Apreciatul dirijor Michele Mariotti, aflat pentru prima oară la București, va conduce și astăzi, 6 martie 2026, Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu din București. Programul ce urmează să fie prezentat pe scena Ateneului Român este dedicat integral uneia dintre cele mai inovatoare lucrări vocal-simfonice ale secolului XIX - Un recviem german de Johannes Brahms.

Despre Un Recviem german de Johannes Brahms se spune adesea că este mai degrabă un recviem pentru cei vii, conceput pentru a aduce alinare celor rămași. Sunteți de acord cu această afirmație?

Da, sunt de acord. Nu există dramă, nu există acea gravitate a ritmului pe care o întâlnim în Recviemul lui Mozart sau în cel al lui Verdi. Nu găsim niciun "Dies Irae", nu există o sentință, nu există judecată, nu există teama de a fi judecat. Este un recviem profund uman - Brahms ar fi dorit să îl numească așa. Desigur, se numește "Un Recviem german" pentru că nu urmează textul latin catolic; în schimb, Brahms a ales diferite pasaje din Biblie, în traducerea lui Martin Luther. Partitura este plină de tonalități majore. Re minor, tonalitatea obișnuită a recviemului, apare poate într-un singur număr, al treilea, însă chiar și acolo re minor modulează imediat în fa major. Însemnătatea este cea care face această lucrare atât de specială: ideea de consolare pe care o putem găsi în Dumnezeu, consolare pe care o putem găsi chiar și în moarte. Căci moartea face parte din viața noastră și poate că este chiar cea mai bună parte a ei, fiind sfârșitul suferinței omenești pe pământ. De aceea unii spun că este un recviem pentru cei vii. Nu aș spune că este optimist, dar este plin de o stare de bine, de un sentiment de pace - pacea pe care o putem găsi în viața de după, dincolo de viața pământească.

Un Recviem German este considerat unul dintre cele mai inovatoare opusuri vocal-simfonice ale secolului XIX. Ce vi se pare deosebit în felul în care este construit și ce provocări aduce orchestrei și corului?

Creația lui Brahms reprezintă mereu un manual de compoziție. Modul în care construiește tema, contratema, tema secundară și relațiile dintre ele îmi amintește de o catedrală. Dar în acest recviem provocarea principală constă în crearea atmosferei necesare. Iar acest lucru îmi place enorm, pentru că, în calitate de dirijor, ador să lucrez la construirea sunetului potrivit: un sunet catifelat, cald, confortabil. Lucrăm foarte bine cu orchestra, cu corul și cu soliștii - totul ține de găsirea detaliilor, este vorba despre o muncă asupra detaliilor. Avem uneori repetiții ale aceleiași idei muzicale, însă a doua apariție nu este niciodată identică cu prima. Chiar dacă nu schimbăm nicio notă, trebuie să lucrăm pentru a schimba caracterul. Muzica este atât de bogată… De altfel, tot ceea ce a scris Brahms este așa. Chiar acum două săptămâni am dirijat Simfonia a IV-a. Fiecare interpretare este o călătorie diferită, pentru că atunci când lucrezi cu asemenea capodopere descoperi mereu ceva nou. Noi ne schimbăm, iar procesul de studiu al partiturii nu se oprește niciodată.

Această preocupare pentru sunet și pentru crearea atmosferei potrivite este un punct central în activitatea dumneavoastră de dirijor?

Este unul dintre ele - cu siguranță este cel care îmi place cel mai mult. Tempo-urile muzicale se schimbă, pentru că și noi ne schimbăm, viața se schimbă, lumea se schimbă. Și consider că poți justifica aproape orice alegere interpretativă. Dacă vrei să se cânte mai repede decât de obicei, poți găsi un motiv; dacă vrei opusul, vei găsi la fel de ușor un motiv. Dacă vrei să fii diferit de ceilalți, vei găsi o justificare. Întrebarea este: ceea ce alegi păstrează logica și firescul? Căci muzica ar trebui să fie ceva natural... Pentru mine lucrul cel mai important rămâne munca asupra sunetului. Îmi place cu adevărat să merg din ce în ce mai în profunzime pentru a crea sunetul potrivit, sunetul pe care îl consider potrivit.

Cum ați descrie colaborarea cu ceilalți artiști implicați în interpretarea acestei partituri - Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu și soliștii?

O savurez foarte mult! Îmi place enorm să lucrez cu orchestra. Muzicienii sunt incredibil de rapizi în a se adapta. Când am avut prima noastră repetiție, în doar douăzeci de minute au reușit deja să schimbe sunetul, pentru că au înțeles exact ce le ceream. Sunt foarte rapizi în a înțelege și a realiza ceea ce propun. Sunt foarte fericit și în ceea ce privește corul - lucrăm foarte bine împreună. Iar soliștii, soprana Chen Reiss și baritonul Liviu Holender sunt cu adevărat excelenți. Cunosc foarte bine lucrarea și stilul, iar cu ei lucrăm, de asemenea, foarte mult la detalii.

Ați studiat și compoziție și aveți, de asemenea, studii umaniste...

Da, și am fost solist într-un cor gregorian - lucru pe care aproape nimeni nu îl știe. Am șters urmele - am ars toate CD-urile, dar da, timp de patru ani am cântat într-un cor gregorian. Se întâmpla pe când studiam la conservator, prin 2001-2002, cam în acei ani, la începutul formării mele. A fost foarte amuzant și, în același timp, extrem de frumos. Călătoream mult și cântam duminica dimineața, la slujbă, în diferite locuri din Italia, mai ales în centrul țării. M-a încântat experiența de a cânta în cor și o consider foarte utilă.

Ați știut întotdeauna că vreți să deveniți dirijor?

Da, a fost visul meu încă de când eram foarte tânăr... așa că mă consider foarte norocos! Am vrut și să devin jucător de baschet, pentru că la Pesaro, orașul meu natal, există o mare tradiție de baschet. Eram destul de bun, dar sunt prea scund. Zece luni pe an voiam să joc baschet, iar în perioada Festivalului Rossini de Operă de la Pesaro visam să devin dirijor. Îmi doream acest lucru foarte mult. Îmi amintesc că, atunci când orchestra venea la Pesaro, cu o zi înainte de repetiții, eu nu puteam dormi de emoție, pentru că știam că a doua zi voi putea vedea repetiția sau prima citire a partiturii de către orchestră. Când ești tânăr ești ca un burete: absorbi totul.