Dirijorul Leo Hussain revine la conducerea orchestrei și corului Filarmonicii George Enescu, în cadrul a două concerte programate miercuri, 29 aprilie și joi, 30 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Despre aceste evenimente, colega noastră, Cristina Cîrjan, a stat de vorbă cu muzicianul britanic.

Săptămâna aceasta vă reîntâlniți cu orchestra și corul Filarmonicii George Enescu. Cum au decurs repetițiile până acum?

Ca de fiecare dată, repetițiile sunt plăcute, pline de energie și de personalitate. Programul este unul extrem de solicitant. Orchestra nu a mai cântat această simfonie de George Enescu de foarte, foarte mulți ani. Așadar, cred că interpretează această muzică, oarecum, ca și cum și-ar redescoperi strămoșii, ceea ce este foarte frumos. Muzicienii acestei orchestre vin mereu cu foarte multă personalitate și cu foarte multă implicare, ceea ce este minunat.

Concertul se deschide cu "Vals trist" de Jean Sibelius, o lucrare pe care ați mai dirijat-o aici, în România, în anul 2023. Ce vă atrage la această piesă și cum a evoluat perspectiva dumneavoastră asupra ei în timp?

Cred că la întrebarea despre cum a evoluat perspectiva mea cel mai bine ar răspunde cineva care o ascultă. Este o piesă deosebit de simplă, frumoasă, melancolică și care trezește sentimente puternice. Unul dintre motivele principale pentru care am ales-o în acest program este faptul că interpretăm și Concertul pentru vioară și orchestră de Jean Sbelius. Mi-am drit să includem și o lucrare scurtă, tot de Sibelius, în program. Textura finală a valsului este foarte asemănătoare cu cea a începutului Concertului pentru vioară, astfel încât pare că cele două lucrări aproape se leagă între ele.

După cum ați menționat, veți dirija și Concertul pentru vioară în re minor de Jean Sibelius, având-o ca solistă pe Karen Gomyo. Este prima dumneavoastră colaborare?

Da, este prima noastră colaborare, deși, în mod amuzant, eram acasă, la Salzburg, săptămâna trecută, iar ea cânta același concert de Sibelius acolo. Așa că am reușit să ascult puțin din repetițiile ei și acum aștept cu mare nerăbdare colaborarea. Este, desigur, o violonistă minunată. Am urmărit-o de multe ori, dar este prima dată când lucrăm împreună.

Concertul se încheie cu o lucrare de George Enescu. Cum abordați limbajul său muzical și ce înseamnă pentru dumneavoastră să dirijați această simfonie aici, în România?

Cred că, în primul rând, este incredibil de important pentru Enescu, pentru orchestra care îi poartă numele, pentru această sală și pentru România ca aceste lucrări să fie din nou interpretate. Din multe motive, aceste simfonii nu au mai fost cântate aproape deloc în ultimii 5, 10, 15 ani. Sunt interpretate foarte rar. El este, desigur, figura centrală a muzicii românești și este absolut firesc să răsune din nou muzica sa în această sală. În ceea ce privește modul în care o abordez, pentru mine, această simfonie este una dintre marile realizări ale muzicii simfonice de secolul XX. Este, într-un fel, similară cu muzica lui Mahler, dar "un Mahler dus la extrem." Conține toate adevărurile filozofice, umaniste, universale pe care Enescu le-a urmărit. Este una dintre cele mai profunde lucrări pe care le-am dirijat vreodată. Iar studiind-o, mi-a dezvăluit o profunzime pe care nu mă așteptam să o găsesc - nu pentru că nu îl respect pe Enescu în calitate de compozitor, ci pentru că această piesă, în mod special, pare o sinteză a întregii sale filosofii. A fost scrisă într-o perioadă de mare suferință în Europa și de tragedii personale pentru Enescu, dar, în același timp, ne conduce spre ceva incredibil de frumos, profund și misterios, ca și cum ne-ar deschide ușa către viața de apoi și ne-ar invita să pășim, fără să ne arate exact ce este dincolo. Este o lucrare extraordinară și sper din suflet să fie cântată mai des. Este greu de exprimat în cuvinte cât de profundă este experiența de a o interpreta.

Într-un interviu acordat aici, în România, acum zece ani, ați spus că arta și muzica sunt modurile prin care ne exprimăm umanitatea și că nu vă puteți imagina viața fără muzică. Cum arată astăzi filosofia dumneavoastră despre muzică?

Cred că, din păcate, acum pot să-mi imaginez o viață fără muzică, dar asta pentru că pot să-mi imaginez și o viață fără umanitate, din cauza felului în care arată lumea în prezent. Dar tocmai de aceea cred că este și mai important să ne afirmăm umanitatea. Și poate că atunci am fost puțin egoist, nu doar muzica, ci cultura în general este modul prin care ne exprimăm umanitatea. De aceea este esențial să luptăm pentru a păstra această bogăție culturală și aceste valori pe care le avem. O orchestră sau orice organizație culturală reprezintă un bun extrem de important - la nivel local, pentru un oraș, la nivel național, pentru o țară și la nivel uman, pentru întreaga umanitate. Acestea sunt lucruri pentru care trebuie să luptăm, ca să supraviețuiască și să prospere.