Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Emil Pantelimon, managerul Corului ”Madrigal - Marin Constantin”

Publicat: miercuri, 26 Februarie 2025 , ora 14.06

În 27 februarie 2025 se împlinesc 100 ani de la nașterea lui Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Celebrul ansamblu propune o serie de evenimente prin care sărbătorește centenarul emblematicului său fondator.

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea maestrului Marin Constantin. Corul Madrigal marchează această aniversare prin Concertul Extraordinar ”Marin Constantin - 100”. Ce propuneți în cadrul acestui eveniment?

Este o mare bucurie pentru noi să dăm startul Centenarului Marin Constantin în activitatea Corului Madrigal și iată că ziua aceasta, pe care acum șapte ani am denumit-o Ziua Madrigalului, o sărbătorim cu mare bucurie și cu invitați de seamă. Suntem în Parlamentul României la Senat, unde Galeriile Madrigal "Marin Constantin" găzduiesc un concert de gală și mai ales un recital extraordinar al întregului cor Madrigal, pentru că bucuria de a sărbători Ziua Madrigalului vine cu această onoare de a avea alături de noi madrigaliști prezenți în cor încă din 1963. Tot astăzi vom decerna Premiul Marin Constantin, care de șapte ani, este dăruit anual unui reprezentant de seamă, cunoscut al lui Marin Constantin, care s-a dezvoltat prin însăși puterea domniei sale de a duce lucrurile frumoase mai departe, de a dărui artă, de a dărui cultură și de a face ca oamenii să fie mângâiați într-un alt fel de mod în muzică. Vom avea și prezența viitorului, prin programul național Cantus Mundi, pentru că acest concert este deschis de mai bine de 150 de copii din Corurile Cantus Mundi care vor interpreta alături de Madrigal, Imnul Madrigalului și "Pomișorul" lui Marin Constantin, în semn de respect și de omagiu pe care i-l aducem fondatorului Corului Madrigal, care reprezintă totodată un simbol al spiritualității României și a românilor, mai ales pentru perioada comunistă, când Marin Constantin a reușit să reformeze în atâtea planuri și gândirea, dar și spiritualitatea.


Cum arată moștenirea culturală lăsată în urmă de Marin Constantin?

Marin Constantin a făcut din Corul Madrigal nu numai un brand de țară, ci și un element care a reușit să mângâie sufletele românilor. Este o mare bucurie ca în această sărbătoare din fiecare an, de Ziua Madrigalului, să prezentăm activitățile anului precedent. Ori, anul acesta ne bucurăm să anunțăm toate performanțele și toate premierele care au avut loc anul trecut și practic le considerăm că sunt mai degrabă o responsabilitate pe care am primit-o de la domnia sa în Madrigalul României. Cu acest motto pornim, spunând ca de fiecare dată, că ”din 1963 schimbăm România prin muzică”, prin armonia glasurilor pe care Madrigalul a reușit să o promoveze în toți acești 62 de ani pe care îi sărbătorim. Eu sunt într-o ipostază în care nu l-am cunoscut direct pe maestrul Marin Constantin, dar pot să vă spun despre el că dacă are o caracteristică pe care o resimt lecturând, observând, mărșăluind prin arhivele Madrigalului, aceasta este viziunea. Un lider poate să fie lider, să conducă un grup de oameni foarte ușor, aș putea spune, dar un lider lipsit de viziune nu poate lăsa o moștenire care să existe și după trecerea lui în neființă. Practic, Marin Constantin, pot să spun cu mâna pe inimă, a avut o viziune extraordinară asupra felului în care cultura poate mișca lucrurile, le poate face mai bune.. Asta o spun din experiențele pe care Madrigalul le-a avut pe parcursul istoriei cu marii președinți pe care i-a întâlnit, cu marile organizații internaționale în fața cărora a prezentat România într-un alt fel de chip; experiențele cu oamenii care au devenit compozitori prin natura harului său, pe care i-a încurajat și pe care i-a adus la rang de oameni împliniți, în momentul în care partiturile lor au fost cântate la un așa nivel ca cel al Madrigalului - atât români, cât și oameni din afara țării. Mi-aduc aminte cu bucurie cum maestrul Pablo Colino, la finalul anului trecut, director artistic al Vaticanului pentru atâția zeci de ani, mi-a mărturisit cu căldură, cu emoție și cu un oarecare regret pentru că nu îl mai are lângă el pe Marin Constantin, cum o săptămână alături de Marin Constantin au făcut în experiența și în învățarea lui cât trei ani de Academia ”Santa Cecilia”. Acesta este un lucru care de fapt definește cel mai bine care a fost spiritul lui Marin Constantin și cât de bine a reușit să dăruiască din știința, din puterea, din armonia sa celor din jur, cum a reușit să îi facă și pe ei să simtă și să înțeleagă ce putere mare are viziunea sa atunci când reușește să vadă puțin mai departe de muzică lucrurile din jurul lui. Ori de asta cred că avem noi astăzi și în economie și în politică, cred că avem nevoie și în familie, în fiecare zi - să punem pe primul plan armonia, cea pe care Madrigalul o reprezintă atât de frumos, Madrigalul lui Marin Constantin, care este și astăzi să spun așa, în funcție. Cred că atunci definim cel mai bine care este de fapt portretul lui Marin Constantin.


Ce alte evenimente pregătește Corul Madrigal în cadrul programului aniversar
"Marin Constantin - 100"?

Toate marile evenimente de anul acesta poartă semnătura centenarului Marin Constantin pe care îl debutăm astăzi. Mă bucur să anunțăm turneul din luna mai în Kazahstan, care se denumește Drumul mătăsii și care va avea o serie de activități de diplomație culturală. Așa cum Marin Constantin a știut foarte bine să facă în întreaga viață, pentru că marile orașe s-au bucurat de multe concerte ale Madrigalului. Tot anul acesta, Madrigalul va reprezenta România la Expoziția Mondială de la Osaka - un puternic pol de cultură, în care toate forțele culturale ale lumii se întâlnesc. Ne bucurăm să fim prezenți și la TIFF în închiderea festivalului și în prezentarea mai multor experiențe cinematografice pe care Madrigalul lui Marin Constantin le-a avut pe parcursul istoriei și mă bucur să amintesc despre Palme d'Or obținut la Cannes, al doilea pentru scurt metraj al României, în regia lui Mirel Ilieșiu. Desigur, turneele tradiționale pe care le avem de Paște, de Sfânta Maria și de Crăciun, cu care ne mândrim. De asemenea, un proiect la care lucrăm și care vede lumina zile anul acesta, chiar în luna aprilie va fi lansat, este cel care se referă la Pădurile Madrigal - Marin Constantin, păduri pe care le vom sădi în întreaga Românie. Ne pregătim de o campanie de cinci ani, în care copiii din Corurile Cantus Mundi vor planta mai bine de 100.000 de copaci și vor construi aceste păduri și ca o responsabilitate socială și de mediu, dar mai ales ca niște spații care în timp să devină inclusiv spații de desfășurare a produselor culturale, amfiteatre în aer liber în natură. Pe care iată, personal, cu copil, pun mână de la mână, cu energie și răbdare, în a construi ceea ce se vor numi Pădurile Madrigal - Marin Constantin. Sunt foarte multe proiecte pe care le organizăm și este rodul unei echipe fantastice, a unei echipe care a înțeles că moștenirea lui Marin Constantin trebuie dusă mai departe la cel mai înalt standard, cu toată energia fiecăruia dintre noi. Citind și văzând ceea ce a construit Marin Constantin - este cel mai bun exemplu pe care îl putem avea ca să ne motiveze cu atât mai mult să nu ne lăsăm niciodată visele la o parte.


Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu