Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Mara Halunga

Publicat: joi, 5 Iunie 2025 , ora 15.53

Lansare de album braziliano-român, joia viitoare la Teatru Godot din București. Este vorba despre Vento Leste, un material ce o are ca protagonistă pe Mara Halunga, care se află acum cu noi la Radio România Muzical. Bine te-am găsit!

Vă mulțumesc pentru invitație. Bine v-am găsit și eu.


Așadar, lansezi primul album din cariera ta de cântăreață, un album înregistrat în Brazilia, dacă poți să ne spui povestea lui.

Albumul a fost înregistrat în São Paulo anul trecut. Sunt opt piese pe album, șapte dintre ele sunt compuse de către Cauê de Marinis și de către mine. Sunt compozițiile noastre. A opta piesă este un clasic în muzica românească, Lume Lume.


Chiar spuneați în prezentarea albumului că are și "a romanian twist", deci acesta este twistul la care vă referați.

Acesta este și nu numai, una dintre piese este atât în limba portugheză cât și în limba română. Am combinat versurile și în portugheză și în română, astfel încât brazilienii când o aud, li se pare că vorbesc în portugheză, dar nu înțeleg exact ce zic, apoi își dau seama că e o altă limbă. Și românii când ascultă piesa se așteaptă să fie toată în română, dar la un moment dat intervine și limba portugheză. E un joc.


Pasiunea ta pentru muzica braziliană s-a născut odată cu întâlnirea cu Cauê de Marinis sau este mai veche?

Pasiunea mea pentru muzica braziliană vine de fapt de la bunicul meu care a fost inginer și a lucrat o perioadă la proiectarea și construcția Ambasadei României din Brazilia. Atunci când s-a întors în România, a venit foarte impresionat de muzică de acolo, de samba, a adus cu el mai multe discuri și multe povești, și cumva, eu am visat încă de mică să ajung la un moment dat în Brazilia. Întâmplarea a făcut ca în 2013 să-l cunosc pe Cauê, care era în turneu cu o altă trupă aici, în Europa, a trecut și prin România. Aceasta a fost întâlnirea noastră, apoi eu am mers în São Paulo în 2014 pentru prima dată. De atunci a devenit a doua mea casă, cum și București e a doua casă pentru Cauê. În momentul în care am ajuns acolo, am fost la o repetiție a unei școli de samba. M-am îndrăgostit iremediabil de această muzică atunci când am auzit-o pe viu și mi-am dat seama că asta aș vrea să fac, să încep să cânt, pentru că eu pe vremea aceea nu cântam. Practic, așa am început eu să cânt, datorită muzicii braziliene.


Ca să mai adăugăm un element al poveștii, tu și Cauê ați început ca un duo în viața de zi cu zi, treptat, ați adăugat și această dimensiune muzicală, ați devenit și duo muzical.

Exact, noi suntem și parteneri de viață și cântăm împreună. Din 2018 am apărut oficial pentru prima dată în public și de atunci cântăm și în duo și cu diverși muzicieni minunați, și români și brazilieni. Pe cei români o să-i puteți vedea pe 12 iunie aici, la Teatrul Godot, alături de noi.


Dacă poți să spui cu cine veți cânta.

Vom cânta împreună cu Alex Olteanu la pian, cu Adrian Flautistu la contrabas, Gabi Matei la tobe, Juan Negretti la percuții și vom avea și doi invitați speciali, Bogdan Tănase-Tase la chitară electrică și Raul Kusak la acordeon, pe două piese.


Albumul însă este înregistrat cu artiști din Brazilia, aveți inclusiv acordeon pe disc, un instrument destul de prezent în muzica braziliană.

De fapt, pianistul cântă și la acordeon, Daniel Grajew se numește, și pentru că ne-a plăcut foarte mult în ambele ipostaze și pentru că am cântat în São Paulo și muzică românească împreună la acordeon, am decis să introducem pe album și acest instrument.


În perioada proximă veți avea și alte concerte în România, dacă poți să ne dezvălui.

Turneul nostru începe pe data de 12 iunie aici, la București, apoi vom merge la Oradea pe data de 21 iunie, pe 22 cântăm la Satu Mare la Samfest, pentru ca apoi să mergem spre Sibiu, vom cânta la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, o să avem două concerte acolo, în două biserici, va fi foarte frumos și apoi urmează alte date, sunt toate pe canalele noastre de socializare, o să scriu mai multe despre ele, vom cânta la Csiki Jazz la Miercurea Ciuc, la Zaiafet pe Lună, undeva lângă Cluj, în Luna de jos, tot un festival, o să ajungem și la Timișoara, la sfârșit de iulie, apoi și la Galați, în septembrie, și la Bacău, tot în septembrie. Vor mai urma și alte date pe care o să le comunic, tot așa, pe rețelele de socializare.


Interviu realizat de Viorel Grecu