Renumitul harpist Xavier de Maistre, unul dintre cei mai importanți promotori ai instrumentului său, evoluează în această seară (5 martie 2025) în ipostază solistică pe scena Sălii Radio. În programul concertului Orchestrei de Cameră Radio sunt înscrise Entr'acte nr. 3 din "Rosamunde" de Franz Schubert, Concertul în do major pentru harpă și orchestră semnat de compozitorul francez François-Adrien Boieldieu și bine-cunoscuta Simfonie nr. 40 în sol minor KV550 de Wolfgang Amadeus Mozart. Conducerea muzicală îi revine lui Fayçal Karoui.

Veți interpreta Concertul în do major pentru harpă și orchestră de François-Adrien Boieldieu, o lucrare clasică, dar care incorporează elemente ce aparțin romantismului timpuriu. În ce fel de lumină pune Boieldieu harpa în creația sa?

A fost unul dintre primele concerte importante scrise pentru harpă. Boieldieu se bucura de faimă la vremea respectivă, compunea multe opere la Paris. Ar putea fi plasat din punct de vedere estetic între clasicism și romantism, a fost de asemenea un compozitor care într-un anumit fel îl "anunța" pe Beethoven. Concertul pentru harpă a devenit cea mai cunoscută lucrare a lui Boieldieu, după moartea lui. Majoritatea operelor pe care le-a compus au fost uitate odată cu trecerea timpului, dar Concertul pentru harpă este foarte îndrăgit, în special datorită părții a treia. Aceasta conține o melodie foarte frumoasă, ușor de reținut de către oricine. Concertul este foarte echilibrat din punct de vedere al orchestrației - harpa iese mereu în evidență. Nu este o lucrare ușoară, întrucât a fost scrisă pentru un alt model de harpă, mult mai mic, o harpă ale cărei corzi aveau mult mai puțină tensiune... Așadar pe alocuri discursul reprezintă o provocare - mai ales sfârșitul părții întâi, care este destul de solicitantă pentru interpret. Dar este o lucrare pe care îmi place să o cânt.

Desigur, faptul că Boieldieu compunea mult în genul operei a avut o influență asupra felului în care a scris pentru harpă. Melodia părții a doua mă trimite cu gândul la bel canto, este precum o arie de operă pe care îmi place foarte mult să o cânt liber, cu un legato frumos. Este de asemenea minunat să pot arăta că este posibil să cânt la harpă cum aș cânta cu vocea, să articulez notele în legato.

Începutul părții a doua mă impresionează în mod deosebit, este plin de emoție. Și de asemenea îmi place foarte mult tema părții a treia, care se reia de multe ori, dar pe care încerc să o interpretez de fiecare dată un pic diferit. Este genul de melodie care îți rămâne în ureche, pe care ți-o amintești mult timp după concert.

În anii trecuți ați fost invitat în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". Ce amintiri aveți de atunci și cum priviți revenirea în România?

Am cântat de două ori în Festivalul Internațional "George Enescu" - o dată în recital cu Diana Damrau, iar a doua oară am fost solist în lucrarea "Nu Shu: Cântecele secrete ale femeilor" scrisă de Tan Dun, care a asigurat, de altfel, conducerea dirijorală. Este o amintire foarte frumoasă, căci l-am cunoscut pe Tan Dun aici, iar acum compune o piesă pentru mine.. deci cred că Bucureștiul mi-a purtat noroc!

După prima repetiție cu Tan Dun, mi-a spus că nu a mai auzit niciodată un sunet de harpă atât de frumos și m-a întrebat dacă mi-aș dori să am un nou concert pentru harpă. Bineînțeles că am zis da!

Doar ce am ajuns înapoi în România.. ador Bucureștiul! Oamenii au o căldură aparte și este o țară cu muzicieni foarte buni! Apreciez și publicul de aici, este întotdeauna o plăcere să cânt în România!

Sunteți unul dintre cei mai renumiți harpiști ai zilelor noastre... Totuși, nu mulți au ales să își construiască o carieră în jurul acestui instrument pe parcursul istoriei. Cum ați explica raritatea marilor interpreți harpiști?

Aș zice că este din cauza lipsei de repertoriu. Harpiștii soliști nu sunt ceruți atât de des, întrucât nu avem lucrări scrise pentru acest instrument de Ceaikovski, Brahms, Beethoven... repertoriul este foarte limitat. De aceea am făcut de-a lungul anilor multe aranjamente și am solicitat noi piese din partea compozitorilor. Am încercat să extind repertoriul și cred că acest demers a ajuns destul de departe. La începutul carierei mele, mi se spunea din partea marilor case de discuri că nu este posibil să fiu un solist la harpă, iar acum văd că mentalitățile s-au schimbat. Se întâmplă acum mai frecvent ca harpa să fie instrumentul central. Mă bucur că am ajutat să promovez acest instrument și să arăt că este posibil să ocupe un rol principal. Avem în acest moment numeroși tineri harpiști foarte talentați și am încredere că harpa va deveni din ce în ce mai populară.

Ce v-a determinat să alegeți să studiați harpa?

A fost o întâmplare, de fapt! Am cunoscut-o pe profesoara de harpă și mi-a plăcut de ea atât de mult, încât am decis să mă apuc să studiez instrumentul pe care îl preda. Aș spune că m-am îndrăgostit de profesoară, mai întâi, și apoi de instrument!

În mentalul colectiv, harpa a fost pentru un timp îndulengat ascoiată cu feminitatea, cu delicatețea sau grația. Interpreții de gen masculin care aleg acest instrument sunt chiar și în zilele noastre o raritate. Care este perspectiva dumneavoastră asupra acestei situații?

Cred că lucurile s-au schimbat.. Există acum semnificativ mai mulți interpreți de gen masculin. Eu predau la Musikhochschule din Hamburg de mulți ani și pentru prima dată clasa mea este alcătuită aproape pe jumătate din bărbați - am 3 studenți foarte talentați. Harpa necesită foarte multă forță fizică și o implicare emoțională profundă, bineînțeles. Este până la urmă un instrument care are capacități expresive minunate și care poate fi abordat cu succes de interpreți de orice gen.

Însă și din acest punct de vedere a avut loc un mare progres. Cred că harpa nu a fost luată cu adevărat în serios în trecut, a fost privită prea mult drept un instrument de salon, la care cântă femei frumoase în rochii lungi.

Astăzi, modul în care se scrie pentru harpă a evoluat considerabil, compozitorii știu că harpa oferă numeroase posibilități tehnice și expresive. Bineînțeles, are o delicatețe aparte, dă naștere unor culori sonore deosebite, imposibil de redat la alte instrumente. Însă nu ar trebui să limităm, să reducem harpa la aceste câteva efecte.