Dirijorul Roberto Paternostro conduce vineri, 7 martie 2025, concertul Orchestrei Naționale Radio. Despre programul acestui concert aflăm informații dintr-un interviu realizat de Ana Sireteanu.

Domnule Roberto Paternostro, cum ați descrie interacțiunea cu Orchestra Națională Radio și care sunt strategiile pe care le aplicați când lucrați pentru prima dată cu un ansamblu?

Aceasta este a doua zi de repetiții și cred că suntem în etapa în care ne obișnuim unii cu ceilalți. Dirijorul trebuie să asculte și să simtă intențiile orchestrei și modul în care sunt obișnuiți instrumentiştii să cânte. Deci este nevoie de puțin timp. Însă sunt muzicieni fantastici și e din ce în ce mai bine.

Cum ați descrie modul în care Brahms abordează partitura orchestrală din Concertul pentru vioară în comparație cu cele din concertele sale pentru pian?

Este foarte simfonică orchestrația. Desigur, este o mare diferență între Concertul pentru vioară de Brahms și concertele pentru vioară de Mozart. Orchestrația lucrării lui Brahms este simfonică, dar nu copleșitoare. Am dirijat de multe ori această lucrare și îmi amintesc o glumă, cred că a fost spusă de Heifetz, dar nu-mi amintesc cu exactitate, iar gluma suna așa: "faimoasa melodie a oboiului din partea a II-a este singura melodie frumoasă din tot concertul, iar solistul trebuie să stea și să asculte oboiul." Dar sigur că acest lucru nu este adevărat. Partitura viorii este fantastică, iar dacă studiezi partitura cu atenție este un dialog continuu între vioară și orchestră. În cazul concertelor pentru pian, acolo poți opta pentru o orchestrație mai amplă dată fiind sonoritatea pianului. Dar este extraordinar, ador acest concert.

Cum a evoluat stilul componistic al lui Schumann de la prima și până la această a treia simfonie, dar ultima publicată?

Da, a fost ultima publicată, în 1850, la Dusseldorf, iar după aceea nu a mai publicat decât o versiune revizuită a primei simfonii, dar aceasta fusese compusă cu 10 ani înainte. Cred că este o lucrare foarte echilibrată, prima mișcare este foarte senină, partea a doua este un frumos scherzo, iar cea de-a treia parte - un intermezzo, foarte delicat; cred că tot ce are acest caracter gingaș în muzica sa ţine de legătura cu Clara Schumann. Partea a IV-a are acel solo la trombon, este un coral, o fugă ce invocă o ceremonie solemnă, desfășurată la Catedrala din Köln. Iar, ultima mișcare, finale, foarte plină de viață. Dar niciuna dintre cele patru simfonii compuse de Schumann nu se încadrează într-un stil comun, putem spune acest lucru în cazul lui Beethoven sau Brahms, dar nu și în cazul lui Schumann. Fiecare simfonie are un caracter propriu, o orchestrație diferită. Sunt mulți muzicieni care afirmă că au fost făcute modificări ale orchestrației care au transformat muzica în ceva asemănător celei a lui Wagner, dar noi, pentru ascultători, vom cânta versiunea originală.

Ce sfat le-ați oferi tinerilor dirijori?

Să studieze și iar să studieze. Îmi amintesc primul concert pe care l-am dirijat când aveam cam 17 ani, pe când studiam la Conservatorul din Viena. Și atunci am vorbit cu colegii mei și le-am spus - haideți să cântăm! - și am făcut muzică de cameră și concerte în biserici și alte locuri, doar pentru experiență. Mai târziu, am avut ocazia să fiu asistentul lui Herbert von Karajan. De asemenea, este foarte important să dirijezi cât de mult posibil. Eu am avut un profesor fantastic, care a fost înainte mentorul lui Zubin Mehta și Claudio Abbado, dar chiar dacă aveam un profesor excepțional, cel mai ciudat lucru când vine vorba de dirijat este că poți învăța această meserie doar în fața unei orchestre și nu doar analizând partituri. În fața orchestrei faci multe greșeli, pe care le poți face și mai târziu. La început este foarte dificil, nimeni nu te cheamă să conduci o orchestră. Iniţial am dirijat orchestre de promenadă, acele ansambluri care cântă în parc pentru trecători câte 11-12 valsuri și marșuri pe zi.