Dirijorul Kaspar Zehnder conduce orchestra Filarmonicii George Enescu în concertele ce au loc în 12 și 13 noiembrie 2026 la Ateneul Român. Programul include lucrări de Myriam Marbé, Piotr Ilici Ceaikovski și Paul Hindemith, iar solist va fi violoncelistul Aurelian Pascal. Ana Sireteanu a stat de vorbă cu dirijorul elvețian Kaspar Zehnder care a avut amabilitatea să poarte un dialog în limba română despre programul concertelor de la Ateneul Român.

Domnule Kaspar Zehnder, reveniți în România, ați mai dirijat Orchestra Națională Radio și acum veți conduce orchestra filarmonicii bucureștene.

La Filarmonica Enescu n-am fost niciodată. Este primă dată când mă voi afla pe scena Ateneului, am fost în public. Este o sală fantastică, foarte frumoasă! Am fost de multe ori la Radio și la Orchestra de Cameră Radio. Am lucrat foarte mult cu orchestre din Transilvania și din Timișoara.

Este o atmosferă frumoasă, oamenii sunt drăguți și pentru mine este ca o ieșire, pentru că noi elvețienii suntem așa, puțin protocolari și în România mă simt foarte eliberat și îmi place mult!

Și cu publicul?

Publicul din București cred că este cald, foarte educat, cultivat, la fel ca în Germania. Acolo, publicul este foarte interesat de fenomenul muzical. Și în Franța sau Japonia, publicul este entuziast, dar nu are această educație.

Veți interpreta o lucrare de Myriam Marbé. V-aș rugați să ne spuneți cum ați descrie Serenata - Eine Kleine Sonnenmusik?

De fapt, am dirijat pentru prima dată în 2003 Serenata - Eine Kleine Sonnenmusik, în traducere „O mică muzică de soare”. Există un motiv din Eine Kleine Nachtmusik, „o mică muzică de noapte” de Mozart, care e citat la un moment dat. Este adevărat, o muzică de avangardă pentru anul 1974. Este o muzică aleatorică, asta înseamnă că eu nu dirijez tot timpul, dar dau numai repere, de exemplu arăt numărul 1, numărul 2 și orchestra are motive, pe care fiecare instrumentist le cântă cum vrea, cum simte în context și este foarte frumos pentru că este o muzică spontană. Sunt și instrumente de percuție, instrumente de copii, de fapt, o raganelă, sau clopote, sau o pasăre cu apă și este foarte frumos, ca un fel de joc.

Cred că și pentru public va fi ceva extrem de nou și de spontan! Vor fi și instrumentiști care vor cânta din sală. Avem cinci viori în sală și avem două flaute, iar unul dintre flaute cântă și la toacă, acea de la mănăstiri. Imediat se creează o atmosferă spirituală de duminică sau de serviciu din biserică și asta, cred că este o muzică foarte inspirată, cu spirit, care îmi place.

Eu am descoperit această lucrare dintr-o coincidență pentru că am încercat - când m-am căsătorit cu soția mea, care vine din Bistrița, în România - am vrut să fac cu orchestra mea din Berna din Elveția, un program puțin român și am cântat Simfonia de cameră a lui Enescu, alte piese și am vrut să abordăm o creație a unei doamne compozitoare din România. Cineva mi-a propus această piesă, care este pentru o orchestră de cameră - noi nu aveam atunci la dispoziție o orchestră mare pentru acel proiect - și a fost ideal. Am interpretat-o cu studenții, iar pentru ei a fost foarte interesant pentru că fiecare are posibilitatea de a fi solist pentru un scurt moment și cred că pentru fiecare muzician este o plăcere să prezentăm această muzică.

Așadar, ați cântat-o acum câțiva ani cu acea orchestră?

Da, în 2003 și când a venit invitația de a dirija la București, m-am gândit să prezentăm această lucrare. Poate că publicul nu o cunoaște și va fi interesantă!

Veți interpreta și Simfonia Mathis der Maler de Paul Hindemith. Cum ați descrie modul în care compozitorul tratează povestea pictorului Grünewald?

Cred că prima referență este muzica renascentistă. Sunt trei, patru momente în care se aude foarte bine un coral de biserică catolică. Nu este armonizat, este numai unisonul ca un cânt gregorian și este foarte, foarte frumos, iar acest material transformă toată muzica și o face foarte expresivă. Pictorul Mathias Grünewald, care a facut acest triptic în Colmar, Isenheimer Altar, este un triptic care are ca subiecte nașterea, moartea și învierea lui Hristos și este o pictură foarte expresivă. Nu e în stilul baroc, așa cum ne-am aștepta, este foarte modernă pentru noi și cred că limbajul lui Hindemith, care se referă la un meșteșug foarte bine studiat (Bach, Schumann), dar este un limbaj foarte clar.

Sunteți flautist, interpretați muzică de cameră adesea, ați ocupat postul de dirijor principal al unor ansambluri importante ca  Filarmonica din Praga și sunteți și directorul festivalului „Murten Classics” și mă întrebam cum se îmbină în activitatea dumneavoastră aceste fațete și cum influențează dirijatul și interpretarea?

Eu n-am fost interesat de o carieră unidirecțională. Tot timpul am fost interesat să lucrez cu oameni, cu muziceni și mi-a plăcut muzica de cameră. Pentru mine, orchestra este o mare muzică de cameră. Cred că cel mai bun dirijor „organizează muzica” până în punctul unde orchestra cântă singură și înțelege ce este important și ce trebuie să iasă în evidență, se dă automat un relief mai important.

Bineînțeles, dramaturgia unui festival tot timpul a fost foarte interesant să mă ocup de conexiunea între artă, literatură și muzică. Sunt subiecte de viață care sunt foarte interesante pentru un program.

Să revin la programul nostru, toate lucrările au fost inspirate de ceva. Ceaikovski a fost inspirat de această temă rococo, o temă din timpul lui Haydn sau Carl Philipp Emanuel Bach, deci muzica lui Ceaikovski preia spiritul din acea epocă. La fel pentru Hindemith. El vede acest tablou din Matthias Grünewald, un tablou spiritual, expresionist și transformă muzica pentru a ilustra această sursă de inspirație. El face o simfonie și numai, după 10 ani de la premiera simfoniei, compune și o operă pe același subiecte. Prima dată a fost simfonia și după a fost opera. Iar Myriam Marbé s-a inspirat puțin de la Mozart, pentru că este un mic moment în sfârșit, unde celesta cântă tema lui Papageno din Flautul fermecat. Este un moment magic. Dar fiecare compozitor sau compozitoare face muzica autentică, dar cu o referență la ce a fost și ce este parte din viața noastră.

Toți compozitorii, oricât de moderni și de inovativi ar părea astăzi, de fapt, toți se bazează pe ce a fost în istoria muzicii.

Exact. Asta îmi face mare plăcere, pentru că se înțelege că suntem în același „tren”.

Al istoriei, de fapt.

Exact.

Mai voiam să vă întreb despre solist, ați mai cântat cu Aurélian Pascal?

Da, pe solist îl cunosc, nu am cântat împreună, dar ne cunoaștem de mult. El face parte dintr-o nouă generație de muzicieni din Franța. Cred că va fi unul dintre soliștii cei mai importanti, nu numai din Franța, ci din lume, este un băiat foarte talentat la violoncel. El a cântat cu orchestra mea din Cehia anul trecut, a cântat Tout un monde lointain de Dutilleux. Poate că este cel mai important concert pentru violoncel și orchestră din secolul XX din Franța. El a cântat cu orchestra mea și am ținut legătura. Aici va fi prima dată când lucrăm împreună. Mă bucur foarte mult!