Dirijorul Tiberiu Soare conduce ansamblul „Profil-Sinfonietta” în concertul din 30 mai, din cadrul World New Music Days. În interviul acordat Anei Sireteanu, muzicianul a vorbit despre relația sa cu ansamblul, dar și despre programul concertului de la Sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București.

Domnule Tiberiu Soare, conduceți din anul 2003, încă de la înființare, ansamblul „Profil-Sinfonietta”, format din unii dintre cei mai valoroși interpreți de muzică contemporană de la noi. Cum vedeți evoluția în timp a ansamblului și rolul său în prezent?

Au trecut 23 de ani de când am pornit aventura aceasta cu „Profil-Sinfonietta”, când coordonatorul muzical și, putem spune, sufletul acestui ansamblu, domnul Dan Dediu, a avut atunci încrederea - pe care nu știu cum ar putea-o justifica, pe atunci fiind un tânăr absolvent- să îmi încredințeze mie acest ansamblu de prestigiu.

Încă de la înființare, trebuie să vă spun, pe atunci era vorba de o finanțare de la un concert din Germania. Era o finanțare care își propunea în fiecare concert să alcătuiască, de aici și numele formației, profilul câte unui tânăr artist compozitor din țara rezidentă, din România, în cazul nostru. Totul a pornit ca un proiect menit să încurajeze creația tinerilor compozitori, cărora li se făcea un fel de portret în cadrul unui concert. Treptat, treptat, ne-am centrat exact cum arată și componența repertoriilor de-a lungul anilor către repertoriul de secol XX, dar nu, numai, am trecut, bineînțeles, în secol XXI. Muzica de avangardă a fost în permanență în centrul preocupărilor noastre. Ceea ce și-a propus ansamblul „Profil” a fost prezentarea unei forme cât mai nealterate a muzicii scrise de compozitorii de avangardă pentru ca aceasta să ajungă la public.

Vorbeam de o anumită evoluție a componisticii la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Existau anumite cerințe din punctul de vedere al scriturii care erau întâmpinate și de anumite rigori de interpretare. În peisajul cultural muzical românesc nu mai mergea pur și simplu să abordezi muzica de avangardă ca și cum ar fi fost un fel de extensie a muzicii clasice obișnuite din sălile de concert din stagiuni. Și atunci aveam nevoie de o nouă viziune. Astfel, chiar de la începuturi, din 2003 ne-am propus să oferim o altfel de viziune, o viziune proaspătă, dacă vreți, asupra oricărei partituri de muzică de avangardă asupra căreia ne concentram.

După 27 de ani, festivalul World New Music Days se desfășoară din nou la București, care devine pentru opt zile capitala mondială a muzicii contemporane. Ce însemnătate are din punctul dumneavoastră de vedere organizarea acestei serii de evenimente în România și importanța concertului ansamblului „Profil-Sinfonietta” în acest context?

World New Music Days, într-adevăr, după mai bine de două decenii, e organizat din nou la București. Asta plasează capitala României acolo unde îi este locul. E un loc firesc, dacă mi-e permisă expresia: în concertul natural european al capitalelor muzicale. Bucureștiul devine, într-adevăr, o capitală a muzicii de avangardă în această săptămână de sfârșit de mai și pe mine nu poate decât să mă bucure. Creațiile tuturor compozitorilor care sunt aduse în atenția publicului merită să fie ascultate, să fie interpretate la cel mai înalt nivel și, la urma urmei, eu cred că prin acest lucru, toți participanții, organizatorii, cred eu că facem un foarte mare bine, în primul rând, muzicii de avangardă, apoi culturii în general, răspândirii mesajului de culturi de înaltă calitate și, de ce nu, al creșterii vizibilității din punct de vedere cultural a capitalei României.

Iar despre concertul ansamblului „Profil-Sinfonietta” în acest context, programul concertului din 30 mai cuprinde lucrări aparținând creației unor compozitori din diverse generații și din spații geografice la fel de diverse, Slovacia, Danemarca, Cehia și România. Cum ați descrie direcțiile stilistice în care se înscriu creațiile din program?

Eu sper ca programul altcătuit pentru această seară a Profil-Sinfonietta să fie unul relevant din punct de vedere al desfășurării festivalului și o să mă explic imediat de ce. Aveți foarte mare dreptate, sunt patru lucrări, dar ele sunt diverse, reprezintă, dacă vreți, niște arii culturale complet distincte. Dacă mă gândesc, spre exemplu, avem din partea Danemarcei, un compozitor de origine portugheză care scrie o muzică inspirată din folclorul african dus în zona Caraibelor. Deci, uitați-vă, într-o singură piesă ce compas, ce întindere, din punct de vedere cultural, imagistic, din punct de vedere simbolic. Muzica asta, vorbesc de piesa lui Louis Franz Aguirre, care va deschide seara, e de fapt un mini concert pentru percuție și ansamblu în care mesajul originar al unor culturi cu preponderanță centrafricane este adus în centru atenției auditoriului. Asistăm, din punct de vedere auditiv, la un ritual de origine centrafricană, cu import în zona Caraibelor. Piesa a doua a lui Peter Javorka e gândită într-o descendență directă din cercetările Institutului de Cercetări Acustice de la Paris, înființat de Pierre Boulez, cu mulți ani în urmă, pe vremea școlii de la Darmstadt. Se face o aluzie directă la influența marelui compozitor francez, care a fost Pierre Boulez. Există o lucrare celebră, Les Marteau sans Maître - Ciocanul fără stăpân a lui Pierre Boulez. Ei bine, piesa lui Javorka, în semn de omagiu, se numește sans Marteau et sand Maître, adică, nu mai avem nici ciocan și nici maestru. Maestrul a plecat. Cu siguranță a fost scrisă în proximitatea dispariției lui Pierre Boulez. E o piesă omagiu, dar în același timp e foarte interesant că aceste elemente de limbaj care se regăseau cu preponderență în scriitura lui Pierre Boulez și a tuturor compozitorilor influențați de el, e cumva adusă într-un mod foarte subtil de Peter Javorka, astfel încât acest compozitor, de origine slovacă, să își facă auzită vocea sa personală. Asta mi s-a părut foarte frumos. Apoi, o piesă de un compozitor ceh, acest Morphing Amadeus, care este de fapt o parafrază extrem de subtilă și rafinată a muzicii lăsate de Wolfgang Amadeus Mozart, mai precis e cu o legătură între Don Giovanni și felul în care la sfârșitul lucrării ajungem cumva aproape insesizabil din punct de vedere al mijloacelor rafinate ale compozitorilor într-o zonă beethoveniană. Se aude chiar un fragment explicit din finalul simfoniei a III-a, Eroica. Deci e un fel de privire retrospectivă asupra ceea ce înseamnă prima școală a clasicismului vienez și ce am putea încă să învățăm de la acești mari maestri ai muzicii europene. Piesa din final e una cu o încărcătură foarte specială pentru ansamblul Profil. A constituit o prezență constantă pe afișele noastre timp de ani de zile. Vorbim de un Undecimum. Este o piesă, după cum îi spune și titlul, pentru 11 instrumentiști, scrisă de Ștefan Niculescu. Această piesă a lui Ștefan Niculescu e impregnată de un etos bizantin, e impregnată de un etos, dacă îi putem spune așa, post-enescian și în același timp, cu rădăcini foarte adânci în spiritualitatea răsăriteană ortodoxă românească. Așadar, după cum puteți vedea, cele patru piese acoperă o arie foarte largă din punct de vedere stilistic, interpretativ. Putem spune acum, fiind în procesul de repetiție, vă pot spune cu siguranță că la fiecare dintre cele patru piese a trebuit să abordăm alte și alte noi metode de lucru pentru a fi siguri că ajungem la cele mai adânci înțelesuri ale partiturilor respective.

Cum vedeți în prezent interesul publicului pentru genul muzicii contemporane și cum credeți că ar putea fi stimulat acest interes?

Interesul publicului față de muzica de calitate în general este unul care poate fi reflectat foarte ușor în felul în care sunt sălile de concert. Nu cred că ar fi bine să mergem pe o direcție a discuției în care să spunem că muzica de avangardă este mai puțin înțeleasă sau mai puțin prizată de public pentru că nu ar conține mai multe disonanțe, să zicem, sau lucrurile ar fi ceva mai greu de înțeles față de o piesă normală de repertoriu clasic sau romantic. Nu aici este problema. Cum cred eu că poate fi convins publicul de valoarea intrinsecă a lucrărilor din muzica de avangardă este prin interpretarea lor la un nivel cât mai înalt posibil. Asta a fost de altminteri și ideea cu care a plecat la drum acum mai bine de două decenii ansamblul Profil-Sinfonietta. Ideea era să interpretăm la cele mai înalte standarde posibile lucrări valoroase ale compozitorilor de avangardă. După părerea mea, întotdeauna conținutul creează forma. Cu alte cuvinte, dacă ai un conținut de calitate cât mai ridicat din punct de vedere al standardelor de interpretare, atunci, cu siguranță, răspunsul publicului va fi unul pe măsură.