aici un lucru care mi se pare foarte important şi pentru cei care cântă operă barocă, şi pentru cei care o ascultă. Şi anume este un fragment din cartea marelui dirijor specialist în baroc şi în Mozart, Nikolaus Harnoncourt. El scria acolo să nu uităm că şi Monteverdi - vorbind deci iată despre un baroc chiar şi mai timpuriu decât ce avem noi aici - era tot un italian, tot un mediteranean, avea sângele fierbinte, îi plăcea să bea un par de vin roşu, îi plăcea iubirea şi îi plăcea să cânte.

Deci, ceea ce am citat din memorie, dar aceasta este esenţa, ceea ce vreau să spun cu asta este că noi, interpreţii, nu suntem nişte arheologi care descoperim, cercetăm partituri în bibliotecă, ci suntem oameni care încearcă să dea viaţă acelei muzici, acelor oameni care le-au scris, acelor timpuri, acelor partituri, cu exact la fel de multă pasiune şi implicare emoţională ca şi oricărei alte muzici.

Pentru dumneavoastră, activitatea de mentor vine ca o dezvoltare firească a activităţii scenice?

Pentru mine, da. Este o urmare firească, o împlinire oarecum, aşa o văd eu - acea şansă pe care o am să pot să dau mai departe toată experienţa pe care am acumulat-o şi tot ce am învăţat pe parcursul carierei mele destul de lungi. Ştiu că nu toată lumea are această bucurie sau nu are acest interes şi nu este obligatoriu.

Deci, eu cred că pentru a fi mentor îţi trebuie ceva în plus faţă de experienţa pe care ai adunat-o. Îţi trebuie o anumită aplecare şi mare, mare drag faţă de tinerii care încearcă să păşească la porţile măestriei. Poate îţi trebuie să-ţi aminteşti primii paşi pe care i-ai făcut chiar tu, şi ai fost fericit când ai primit ajutor.

E vorba despre un fel de comunicare şi intelectuală, dar şi emoţională. Eu cred că e foarte important ca un mentor să fie şi un psiholog bun, să fie un om în orice caz foarte deschis şi cu mare răbdare, dar şi cu mare bucurie şi pasiune pentru ceea ce face.

Sunteţi una dintre marile artiste lirice născute în România. Ce sfaturi aţi avea pentru noua generaţie?

Cred că în zilele noastre, mai mult decât oricând, avem nevoie de autenticitate. Ne stau acum la dispoziţie toate mijloacele tehnice pentru a accesa toată muzica în acelaşi timp - şi partiturile, şi înregistrările.

Nu trebuie niciodată să fim tentaţi de ideea de a suna ca cineva, de a copia pe cineva; şi în acelaşi timp să nu fim nici tentaţi, şi ştiu că asta este mai greu, de ideea de a ne compara în mod direct cu cineva. Pentru că, da, în orice profesie şi în profesia noastră, poate că în mod special, competiţia există şi este acerbă, dar nu poţi câştiga nicio competiţie dacă nu eşti cu adevărat tu însuţi cel mai autentic şi cel mai unic, tocmai pentru ca să nu fii comparabil cu alţii.

Ceea ce fiecare are să ofere este cel mai important lucru - de a-şi pune toată munca şi tot studiul în slujba acestei deveniri a sinelui, cea mai bună variantă şi cea mai autentică variantă a fiecăruia.

Desfăşuraţi o carieră internaţională de peste trei decenii. Ce însemnătate are actul muzical interpretativ pentru dumneavoastră?

Vorbim aici de o carieră internaţională peste trei decenii. Eu fac muzică de când aveam șase ani, deci muzica este viaţa mea.

Faptul că mă îndrept deja de câţiva ani către cariera pedagogică în muzică, continuând încă să cânt destul de mult, sunt toate dovezi că pentru mine muzica şi legătura cu muzica nu se vor sfârşi niciodată. Chiar atunci când cariera mea pe scenă se va sfârşi, legătura mea cu muzica nu se va sfârşi, pentru că muzica îmi este şi alean şi meditaţie, şi evadare, şi ajutor şi sprijin, hrană. Da, este viaţa mea!

În final, ce proiecte aveţi în agendă, în următoarea perioadă?

Mă aflu în mijlocul unei producţii cu opera Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră) de Richard Strauss, la Opera din Bonn - o producţie nouă cu o variantă de regie extrem de îndrăzneaţă, a marelui senior al regiei germane, Peter Konwitschny. Am avut premiera acum două săptămâni şi voi continua să am spectacole până la sfârşitul lunii ianuarie. De la Bucureşti, de altfel, mă voi duce direct în Germania pentru un spectacol.

În februarie, voi reveni la Bucureşti, la Ateneu cu un recital şi un mic turneu în ţară în seria „Melodie Dor Magie”, ceea ce am început cu pianistul Sergiu Tuhuţiu anul trecut - şi este o idee care s-a bucurat de mult succes.

Iar apoi, din aprilie, încep repetiţiile pentru Don Carlos de Verdi la Festivalul de operă Grange Park din Anglia. Voi avea şi acolo spectacole până la luna iulie.

Iar în tot acest timp continui şi cariera pedagogică, continui contribuţia la Universitatea de Arte "Anton Bruckner" din Linz şi voi continua şi cu nişte cursuri de măestrie în România, în Ungaria, în Austria.

Şi, de fapt, mai am încă un proiect care nu intră la niciunul dintre capitolele menţionate până acum - şi anume este un alt nivel în care mă manifest creativ, şi anume acela al scrisului. Probabil că în primăvara-vara anului viitor se va publica şi o carte.