În 12 septembrie 2025 compania EuroArts a lansat un nou disc înregistrat în România - opera Norma de Vincenzo Bellini. O distribuţie de elită, ce i-a reunit pe soprana Melody Moore, tenorul Ştefan Pop, basul Adam Lau, mezzosoprana Roxana Constantinescu, soprana Noemi Modra, tenorul Eusebiu Huţan; Corul (pregătit de Cornel Groza) şi Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca La conducere, dirijorul Pier Giorgio Morandi.

Despre acest subiect am discutat cu mezzosoprana Roxana Constantinescu, interviul fiind inclus în ediția inaugurală a emisiunii ”Opera, o lume” din 5 octombrie 2025, atunci când a fost difuzat, în premieră, acest album (emisiunea integrală poate fi reascultată pe site-ul nostru).

În cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Premiilor Musicrit (14 ianuarie 2026), Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) a acordat premiul pentru Discografie acestui disc, "Norma", lansat în 2025.

Un al doilea disc se adaugă în acest an în discografia ta, opera Norma - lansat cu puțin timp în urmă, o înregistrare realizată în studiourile Radio Cluj. Te rog să ne povestești despre această experiență, cum a apărut acest proiect pentru tine și cum a decurs colaborarea cu muzicienii implicați?

Într-adevăr, o veste tare frumoasă această lansare recentă a CD-ului cu Norma de Bellini. E o producție foarte apropiată sufletului meu, pentru că rolul pe care l-am interpretat, Adalgisa, este un rol pe care îl ador, pur și simplu, personajul mi-e drag, dacă îmi permiți să zic asta, și mă identific atât vocal, muzical, interpretativ, cât și omenesc. În această producție a fost un context de împrejurări datorat maestrului Lawrence Foster, cel care era inițial planificat să facă această înregistrare de disc. Cu maestrul Lawrence Foster am colaborat în repetate rânduri și știa că aveam deja în repertoriu rolul Adalgisa. M-a invitat pentru această sesiune de înregistrări la Cluj. Avusesem deja și plăcerea să cunosc Filarmonica Transilvania și să colaborez foarte frumos cu ei. Așadar, astea au fost începuturile acestui nou proiect. La fel, în ceea ce privește colegii, cântasem deja cu Melody Moore, ne-am întâlnit la Filarmonica din Dresda pentru înregistrări cu Il tabarro și Cavalleria Rusticana, sub bagheta maestrului Marek Janowski. Aici, la Cluj, printr-un context de împrejurări, maestrul Larry Foster a trebuit să anuleze apariția dumnealui în proiect, dar a preluat maestrul Pier Giorgio Morandi, cu care aveam deja și aici un istoric - la teatrul național din Beijing, o producție de Bărbierul din Sevilla. La momentul respectiv ne cunoșteam așadar, dar nu în acest tip de repertoriu. A fost o săptămână intensă, pentru că a fost cumva o săptămână cu reluări de materiale, de înregistrări ș.a.m.d., de duete, toată această sincronizare și a cadențelor și a stilului dirijoral al maestrului Morandi față de cel al maestrului Foster. A fost o săptămână plină de aventuri, o săptămână foarte intensă de înregistrări și sper că rezultatul este unul de valoare, cu siguranță unul de suflet pentru mine.

Adalgisa este un rol pe care l-ai debutat cu 10 ani în urmă. Spuneai mai devreme că te identifici cu acest personaj, dar cum este pentru tine această partitură? Cum ai defini-o?

E foarte complexă, în ciuda faptului că nu vorbim despre rolul titular. Să nu uităm că Adalgisa este personajul cheie în firul narativ și nu numai, dar a fost inițial, după cum prea bine știi, scris pentru soprană lirică. Așadar are o problematică, o vocalitate destul de dificilă. Într-adevăr, am avut marea șansă să debutez rolul sub bagheta lui Fabio Luisi la Zurich, dar, în același timp, pe cât de fericită am fost, din punct de vedere muzical, pe atât de dificilă a fost atunci producția semnată de Robert Wilson - cunoscut melomanilor și publicului, desigur, pentru regii mai degrabă statice, tablouri vii, estetică vizuală. N-avea nimic organic și nimic de-a face, să zic, cu interrelaționarea personajelor. Așadar, pentru mine, din punct de vedere regizoral a fost cu adevărat o provocare atunci și țin minte că m-am luptat mult cu această încetinire și această gestualitate statică a lui Robert Wilson, păstrând totuși o muzicalitate și o expresie dramatică cinstită și onestă a personajului. Îmi place mult rolul pentru că vorbim despre o fată ingenuă, naivă, cu valori morale, care iubește, dar în același timp are acest sentiment de vină și e plină de remușcare, deci sunt foarte multe culori. Adalgisa pornește de la o scenă introvertită, o scenă în care ea este singură, năpădită de gânduri, de dragoste, de regrete. Toată această paletă de emoții pe mine mă fascinează și îmi dă această deschidere spre culori, spre frazări speciale. De aceea, cum spuneam, rezonez foarte bine cu felul în care a descris-o de Bellini pe Adalgisa muzical.

E un rol pe care l-ai reluat cu ocazia acestei sesiuni de înregistrări după o perioadă de pauză, dacă nu mă înșel. Așa că te-aș întreba și cu ce ochi ai privit acum partitura? E altfel după această perioadă de odihnă?

Cred că un rol reluat e tot timpul altfel, de fapt. Poate fi și doar două săptămâni mai târziu, sau uite, doar un an. Noi am înregistrat în vara trecută. Eu reiau acest rol într-o nouă producție în doar câteva zile și deja îl văd și îl simt cu alți ochi și îl cânt cu alți ochi. Cred că pur și simplu viața care trece prin noi și maturitatea, experiențele, totul ne îmbogățește și ne schimbă de la o zi alta, poate, cumva. Într-adevăr, au trecut câțiva ani, ultima dată l-am interpretat la teatrul La Fenice, alături de Mariella Devia, în rol titular. La fel, a fost o lecție de viață și o lecție de cânt. De asta spun că fiecare reluare a unei partituri este o redescoperire și nu simt niciodată că dacă am învățat un rol, e acolo, e pus bine, e salvat să zic așa, în minte, și nu ar fi nevoie de muncă constantă. În continuare o văd pe Adalgisa tânără și trebuie să fie tânără, dar cred că am o altă maturitate vocală, timbrală, și o altă abordare din punct de vedere al acestei neliniști interioare a Adalgisei. Cred că am învățat să aduc și mai multă culoare și expresie în cuvânt. Asta vine cu o anume experiență, să zic. Pentru că, într-adevăr, anii trec și noi nu facem decât să ne îmbogățim, să creăm așa un bulgăre de zăpadă care se rostogolește, se rostogolește și...

...și crește.

Așa cum spuneai, lucrurile s-au legat foarte frumos și iată că de la sesiunea de înregistrări ajungi din nou cu Adalgisa pe scenă. Se va întâmpla, cum ai spus, cât de curând la Opera din Zagreb, cu același dirijor - Pier Giorgio Morandi. E practic o invitație, chiar o ”consecință” a acestei sesiuni de înregistrări?

Exact așa s-a întâmplat! Ne-am înțeles foarte bine și a apreciat ce-am avut eu de spus în acest rol. Așadar, la scurt timp de la întâlnirea noastră de la Cluj, m-a sunat și mi-a lansat această invitație la Opera din Zagreb, ceea ce onorează, desigur, și este cumva un statement, o confirmare a faptului că am colaborat foarte bine împreună.

Din ce știi până acum, pare să fie o regie, o montare mai cu viață față de ce povesteai mai devreme legat de Zurich, de acea viziune scenică statică?

Exact, Robert Wilson. Am avut parte de regizori atipici, pentru că și la Viena era o producție... făcea parte din bienală și regizoarea Kara Walker este o artistă contemporană americană, dar foarte cunoscută pentru instalații în hârtie, în carton,  foarte departe de mediul teatrului liric. Se vedea că nu avea experiență în a lucra cu cântăreții de operă ș.a.m.d.. A fost o provocare și pentru ea și pentru noi. Ea a mutat cumva și toată setarea istorică într-o colonie africană. Deci, în fiecare producție de Norma - mai puțin această înregistrare, care a fost, Slavă Cerului, cumva o odă muzicii și textului, come scritto - până acum am avut parte de surprize și de variațiuni pe o temă dată, dar sper ca de această dată să fie, poate, o montare de ce nu, clasică și tradițională și doar frumoasă. E semnată de Dora Podolski. Nu am avut încă ocazia să discutăm. Se va întâmpla foarte curând.

Te-aș ruga în final să ne spui ce pregătești pentru viitorul apropiat, care ar fi principalele noutăți?

Vorbim strict până la sfârșitul anului (2025). Mă bucur foarte tare să revin la Cluj, chiar după ultimul spectacol de Norma. Zbor direct la Cluj pentru a mă alătura festivalului SoNoRo, ediția specială din acest an. Voi fi acolo pentru trei recitaluri, cu lucrări de Brahms, Enescu, Montsalvatge, alături de Răzvan Popovici și de muzicienii în invitații în festival. Apoi, urmează o lună decembrie plină de oratoriu - de la Oratoriul de Crăciun la Messiah, cantate de Bach ș.a.m.d. Voi reveni un pic la vocal-simfonic după o vară dominată de muzica lui Wagner și acum de această producție belcanto.