ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Emil Pantelimon, managerul Corului „Madrigal”

Publicat: miercuri, 24 Noiembrie 2021 , ora 9.37

 

Albumul Săptămâna patimilor semnat de Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin se numără printre proiectele discografice care au fost nominalizate în acest an la Premiile ICMA.


Ce înseamnă această nominalizare pentru Corul Madrigal?

Este foarte important ca, în aceste perioade mai dificile pe care le trăim în ultimii doi ani, munca pe care colectivul nostru - Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu - a efectuat-o pentru a fi în continuare alături de public. Așadar, trebuie să spun că a fost un maraton în cadrul căruia am înregistrat două cd-uri anul trecut - "Madrigal for Christmas" și "Madrigal de Crăciun" - cd-uri cu care am reușit să luăm și Discul de aur pentru vânzări la finalul anului trecut. Și, această superbă înregistrare a Madrigalului, "Ave Maria" și "Săptămâna patimilor", dedicată sărbătorilor pascale răsăritene și apusene, care, iată, se bucură astăzi de nominalizarea de care tocmai vorbim! Este o mare bucurie, pentru că munca - chiar și departe de public - pe care a trebuit să o desfășoare Madrigalul se bucură de recunoaștere și de faptul că, cu această ocazie, va fi mult mai promovat și răspândit în casele tuturor românilor și nu numai. De fapt, asta e cea mai mare bucurie, pentru că acest atribut de ambasador cultural pe care Madrigalul îl are se confirmă din nou cu nominalizarea de care vorbim.

De fapt, am început să galopăm înregistrarea de albume odată cu restricția de a ne întâlni în direct cu publicul. Agenda Madrigalului era foarte încărcată înainte de întâlniri directe cu publicul atât în București, cât și în țară, dar și în străinătate, iar odată cu pandemia intrarea în studio a fost mai accesibilă ca agendă și am început să înregistrăm toate concertele pe care le dădeam publicului, să facem cu ele filmări și să le difuzăm pe aplicația Madrigal. Așa a apărut și... nu neapărat ideea, cât nevoia de a fi alături de public și a apărut și albumul de care vorbim. Practic, așa s-au născut toate producțiile discografice din ultimii doi ani ai Corului Madrigal care are, iată, anul acesta deja trei producții discografice: Ave Maria, Săptămâna Patimilor și, săptămâna viitoare, lansăm Hora Staccato - un produs discografic nou cu muzică integral românească.


Vorbeați despre nevoia de a ajunge în studio, această decizie de a trece de pe scena de concert în sala de înregistrări. Cum a afectat muzicienii? Cum văd ei această trecere?

Nu a fost deloc ușor, mai ales la început, obișnuiți fiind cu întâlnirile directe și cu emoția și energia din sala de spectacol. Dar, după o foarte scurtă perioadă de timp în care ne-am frământat care să fie soluția mai bună și când am început să observăm că nu se va termina foarte repede acest amalgam al pandemiei, am decis foarte rapid să intrăm în studio și să înregistrăm. Prima dată a fost foarte greu pentru că nu am avut în față publicul, dar apoi am început să ne obișnuim și să ne gândim la bucuria pe care o trăiesc cei care au totuși posibilitatea să asculte. Nu mai spun că după obținerea Discului de Aur pentru albumele de anul trecut, imboldul a fost cu atât mai mare și bucuria de a le înregistra a fost cu atât mai mare, energia a fost mult mai bună și am trecut, practic, peste acest disconfort al lipsei sălilor de spectacol arhipline. Și am ajuns în zona de online, în zona de înregistrări cu dorința, evident, și cu așteptarea de a reveni cât mai repede în fața publicului, cum de altfel o să o și facem în 16 și 17 decembrie, la Opera Națională - Concertul extraordinar de Crăciun al Corului Madrigal cu multe surprize, care se intitulează anul acesta "Pe drumul Crăciunului".

Credit foto: Teo Ungureanu

Interviu realizat de Petre Fugaciu