Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu jurnalista Luminița Arvunescu, despre Gala Premiilor MUSICRIT

Publicat: miercuri, 17 Decembrie 2025 , ora 9.14

Gala Premiilor MUSICRIT pentru anul 2025, organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, are loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român. Luminița Arvunescu, președintă a UCRRM, a vorbit despre premiile care vor fi acordate, despre momentele muzicale și despre evoluția în timp a acestui proiect, într-un interviu realizat de Cristina Cîrjan.

Gala Premiilor MUSICRIT ajunge la cea de a IV-a ediție. Privind în urmă, cum a evoluat acest proiect și ce loc considerați că ocupă astăzi în peisajul muzicii clasice românești?

Așa este, am ajuns la ediția cu numărul 4, care se va desfășura pe 14 ianuarie, la începutul anului viitor. Privind în urmă, aș putea să spun că Gala Premiilor MUSICRIT a onorat peste 30 de personalități și instituții românești. Cea mai înaltă distincție - Trofeul MUSICRIT - a fost oferită până acum Ansamblului Violoncellissimo, pe anul 2022, Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", pe anul 2023 și dirijorului Cristian Mandeal, pe anul 2024.

De asemenea, de-a lungul acestor ediții, au evoluat artiști precum violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Andrei Ioniță, soprana Anita Hartig, mezzo-soprana Judith Kutasi, baritonii Mihai Damian și Ionuț Pascu, basul Alexander Kopeczi, Ansamblul "Musica Ricercata" și Orchestra Română de Tineret, aceasta din urmă fiind partenera noastră în susținerea programului muzical.

Cu alte cuvinte, cred că pot afirma că gala noastră a creat deja o platformă de recunoaștere, dialog și inspirație pentru muzicieni și are meritul de a strânge în jurul ei elitele, pentru că întotdeauna, la această gală, se regăsesc în public personalități nu numai muzicale, ci și ale domeniului diplomatic - de pildă, reprezentanți ai Ministerului Culturii, lideri a instituțiilor artistice naționale, așadar personalități marcante ale vieții publice și culturale din România.

Eu sunt foarte mândră de felul în care am evoluat până în acest moment, pentru că am devenit o platformă de recunoaștere, dialog și inspirație pentru muzicieni, dar avem, așadar, și meritul de a strânge în jurul nostru elite din toate domeniile.


Premiile MUSICRIT recompensează excelența în numeroasele forme de manifestare ale muzicii clasice, de la interpretare la critică muzicală și management. Ce noutăți aduce ediția viitoare în privința premiilor acordate?

Ediția viitoare aduce un premiu special al juriului, pe lângă cele 10 categorii deja tradiționale - cum ar fi critica muzicală, managementul, discografia, proiectele muzicale, cea mai bună stagiune lirică și cea mai bună stagiune simfonică din țară, festivalul anului, tânărul jurnalist al anului, artistul liric și instrumentistul anului. Noutatea este, așadar, acest premiu special pe care îi vom acorda pe anul 2025.


Gala cuprinde și momente muzicale susținute de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, dar și de invitații care apar pentru prima dată în cadrul Galei MUSICRIT, de la soprana Melody Moore până la Cvartetul Arcadia. Ce ne puteți spune despre această componentă a evenimentului?

A fost esențială. De la prima ediție pe care am conceput-o, mi-am spus că nu putem să vorbim despre muzică și să onorăm excelența în muzică fără să dăm cuvântul, în primul rând, muzicii și muzicienilor. Așa că, într-adevăr, programul muzical al actualei ediții are pe afiș, ca de obicei, artiști și formații muzicale de certă valoare internațională și le-ați menționat deja, este vorba despre sopranele Melody Moore și Paula Iancic, mezzosopranele Roxana Constantinescu și Ramona Zaharia, pianistul Viniciu Moroianu, Cvartetul Arcadia și, nu în ultimul rând, despre Corul Academic Radio, care va evolua alături de Orchestra Română de Tineret, aceasta din urmă fiind partenera noastră în realizarea Galei Premiilor MUSICRIT.


Biletele vor fi disponibile din data de 30 decembrie. Cui se adresează această ediție a Galei MUSICRIT și ce impresie vă așteptați să lase acest eveniment spectatorilor?

La gala noastră aștept toți iubitorii de muzică, personalitățile culturale - pentru că am spus mai devreme, a intrat cumva în tradiția noastră să invităm personalități ale culturii românești. Așteptăm un public cât se poate de numeros pentru a celebra nu numai excelența și performanța în domeniile muzicii clasice, dar și Ziua Culturii Naționale. De aceea am dorit ca Gala Premiilor MUSICRIT să aibă loc anual pe 14 ianuarie, tocmai pentru a celebra în avans Ziua Culturii Naționale, iar locul de desfășurare este, nu întâmplător, Ateneul Român - sala simbol pentru identitatea culturală românească.

Interviu realizat de Cristina Cîrjan