Unul dintre compozitorii renumiți ai zilelor noastre, Arvo Pärt, a împlinit anul acesta 90 de ani. Muzica lui Arvo Pärt are un farmec aparte, care depășește granițele socio-culturale și încântă ascultători de pe toate continentele - de mai mulți ani, muzicianul estonian se numără printre compozitorii contemporani a căror muzică este cel mai des cântată la nivel global. Dintre interpreții muzicii lui Arvo Pärt, se bucură de recunoaștere internațională dirijorul estonian Tõnu Kaljuste și cele două ansambluri pe care acesta le-a fondat: Corul de Cameră al Filarmonicii Estone și Orchestra de Cameră din Tallinn.
Tõnu Kaljuste ne-a povestit în cadrul unui interviu despre istoria sa personală cu creația lui Arvo Pärt, despre particularitățile și provocările acestei muzici și despre albumul ...Lente, lansat anul acesta la casa de discuri Berlin Classics. Interviul este parte a ediției speciale a emisiunii "Compozitorul săptămânii", programată duminică, 26 octombrie, ora 14.30, la Radio România Muzical.

Aveți o relație foarte îndelungată cu muzica lui Arvo Pärt. Cum a început totul și cum a evoluat această legătură cu arta lui, de-a lungul timpului?

Ca orice dirijor, am dezvoltat o relație cu compozitorii din propria mea țară, iar Arvo Pärt este, desigur, unul dintre ei. Colaborarea noastră a început la sfârșitul anilor '80 - începutul anilor '90, odată cu înregistrarea lucrării Te Deum. A fost primul proiect pe care l-am realizat împreună. Pärt ascultase o înregistrare de-a mea la radioul estonian, i-a plăcut, și m-a invitat să realizăm o nouă versiune pentru casa de discuri ECM. Așa a început totul.

I-am ascultat pentru prima dată muzica atunci când eram copil. Arvo Pärt a compus o cantată pentru corul de copii al tatălui meu, intitulată Grădina noastră. Am cântat și eu acea partitură. Era o muzică frumoasă, pentru copii.

Sunteți fondatorul și dirijorul principal al Corului de Cameră al Filarmonicii Estone și al Orchestrei de Cameră din Tallinn și sunteți printre cei mai importanți interpreți ai creației lui Arvo Pärt, pe plan internațional. Care considerați că sunt particularitățile muzicii lui Arvo Pärt?

Muzica lui Pärt se înscrie într-o evoluție tipică multor compozitori est-europeni: încep de la avangardă și merg către o muzică plăcută urechii, lipsită de agresivitate. Toate partiturile pe care le-a scris Arvo Pärt în ultimele decenii folosesc un nou sistem componistic pe care l-a elaborat el - Tintinnabuli. Bineînțeles, în ultima vreme el a depășit deja formulele matematice, riguroase, ale sistemului și își exprimă ideile muzicale firesc, mai direct.

Pentru mulți ascultători, muzica lui Pärt îndeplinește o funcție practică - oferă o distanță binefăcătoare față de emoția directă, dăruindu-le un soi de echilibru. Se pare că oamenii simt nevoia de o astfel de muzică.

Se știe că o mare parte din creația lui Arvo Pärt are la bază texte religioase - din Psalmi, din Evanghelii, din rugăciuni... Totuși, dimensiunea sacră a muzicii sale depășește cu mult cuvintele folosite în partitură. Care credeți că este sursa acestei sacralități?

Cred că spiritualitate este cuvântul-cheie aici. Muzica lui Pärt respiră spiritualitatea tradițiilor vechi, a poveștilor biblice, a rugăciunii. Chiar și atunci când scrie pentru orchestră de coarde, în spatele fiecărei lucrări există, de multe ori, un text - o rugăciune străveche, un text cu care simte o legătură interioară profundă. Arvo Pärt folosește aceste texte ca punct de plecare pentru a exprima propriile sale idei despre lume. De pildă, mulți compozitori au scris partituri pornind de la Magnificat, un cântec de slavă plin de lumină și strălucire. Însă Arvo Pärt a interpretat cu totul altfel acest text.

În muzica sa, el conectează uneori mai multe tradiții religioase. Deși este botezat ortodox, a scris și pentru bisericile luterană, catolică și anglicană, ceea ce arată că mintea și credința lui se află deasupra acestor organizări bisericești concrete.

Într-un alt interviu ați descris modul în care Arvo Pärt folosește vocea umană ca fiind paradoxal. Stilul Tintinnabuli presupune, în parte, tratarea vocii ca pe un instrument. Ne puteți vorbi mai mult despre acest aspect?

Da. Se întâmplă astfel: un cor de cameră abordează mereu partiturile cu tehnici vocale diferite. Atunci când un cântăreț de operă începe să cânte, apare un anumit tip de sunet. Dar când un cor de cameră interpretează muzica lui Arvo Pärt, se schimbă complet tehnica și timbrul. Toate aspectele sunt legate între ele - intonația, felul în care liniile melodice se împletesc, acele sonorități de clopot specifice stilului Tintinnabuli...

Pentru un cântăreț educat în tradiția operei, această muzică poate fi foarte dificilă. Ea cere experiență în muzica veche și totodată o înțelegere a modului de funcționare a instrumentelor, a felului în care sunt articulate sunetele pe instrument. Muzica lui Pärt nu este pentru oricine.

Este necesar să articulezi cu vocea sunetele precum un instrumentist. Sonoritățile de clopot reprezintă o jumătate a tehnicii Tintinnabuli, cealaltă jumătate constând într-o scriitură melodică. Dar este o provocare reală să obții aceste sunete de clopot în cântul vocal.

Din perspectiva dumneavoastră de dirijor, ce dificultăți ridică interpretarea muzicii lui Arvo Pärt?

Am avut o perioadă în care am predat dirijat. Când observi cum lucrează de obicei tinerii dirijori, observi că atunci când "dirijează emoțiile", dramaturgia, energia, tot limbajul corporal funcționează într-un anumit fel. Dar pentru muzica lui Arvo Pärt, e necesară o altfel de atitudine: dacă dirijezi cu prea multă energie exterioară, dacă ești prea activ în ceea ce privește tehnica gestuală, echilibrul muzicii se poate destrăma.

Nu știu exact care este cheia, dar pot spune că muzica lui mi-a schimbat felul de a dirija. Nu este uzual să abordezi muzica lui Pärt cu tehnica dirijorală tradițională, romantică... Trebuie să găsești propriul tău ritm interior în muzica sa, propria ta respirație.

Tăcerea este un subiect central când vine vorba de creația lui Arvo Pärt. Credeți că această căutare a tăcerii ar putea fi una dintre explicațiile popularității extraordinare a muzicii sale? Sau ce o poate explica?

Da… dacă ne uităm la istoria muzicii, vedem cum zgomotul din jurul nostru crește constant. Într-o lume atât de încărcată sonor, e foarte important că există compozitori care rămân "deconectați", care scriu muzică ce se apropie de liniște. Se creează astfel un contrast puternic față de tot ceea ce auzim zilnic, față de atmosfera sonoră generală a timpurilor noastre.

Dar acest sentiment de tăcere nu este singura calitate a muzicii sale. Înainte și după tăcere trebuie să existe o construcție muzicală, iar în timpul tăcerii contează ce gânduri și ce emoții ai avut înainte. Liniștea oferă claritate, permite clipe de reflecție.

Pärt folosește adesea aceste momente de liniște deplină - pauze generale - care aduc pace și echilibru întregii lucrări. Ele dau timp de respirație rugăciunii sau oricărui text folosit în muzică. Pärt nu se grăbește niciodată.

Și pentru dirijor e la fel: uneori poate fi o problemă că simți în tine prea multă energie, însă muzica lui te obligă să te întorci la calm, la echilibrul firesc.

Colaborați îndeaproape cu Arvo Pärt de multe decenii. Ați putea să conturați un portret al său?

Cred că o anumită latură a imaginii lui, surprinsă în fotografii, precum și în unele dintre lucrările sale, lasă falsa impresia că este un om foarte tăcut. Mă refer aici la mai demult... căci acum nu mai comunică la fel ca înainte. Are 90 de ani și păstrează deja o anumită distanță față de lume. Dar când era tânăr, avea o imaginație fantastică și un simț al umorului extraordinar. Există atât de multe povești care arată cât de diferit era, de fapt, de imaginea aceea solemnă și sacră pe care o vedem în multe fotografii. Caracterul lui are laturi atât de diverse! Umorul este o parte importantă a felului său de a fi. Însă controlează foarte bine cât de mult umor pătrunde în compozițiile sale... în muzica lui nu se simte prea mult umor.

Aș vrea să vorbim puțin despre albumul apărut anul acesta - ...Lente, realizat împreună cu Corul de Cameră al Filarmonicii Estone și Concerto Copenhagen. Este un album care propune interpretări neconvenționale ale muzicii lui Arvo Pärt. Sunteți dirijorul și liderul artistic al proiectului. Ce aduc acordajul și instrumentele baroce acestei muzici, din perspectiva dumneavoastră?

Motivul pentru care am lucrat cu instrumente baroce are legătură mai ales cu anumite idei pentru unele piese pe care am vrut să le înregistrez - Stabat Mater, de exemplu, pe care nu o mai înregistrasem până atunci, și Festina Lente, pentru care am găsit o altă modalitate de a articula sunetul și o altă variantă de tempo.

De obicei, un album pornește de la o idee, de la o intenție clară. Aceste două lucrări au fost motivul pentru care am vrut să folosesc acordajul baroc. Stabat Mater poate fi cântată foarte apropiat de maniera barocă. Dacă asculți Stabat Mater, acele "dansuri ale morții", dialogurile dintre fragmentele de text și părțile orchestrale sunt, de fapt, muzică barocă.

Simt că, atunci când cântăm cu instrumente moderne, încercăm mereu să imităm articulația instrumentelor baroce. Așa că m-am gândit: de ce să nu încercăm o dată să interpretăm această muzică chiar cu instrumente baroce? Acesta a fost motivul.

Și, desigur, Berliner Messe, în versiunea de Crăciun, nu fusese înregistrată încă. O mai realizasem înainte doar în concert. Albumul s-a dezvoltat treptat, pas cu pas.

Într-un fel, albumul reprezintă și un experiment. Desigur, de obicei, atunci când faci un experiment, există o anumită atmosferă sceptică înainte. Dar după lansarea albumului, cred că toți acei nori de scepticism au dispărut, iar oamenii au înțeles că instrumentele baroce nu sunt doar pentru muzica veche sau barocă, ci pot fi folosite și în muzica contemporană, atunci când se caută o anumită sonoritate.

Nu e vorba doar de acordajul coborât, ci și de modul în care arcușul produce sunetul și de culoarea specifică a instrumentelor baroce. Ansamblul orchestral baroc "Concerto Copenhagen" s-a bucurat foarte mult să cânte aceste partituri contemporane.

Ne puteți spune câte ceva despre procesul de realizare a albumului ...Lente?

A fost o colaborare cu Concerto Copenhagen. I-am dirijat pentru prima dată într-un concert ce avea în program creații de Händel - Dixit Dominus, între altele, dar și Stabat Mater de Arvo Pärt. După acele concerte, ne-am gândit că ar fi frumos să înregistrăm Stabat Mater. Apoi, pas cu pas, am ajuns la forma finală a albumului, la structura și la atmosfera dorite.

Dar desigur, în zilele noastre, lumea nu mai ascultă un album de la început până la sfârșit. Toată lumea descarcă și ascultă anumite piese, separat. Dar mie îmi place sentimentul acela de "album" - de întreg coerent.

Când am pus Stabat Mater și Festina Lente împreună pe CD, am simțit că formează o unitate. Dacă asculți Stabat Mater și apoi continui cu Festina Lente, cea din urmă pare o prelungire naturală a primei lucrări - au aceeași tonalitate, aceeași curgere, aceeași atmosferă.

După textul din Stabat Mater, Festina Lente oferă un ecou frumos. De aceea, uneori, am interpretat aceste două lucrări în concert attacca, fără pauză și fără aplauze între ele. Pentru mine, ca dirijor, astfel de lucruri sunt descoperiri - mici revelații despre cum anumite piese pot funcționa împreună.

Un album îți oferă șansa de a arăta aceste idei și de a le fixa într-o formă durabilă.