Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu dirijorul Valentin Doni

În această săptămână reveniți pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio și Corul Academic, într-un concert înscris în Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Care este perspectiva dumneavoastră asupra acestui eveniment, care a devenit tradiție pe scenele bucureștene?
Aș zice că este o perspectivă interesantă și de viitor. De altfel, concertul acesta nu este primul meu concert dirijat în cadrul acestui festival, dar mă bucur foarte mult că am preluat acest program. Deși este destul de complicat, mă bucur foarte mult că voi dirija această muzică și sper să reușesc împreună cu orchestra și cu soliștii să creez aceste lucrări la valoarea lor reală.
Programul concertului de vineri seară cuprinde trei lucrări.
Crash de Adrian Iorgulescu în primă audiție absolută, Seven pentru două piane și orchestră de Cristian Bence-Muk și Pomenire - Un recviem românesc de Ștefan Niculescu. Ne puteți spune care sunt particularitățile pieselor pe care urmează să le ascultăm și cum se integrează în tematica festivalului, „Constelația Carnaval”?
Se integrează foarte bine și este exact muzica pe care acest festival o promovează. Două lucrări dintre aceste trei Seven de Cristian Bence Muk și Crash de Adrian Iorgulescu sunt lucrări scrise noi, pe când Recviemul românesc de Ștefan Niculescu este o lucrare mai veche; și ea putem să zicem că este interpretată cred că a doua oară.
Particularitățile acestor lucrări sunt diferite. Fiecare dintre dintre ele are personalitatea sa. Am deslușit multe lucruri interesante în aceste partituri. Vorbeam cu compozitorul Cristian Bence-Muk și i-am spus că lucrarea lui pentru două piane îmi sugerează o altă lucrare, „Variațiunile Enigma” de Edward Elgar.
Aici, în această lucrare Seven, sunt șapte părți: mândria, lenea, desfrânarea, mânia, zgârcenia, lăcomia, invidia. Toate astea fac parte din caracterul uman. Și am remarcat că autorul a redat foarte exact prin aceste microtablouri muzicale caracterul acestor stări.
Dacă mă refer la lucrarea maestrului Adrian Iorgulescu, la fel, pentru mine este foarte interesantă și mai ales m-a surprins dialogul dintre cele două instrumente solistice, clarinet și trombon, susținute, bineînțeles, și de orchestră. Este o lucrare de un potențial energetic foarte puternic. Permanent, orchestra acumulează energie și la un moment dat este un climax, după care, iarăși, revine la nuanțe mai mici, iarăși se acumulează sonor, energii puternice. Soliștii sunt foarte buni.
Despre Recviemul românesc de Stefan Niculescu trebuie să vă spun că este o partitură destul de complicată și greu de realizat din punct de vedere al construcției sonore. Este de un dramatism… Mă refer aici la modul de orchestrație pe care l-a avut maestrul Ștefan Niculescu. Este o scriitură foarte densă. Orchestra este permanent într-o tensiune sonoră foarte puternică și corul trebuie să fie echilibrat cu orchestra ca să iasă în evidență mesajul.
Este un program destul de complicat, mai ales pentru un dirijor care a preluat acest program, dar, cu participarea orchestrei și a tuturor celor care sunt implicați în acest proiect, sper să aducem publicului un program interesant, bine construit, ca publicul să fie foarte mulțumit și interesat de aceste muzici.
Pentru mine, acest eveniment este ca o sărbătoare. Din ceea ce am ascultat, am fost foarte bucuros și mulțumit.
În programele concertelor pe care le dirijați, se regăsesc adesea lucrări din repertoriul românesc. Ce importanță credeți că are expunerea publicului la muzica semnată de compozitori români?
Foarte mare importanță are aducerea în concerte a muzicii românești. Din păcate, eu constat că muzica românească pe marile scene se cântă mai puțin. Eu sunt unul din cei care încearcă să promoveze interpretarea muzicii românești prin diferite proiecte care le propun. Filarmonicile sunt axate pe programe mai accesibile publicului.
Și muzica românească națională merită un loc în cadrul programelor și stagiunilor filarmonicilor noastre.
Știu că sunteți dirijori permanent al Filarmonicii „Mihail Jora" din Bacău. Care sunt viitoarele evenimente din agenda dumneavoastră?
Viitorul eveniment este chiar acum, în data de 29 mai, unde o să am un concert dedicat copiilor. O să fie Poulenc, povestea despre micul elefant, Babar; în program o să fie și Simfonia jucăriilor și o să mai fie încă o lucrare din filmul Sunetul muzicii.
Deci, un program interesant atât pentru copii, cât și pentru părinții care vor însoți copiii la concert.