Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Irina Iacob, coordonatoarea proiectului AdMusicam

Publicat: miercuri, 8 Iulie 2026 , ora 10.45

În perioada 6-19 iulie 2026 se desfășoară la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia cea de-a noua ediție a programului #ADMUSICAM - un proiect dedicat dezvoltării profesionale a tinerilor muzicieni români, organizat de Institutul Cultural Român. 30 de participanți beneficiază de două săptămâni de pregătire intensivă sub îndrumarea unor profesioniști români și internaționali. Despre particularitățile proiectului AdMusicam, dar și despre evenimentele cu public incluse în program, ne povestește Irina Iacob, coordonatoarea proiectului.

Programul AdMusicam, desfășurat de Institutul Cultural Român, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 9. Prin ce se distinge proiectul de alte demersuri menite să susțină tânăra generație de muzicieni?

Programul AdMusicam a fost gândit de la bun început ca o complementaritate la masterclass-urile obișnuite de instrument, care sunt organizate cu mare succes, aș putea spune, la noi în țară. Principalul punct de interes în acest program este partea orchestrală. Ne dorim să-i ajutăm pe tinerii muzicieni să cânte mai bine împreună. Un alt element de noutate în acest program este că avem o serie de ateliere și workshop-uri destinate dezvoltării carierei tinerilor muziceni. Încercăm, de asemenea, să îi ajutăm să fie proprii lor manageri, dincolo de universități și academii de muzică, să-și navigheze parcursul profesional cu mai multă ușurință.


Programul AdMusicam se desfășoară la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia.
Ce fel de activități sunt propuse și care este atmosfera la Mogoșoaia?

Atmosfera la Mogoșoaia este minunată, ca de fiecare dată, și aș vrea să le mulțumesc încă o dată partenerilor noștri de la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, care ne găzduiesc aici în fiecare an și ne oferă ocazia de a ne retrage din nebunia orașului și de a ne concentra pe muzică și toate lucrurile minunate care se întâmplă aici.

În afară de partea de pregătire camerală și orchestrală, mai avem sesiuni de Alexander Technique, ateliere de prezență scenică, de fiziologie muzicală și de asemenea, tinerii participanți au ocazia de a participa la o știință foto pentru imagini de portofoliu pe care le pot folosi mai încolo.


Ce evenimente pregătiți pentru public anul acesta în cadrul programului AdMusicam?

Vom avea trei concerte cu public - două concerte camerale care vor avea loc chiar aici, la Palatul Mogoșoaia, în Sala Scoarțelor. Primul va fi sâmbătă 11 iulie de la ora 17.00, al doilea va fi duminică 19 iulie de la aceeași oră, în aceeași sală.

Pe lângă aceste două recitaluri camerale, mai pregătim și un concert orchestral, ce va avea loc în 18 iulie de la ora 19.00, la Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București. Acesta va fi dirijat de Peter Stark, cel care lucrează împreună cu ei timp de o săptămână tehnici orchestrale și de audiții și pregătirea pentru a fi membru într-o orchestră.Peter Stark este profesor de dirijat la Royal College of Music din Londra, colaborează cu nenumărate orchestre de prestigiu din toată lumea și este, de asemenea, directorul de repetiții al EUYO - Orchestra de Tineret a Uniunii Europene.

Programul concertului din data de 18 iulie include lucrarea lui Ralph Vaughan Williams, The Lark Ascending, la care solist va fi Enea Trailoviæ, care este concertmaestru al orchestrei AdMusicam și, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 7.


Care estimați că este impactul programului AdMusicam de până acum și cum vedeți dezvoltarea proiectului în viitor?

Aș spune că impactul a fost în ambele direcții în care merge acest program. Pe de o parte, în direcția orchestrală, majoritatea foștilor participanți sunt membri în orchestre importante din țară și din străinătate, șefi de partidă, concertmaeștrii. De asemenea, sunt implicați în foarte multe proiecte camerale, întreună cu muzicieni și dirijori de prestigiu. Pe de altă parte, am avut rezultate și în încurajarea muzicenilor de a explora și alte zone, de exemplu, organizarea de proiecte culturale. Avem câțiva foști participanți care au inițiat serii camerale, au scris proiecte, au coordonat festivaluri ample. Pentru viitor ne dorim să creștem, să continuăm să avem un program, un repertoriu din ce în ce mai variat. Există un program adiacent acestei școli de vară, o stagiune camerală pe care am inițiat-o în anul 2017 și care are ca scop punerea în valoare a celor care au fost aici în program și ne dorim ca și această stagiune să crească, să cuprindă și mai multe evenimente orchestrale (până acum au fost două) și să putem să ajungem la cât mai mulți muzicieni tineri și să îi sprijinim în cariera lor.

Interivu realizat de Ariadna Ene-Iliescu