Marijn Simons, miercuri reveniți pe scena Sălii Radio, atât ca dirijor, cât și ca autor al uneia dintre lucrările din program. Cum se împacă cele două ipostaze în cadrul aceluiași concert?

Este întotdeauna foarte frumos să fiu implicat direct în concert. În calitate de compozitor, îmi place să păstrez o legătură constantă cu scena. Cred că acest lucru mă ajută enorm - să știu ce înseamnă să fii pe scenă, să interpretezi - și, în același timp, să privesc lucrurile și din perspectiva dirijorului sau interpretului. La fel, atunci când dirijez, abordez partiturile într-un mod diferit, pentru că le înțeleg și prin ochii unui compozitor. Așadar, cred că cele două activități se completează și se îmbogățesc reciproc.

Concertul pentru violoncel și orchestră, compus de dumneavoastră, va fi prezentat în primă audiție pe scena românească. Cum îl descrieți și ce v-a inspirat în scrierea lui?

Lucrarea a avut prima audiție acum trei săptămâni, când a fost cântată de propria mea orchestră de cameră, în Belgia. Solist a fost prim-violoncelistul Filarmonicii din Berlin. Titlul piesei, Die Nacht bricht mild, care s-ar putea traduce ca Noaptea se frânge blând, este inspirat dintr-o poezie de Gustav Mahler. Este una dintre puținele sale poezii pe care nu le-a transpus în muzică, dar care are o frumusețe aparte. Pe scurt, poezia spune povestea unui rătăcitor singuratic - care, în lucrarea mea, este reprezentat de violoncelul solo - ce străbate întunericul, obscuritatea, purtând cu sine o profundă nesiguranță. La final, întâlnește un sfinx care îi pune ghicitori, iar dacă nu reușește să le dezlege, este condamnat la moarte. Este o temă profund existențială, tipic "mahleriană". Am ales ca orchestra să fie formată exclusiv din instrumente de coarde, tocmai pentru a crea o unitate sonoră și expresivă în jurul personajului central - violoncelul - și pentru a construi, în același timp, acea obscuritate profundă în jurul solistului.

"The Eritrean Ring" de Livia Teodorescu-Ciocănea deschide programul. Care a fost impresia dumneavoastră la prima întâlnire cu această lucrare și cum ați descrie atmosfera ei?

Aceasta este singura lucrare din program, în afară de a mea, care a mai fost deja interpretată anterior. Aveam o înregistrare realizată la Ateneul Român cu câțiva ani în urmă, așa că am reușit să mă conectez cel mai repede cu această piesă. Este o lucrare foarte frumoasă, cu un puternic caracter folcloric - folosește multă muzică tradițională - și cred că acest lucru se va simți foarte bine în interpretare. Este, de altfel, o alegere excelentă pentru deschiderea unui program.

Compoziția Sabinei Ulubeanu - "Black Shirt and Blue Soap", are la bază ritualul spălării, prezent în toate culturile lumii sub diferite forme. Cum vă raportați la această lucrare, ce își va avea prima audiție absolută pe scena Sălii Radio?

Este o piesă foarte liniștită, foarte meditativă. Este minunat scrisă, mai ales pentru solist. Spun asta și din perspectiva mea de violonist, pentru că, în general, concertele pentru vioară implică adesea o luptă sonoră. Chiar și în repertoriul tradițional, dar mai ales în cel contemporan, uneori este nevoie să amplifici vioara ca să poată fi auzită clar. În cazul acestei lucrări, însă, compozitoarea a găsit o soluție foarte inspirată de orchestrare, care îl eliberează cu adevărat pe solist. Cred că a reușit să creeze culori orchestrale minunate, iar vioara are spațiul necesar să plutească peste ansamblu.

Lucrarea "Lady M." pentru pian și orchestră de Diana Rotaru, este o altă primă audiție absolută înclusă în programul serii. Care este perspectiva dumneavoastră asupra acestui opus?

Ei bine, pot să înțeleg de ce Dan Dediu a ales să o pună la finalul concertului, pentru că este o piesă foarte spectaculoasă, cu o muzică de dans extrem de energică și cu elemente rock în partea finală. Cu siguranță, este cea mai intensă piesă din punct de vedere muzical din întreg programul. Așadar, va fi o încheiere excelentă și foarte impresionantă pentru concert.

Care considerați că este responsabilitatea esențială a unui dirijor atunci când are în față o partitură pe care o prezintă pentru prima dată publicului?

Cred că responsabilitatea rămâne întotdeauna aceeași: să surprinzi cât mai bine esența compozitorului. Când un dirijor studiază partitura, își formează o viziune asupra interpretării pe care încearcă să o transmită cât mai clar orchestrei. Cred că asta este valabil indiferent ce lucrare are în față. Diferența în cazul unei prime audiții este că toată lumea trăiește experiența întâlnirii cu lucrarea pentru prima oară - dirijorul, orchestra, solistul și, bineînțeles, compozitorul. Cred că în zilele noastre, situația compozitorilor este deosebit de dificilă. În trecut, beneficiau de mai multe repetiții și concerte, astfel încât puteau să facă eventuale corecturi și revizuiri, uneori chiar pe parcursul întregii vieți - cum a fost cazul lui Gustav Mahler, care și-a revizuit simfoniile continuu. Sau precum Pierre Boulez. De aceea, premierele mondiale sunt mereu o provocare pentru compozitor: este pentru prima dată când auzi lucrarea în realitate și ai foarte puțin timp să reflectezi și să iei în considerare eventuale corecții. Totul trebuie să se desfășoare foarte repede în prezent, iar pentru compozitor, cred că această primă audiție reprezintă cea mai dificilă experiență.

Având în vedere că acest concert face parte din Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, de ce credeți că este important ca muzica prezentului să fie inclusă în programele obișnuite de stagiune?

Cred că este extrem de important, pentru că arta - fie muzică, fie arte vizuale - reprezintă gândurile și interpretările oamenilor despre lumea în care trăim acum. Prin artă exprimăm ceea ce percepem ca ființe umane. Nu cred că muzica contemporană este mai puțin valoroasă decât repertoriul clasic standard, care este valoros prin universalitatea sa. De exemplu, încă putem asculta o simfonie de Beethoven și putem fi impresionați de estetica ei, chiar și după 200 de ani. Însă muzica contemporană ne oferă o oglindă - o reflectare actuală, filtrată - a lumii de astăzi. De aceea, cred că este vital ca orchestrele să includă în programele lor și muzica timpului prezent.