Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Laurențiu Beldean despre conferințele dedicate centenarului Xenakis
În data de 20 octombrie începe, la Brașov, o serie de evenimente dedicate centenarului aniversat de la nașterea compozitorului și arhitectului Iannis Xenakis.
Pentru început, aș vrea să vorbim despre invitații din cadrul simpozionului ce se desfășoară la Brașov și, ulterior, la Brăila. Frunzărind programul, am observat nume de la universități importante. Cum ați descrie interesul pentru muzica lui Xenakis?
Practic, acest proiect a avut loc cu doi ani înainte, 2020, când m-am aflat pentru trei luni la Paris și a trebuit să mă întâlnesc cu iubitori ai muzicii lui Xenakis, cu discipoli ai lui Xenakis, cu gânditori care forează astăzi în paradigma xenakiană. Am observat că, la Paris, Xenakis este foarte iubit - dumnealui și-a petrecut întreaga viață la Paris - și am observat că există un trend la IRCAM Paris, un mare centru de cercetare. Atunci mi s-a spus, „da, trebuie să creăm un eveniment deosebit și în România, în contextul în care Iannis Xenakis va fi celebrat la 100 de ani de la naștere”. Și sigur că ei aveau atunci în vedere și celelalte evenimente majore care s-au întâmplat anul acesta la Paris, la Londra, la Varșovia, la Atena, Berlin, privind celebrarea acestui mare arhitect, muzician, matematician, un eleat în paradigma avangardei secolului XX.
Vorbeați de această ligă de universitari. Într-adevăr, atunci i-am cunoscut pe primii dintre ei, după care, la Atena, am cunoscut alți universitari care au dorit să se ralieze acestui proiect astfel încât ceea ce s-a întâmplat în celelalte centre de care vă povesteam, se va întâmpla și în România. Adică, conferențiari din Berlin, din Koln, Viena, Atena, Paris, Edinborough vor veni aici să împărtășească cu noi idei, contribuții ale domniilor lor privind cercetarea în domeniul paradigmei xenakiene.
Pentru aceia dintre noi care nu vor putea ajunge, presupun că va exista și o variantă publicată a acestor prezentări?
Este și o variantă publicată, se va transmite și pe site-ul Universității „Transilvania” acest eveniment. Domnul rector al Universității „Transilvania” a dat undă verde înregistrării integrale a acestui eveniment. Prin urmare, prin intermediul canalelor digitale de mediatizare se va putea urmări acest eveniment.
Să ne vorbiți puțin despre concertele ce vor avea loc în cadrul seriei. Cine sunt compozitorii care au semnat lucrările ce vor putea fi ascultate și, de asemenea, cine vor fi interpreții?
În primul rând, ponderea o are creația din perspectiva xenakiană. Așadar, vom avea în deschiderea evenimentului nostru concertul Filarmonicii Brașov. Aceasta va performa o lucrare a lui Xenakis - „Pithoprakta” pentru orchestră; vorbim de ziua de joi, 20 octombrie, la ora 19:00. După care, în următoarele zile, vor avea loc recitaluri de pian cuprinzând și lucrări de Xenakis. Vom mai avea lucrări de Vieru, de Messiaen ș.a.m.d. Acesta va fi recitalul de pian al doamnei Irmela Rölke de la Berlin, care va cânta în tandem cu Alfia Nakipbekova - o violoncelistă de prestigiu, o expertă în Xenakis. Dânsa va susține, de asemenea, și un masterclass intitulat „Filosofia în a performa muzica lui Xenakis”. După aceea vor avea loc două concerte: unul - cameral și altul - al unor compozitori inspirați de paradigma muzicii electro-acustice pe care Xenakis a afânat-o. Este vorba de Adrian Borza, de Cătălin Crețu și de Laurențiu Beldean. Sunt câteva lucrări, într-un alt recital de muzică de cameră, în care se vor interpreta lucrări scurte de Xenakis; vorbesc de recitalul cu „Mikka S”, „Nomos Alpha”, „Charisma” și „Akanthos” - patru lucrări camerale semnate de Xenakis. Acest recital va avea loc începând cu ora 16:00, la Aula Magna a Universității. Concertul de muzică electro-acustică va avea loc la Sala „Patria” a Filarmonicii. Recitalui Irmelei Rölke și al Alfiei Nakipbekova va avea loc tot la Filarmonică. Iar concertul de deschidere, cel de pe 20, va avea loc în cadrul Filarmonicii Brașov, Sala Patria.
După evenimentele ce vor avea loc la Brașov, în perioada 20-23 octombrie, seria continuă la Brăila, în 24 și 25 octombrie. De ce a fost necesară această împărțire?
În primul rând, compozitorii, muzicologii, cercetătorii care sunt oaspeții noștri internaționali au dorit să viziteze locul de naștere al lui Xenakis, casa în care s-a născut Xenakis. Aceasta este la Brăila și nu poate fi vizitată. Există acolo o placă memorială care spune că acolo s-a născut Xenakis. Este un eveniment unic. Nici unul dintre domniile lor nu a fost încă la Brăila; nu au venit în România foarte mulți dintre ei până în momentul de față. Deci, este un eveniment unic! Noi am oferit ceva unic.
Prin urmare, Brăila este o singură zi de conferințe și recitaluri - 24 octombrie. 25 deja se leagă de întoarcerea invitaților noștri în țările de unde provin; 25 octombrie, practic, nu mai există ca eveniment. 24 este evenimentul brăilean care va avea loc la sala „Maria Filotti”. Acolo vor avea loc, într-o formă comprimată, evenimentele care au avut loc și-n Brașov: două conferințe, două intervenții artistice (lucrările „Akanthos” și „Nomos Alpha”). Din cauza timpului foarte scurt, se va vizita numai Casa memorială Xenakis, se va vizita biserica ortodoxă în care Xenakis s-a rugat, pe care a vizitat-o în primii ani ai maturității sale, până la vârsta de 15 ani. După care, evenimentul se va încheia cu o cină festivă.