Dirijorul spaniol Pablo Gonzalez conduce vineri, 12 decembrie 2025, concertul Orchestrei Naționale Radio. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma.

În 2018, ați condus concertele Orchestrei de Tineret a Spaniei din cadrul Festivalului "Vară Magică" de la Ateneul Român, precum și pe cel din cadrul Festivalului "Enescu și muzica lumii" de la Sinaia. Cum ați descrie aceste întâlniri cu publicul român?

Era un public foarte cald și erau foarte entuziaști! Îmi amintesc că am prezentat Concertul pentru orchestră de Bartok și am simțit din partea publicului o energie foarte primitoare. Așadar, aștept cu nerăbdare acest concert, o nouă întâlnire cu publicul român!

Ce părere aveți despre Orchestra Națională Radio după aceste prime repetiții?

Orchestra are multă energie și simt din partea lor o forță expresivă foarte puternică! Aș putea-o asemăna cu cea a unui animal sălbatic, în sensul bun al acestei expresii. Este o energie extraordinară, deci noi căutăm cele mai bune modalități de a canaliza această energie spre a ne servi în interpretarea noastră. Sunt foarte mulțumit de materialul cu care lucrez, sonoritatea ansamblului este ideală din punctul meu de vedere! Iar acesta este un atuu important, pentru că atunci când lucrezi cu o orchestră care nu are această energie, este dificil să creezi momente muzicale speciale. Dar, spre exemplu, în poemul simfonic "Moarte și transfigurație" pe care îl vom prezenta în concertul de vineri, pasajele în care compozitorul a notat appassionato și espressivo, au avut încă de la prima repetiție caracterul potrivit. Este foarte frumos să poți lucra cu un asemenea material. Este, într-un fel, așa cum spunea Michelangelo despre sculptură: ai blocul de piatră și apoi doar cioplești și scoți părțile de care nu ai nevoie, iar aici este ceva similar, o muncă foarte frumoasă!

Săptămâna trecută, la întrebarea despre cum vede viața muzicală spaniolă, Javier Perianez, compatriotul dumneavoastră mi-a mărturisit că din punctul său de vedere Spania a evoluat foarte mult în ultimii 30 de ani. Sunteți de acord cu această afirmație?

Absolut! În Spania suntem foarte fericiți, ne simțim norocoși să avem atât de multe noi săli de concerte și orchestre care au luat ființă în ultimele decenii. Desigur, tradiția noastră muzicală nu este atât de lungă, precum este cazul unor țări ca Germania sau Rusia, deci într-un fel este o țară tânără din perspectiva tradiției muzicii clasice și cred că în acest segment ne dezvoltăm în continuare.

Iar publicul este destul de fidel. Într-adevăr, cam de 30-40 de ani există câte o orchestră în fiecare regiune, iar în jurul anului 2010, în timpul acelei mari crize economice, la știri se spunea din când în când că există posibilitatea ca anumite orchestre să dispară. Atunci oamenii au ieșit în stradă și au luptat pentru muzică! Iar în acele vremuri nu s-a desființat nicio orchestră și suntem foarte norocoși din acest punct de vedere deoarece au existat astfel de evenimente nefericite în alte țări cu tradiții mai îndelungate ca Germania, Olanda sau Marea Britanie. Deci, sunt recunoscător pentru publicul pe care îl avem în Spania!

Lucrați în mod curent cu toate orchestrele din țara dumneavoastră, inclusiv cu Orchestra de Tineret a Spaniei. Ce părere aveți despre tânăra generație de muzicieni?

Lucrul cu muzicienii tineri îmi face o deosebită plăcere deoarece aceștia au o energie incredibilă și multă pasiune pe care le pun în muzică, iar pe lângă aceste lucruri nu au multă experiență. Deci dacă, spre exemplu, lucrați împreună Simfonia a V-a de Beethoven, pentru mulți dintre ei va fi prima dată când cântă în orchestră această lucrare, iar acesta este un lux pentru un dirijor. Desigur, muzicienii dintr-un ansamblu cu mai multă experiență vor răspunde mai rapid la ceea ce le ceri, însă în cazul Simfoniei a V-a de Beethoven va trebui să lucrezi în primul rând pentru a "șterge" celelalte versiuni interpretative pe care le au notate în partitură sau care le-au intrat în reflex de la dirijorii cu care au lucrat în trecut. Însă cu o orchestră de tineret poți construi de la zero interpretarea și este o oportunitate foarte bună de a încerca să te apropii cât mai mult de textul original, de ce și-a dorit compozitorul de fapt, deoarece e ca și cum scrii pe o pagină goală.

Care sunt strategiile dumneavoastră atunci când lucrați pentru prima dată cu o orchestră? Și cum abordați puținele repetiții cu un solist înaintea concertului?

Să ascult! Vin cu multe idei, dar fiecare ansamblu are într-un fel propriul mod de lucru. Recent, am colaborat cu Orchestra Filarmonicii din Londra și am avut în total 3 ore de repetiții: concertul era la ora 19 și noi am început repetiția la ora 15. Alături de Orchestra Națională Radio, săptămâna aceasta am avut repetiții pe parcursul a cinci zile. De fiecare dată trebuie să încerci să te adaptezi la mediul respectiv și să iei pulsul situației, să observi care sunt așteptările membrilor orchestrei și unde se simt ei confortabil. Deci, cel mai important în acest caz este să fii deschis.

În ceea ce privește prima colaborare cu un solist, dacă ne gândim la acest program de vineri, este vorba despre Concertul pentru violoncel și orchestră de Dvořák - caz în care amândoi cunoaștem bine această lucrare și am prezentat-o de mai multe ori în concert -, tot ceea ce trebuie să facem este să găsim un teren comun, mai ales în cazul unei piese ca aceasta. Deoarece în alte lucrări, cum este Concertul pentru violoncel de Saint-Saëns sau chiar cel semnat de Elgar, violoncelul este fără îndoială protagonist și în aceste cazuri simt că dirijorul trebuie să fie la dispoziția solistului. Dar când cântăm acest concert de Dvořák sau cele pentru pian de Brahms, acestea au un puternic caracter concertant, ca să spun așa; instrumentul solist este protagonist, dar trebuie să găsim modalități prin care atât viziunea de ansamblu a dirijorului, cât și cea a solistului să fie una comună. Deci cred că aici este important dialogul, iar pentru mine, ca dirijor, atunci când colaborez cu un solist, chiar și atunci când nu suntem de acord în toate privințele, cred că este de datoria mea să cedez pentru că viziunea solistului trebuie să primeze, după părerea mea. Însă, la rândul meu, încerc să fiu convingător.