Am 56 de ani de radio, dintre care ultimii 15, să spunem, am fost pensionar, dar un pensionar colaborator în continuare, fiindcă îmi doresc să continui să fac emisiuni. Cu totul.. nu vreau să mă laud, dar mă apropii de 9000 de emisiuni din viață. M-am născut într-o casă unde, cum s-ar spune, muzica era la ea acasă, tatăl meu fiind profesor de muzică și apoi profesor universitar la Institutul Teologic de Muzică Bisericească și dirijor. A condus timp de 55 de ani Corala Sfintei Patriarhii, corala care acum se numește Nicolae Lungu. După ce am terminat Conservatorul la secția compoziție, am dorit să devin maestru de sunet la radio, am dat examen, dar am fost concurent împreună cu marele compozitor Florin Bogardo. Și el, cum era mai aproape de meseria asta de regizor muzical decât mine, a luat concursul, dar am fost angajat la sectorul Creație-Repertoriu, fiindcă pe vremea aceea se făceau înregistrările în radio, casa Electrecord și radioul erau un fel din instituții fraterne.

Oarecum umbrită de cariera ta în radio și televiziune, a existat și o carieră de compozitor a ta în anii '60-'70?

Exact, exact. Atunci am fost eu mai prolific ca și compozitor și am făcut și niște înregistrări, fiindcă am avut această șansă să fiu în radio, să existe Orchestra de Estradă așa numită, de fapt Big Band-ul de acum și să fie și înregistrările pe care Radio-ul le programa, coordonate tot de mine, cu formații colaboratoare, formații mici, cu combo.

M-am cunoscut (cu Richard Oschanitzky n.r.) la primul festival de jazz din România, a fost în1969 la Ploiești. Eu îl știam pe Oschanitzky, îl apreciam, dar atunci l-am cunoscut personal și i-am cântat această piesă într-o pauză, i-a plăcut și a zis eu o orchestrez și a orchestrat-o.

A fost frumos că i-am cântat-o lui Aura Urziceanu de 36 de ori. Nu era mare specialistă în citiri de partituri, era mai mult intuitivă și avea un auz foarte bun. A fost impresionată de melodie, a ascultat-o de 36 de ori, a ținut-o minte, i-am dat textul și după o lună de zile când s-a făcut negativul, așa numitul negativ, adică partea de orchestră, înregistrată de Orchestra Richard Oschanitzky, a venit la înregistrare și spre uimirea nemărturisită a apreciatului regizor muzical Alexandru Pârlea, a înregistrat de trei ori această melodie, de fiecare dată făcând la sfârșit altceva. A avut acest talent formidabil să țină minte ce a cântat prima lună și să suprapună a doua oară peste prima și a treia oară peste celelalte două.

Dar nu a făcut de trei ori înregistrarea fiindcă nu a ieșit. A tras de trei ori și la toate trei înregistrările, toate trei canalele au fost foarte bune, s-au mixat și a ieșit această piesă la care eu țin foarte mult, că de fapt eu am fost și am rămas un mare iubitor al bossa novei braziliene.

Ce m-am gândit eu? Piesele mele - după ce nu m-am mai ținut de compoziție și m-am ținut de "redactorie", cum s-ar spune - zăceau pe undeva, prin fonotecă, se prăfuiau pe acolo. Și am zis, domnule, dacă se întâmplă ceva, cade un dulap de acolo cu benzi și se alege praful. Atunci le-am luat pe toate și le-am pus pe un disc așa, pentru mine, să le memorez într-un fel. Și a apărut discul ăsta, care se numește Sono-Portret, editat de Soft Records, de un bun prieten de-al meu, Romulus Arhire. Discul cuprinde 10 compoziții proprii, unele spre muzică ușoară, dar muzică ușoară mai elevată și trecând spre bossa nova și cele mai multe de jazz. Și încă șase piese care mi-au fost dedicate.

O piesă interesantă, pe care mi-au dedicat-o celebrul saxofonist care a fost Dan Mândrilă și pianistul, profesor universitar, acum doctor, publicist și compozitor Mircea Tiberian, s-a numit Pantofii de Lac ai lui Moșu. Aveam niște pantofi de lac cu care apăream pe scenă când prezentam. O mare parte din activitatea mea s-a desfășurat pe scenă ca prezentator de concerte și festivaluri de jazz, și pe la cluburi, și pe la săli de concert. Majoritatea festivalurilor le-am prezentat eu începând din 1977, cu acela de la Sibiu. Și apăream cu pantofii aceia de lac și nu mai știau ce titlu să dea la piesa lor dedicată mie și i-au zis Pantofii de lac ai lui Moșu.

Nu numai că asta e meseria mea de istoric de jazz, de jazzolog, cum se zice, adică muzicolog de jazz, dar aceste întâmplări ale jazz-ului, aceste realizări ale jazz-ului, le-am trăit efectiv implicându-mă în ele, nu le știu din cărți sau din amintiri.

Foto: Radio România | Alexandru Dolea