John Axelrod revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio vineri, 13 februarie 2026. În program sunt înscrise cantata "Meeresstille und Glückliche Fahrt" op. 112 și Simfonia nr. 8 în fa major op. 93, două lucrări din creaţia lui Ludwig van Beehoven, şi Concertul pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul serii este Giuseppe Guarrera. Participă Corul Academic Radio.

Aș dori să vorbim puțin despre firul narativ al programului pe care îl veți prezenta împreună cu Orchestra Națională Radio. Cum vedeți relația dintre cele două lucrări de Ludwig van Beethoven - cantata "Meeresstille und Glückliche Fahrt" op. 112 și Simfonia nr. 8 în fa major op. 93 - şi Concertul pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski?

Este, desigur, întotdeauna interesant să alături Beethoven și Ceaikovski, mai ales când vorbim despre o lucrare beethoveniană, să spunem, subestimată. Cel mai important lucru de înțeles este că acest program reprezintă o continuare a colaborării mele cu Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio în repertoriul beethovenian. Am interpretat anterior Fantezia pentru pian, soliști vocali, cor și orchestră și o parte din simfonii, iar acum continuăm acest parcurs. Toate aceste proiecte converg către marcarea a 200 de ani de la moartea lui Beethoven în 2027. Vom vedea ce va urma, dar pot spune, înainte de toate, că Orchestra Națională Radio este o adevărată orchestră beethoveniană - capabilă de sonorități profunde, cu o cultură solidă în ceea ce privește interpretarea acestui repertoriu, esențial pentru orice ansamblu simfonic. Orchestra Națională Radio are, însă, și o sensibilitate aparte.

Simfonia a 8-a de Beethoven este adesea subestimată, fiind "prinsă" între cele cu nr. 7 și nr. 9. Chiar Beethoven o numea "mica mea simfonie în fa major", dar ea este orice, numai mică nu. Este o lucrare extraordinară, extrem de concentrată și limpede, care reflectă experiența de viață a compozitorului într-un moment extrem de dificil: sănătatea sa era fragilă, relațiile de familie tensionate, era implicat în lupte juridice pentru custodia nepotului său Karl, iar problemele sale de auz erau deja evidente. Faptul că, în aceste condiții, a reușit să creeze o simfonie de o asemenea luminozitate este cu adevărat excepțional.

Lucrarea este profund beethoveniană prin dinamica și contrastele sale: întâlnim pentru prima dată indicația fortississimo, dar și un "chapeau", un omagiu adus mentorului său, Haydn - ca și cum Beethoven ar spune: "rup toate regulile pe care le-am învățat, tot ceea ce ne-a învățat Haydn se va schimba de acum înainte". Această atitudine este evidentă în discursul muzical prin ambitus, textură și orchestrație.

De ce am pus împreună această simfonie și cantata bazată pe cele două poeme de Goethe, "Meeresstille" și "Glückliche Fahrt"? Ele au fost scrise aproximativ în aceeași perioadă, aparțin etapei vieneze a lui Beethoven. Dar mai ales, le unește modul prin care compozitorul își eliberează conflictele emoționale și situația personală printr-o muzică de un caracter extrem de luminos. În ciuda intensității, a sforzandourilor și a volumului sonor, Simfonia nr. 8 este o muzică iradiantă, precum o lumină care izvorăște din întunericul vieții sale.

Același lucru îl putem spune despre cele două poeme de Goethe puse pe muzică. Marea liniștită nu este deloc liniștitoare: pentru un marinar, calmul înseamnă pericol - lipsă de vânt, stagnare, lipsă de hrană, de siguranță. De aceea, contrastele bruște dintre pianissimo și izbucnirile de forte și sforzando, cu intervenția corului, creează o stare de neliniște. Apoi, odată cu Allegro-ul, vântul revine, valurile se pun în mișcare, iar la final, marinarii, în extaz și certitudine a salvării, cântă "Das Land!" - corul proclamă cu forță acest optimism triumfător. Ambele lucrări exprimă ideea luminii care se naște din întuneric.

Putem face o paralelă și cu Ceaikovski. Viața sa a fost marcată de conflicte, dramă și întuneric, iar ultimele sale zile au fost înconjurate de scandal și mister, legate de situația sa personală, de relația cu Biserica și cu familia imperială.

Astfel, cele două părți ale programului se completează una pe cealaltă și alcătuiesc împreună o întruchipare muzicală, un portret psihologic al luminii care răzbate din întuneric. Este un mesaj încurajator pe care îl putem aprecia cu toții, mai ales în momentele dificile ale vieții: există întotdeauna o lumină la capătul tunelului.

Cum se simte revenirea la pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale Radio pentru dumneavoastră?

Relația mea cu Orchestra Naţională Radio a început, dacă îmi amintesc bine, chiar cu Ceaikovski. Au trecut ceva ani de atunci... Eu am deja o relație mai apropiată cu Orchestra Simfonică București, ca dirijor principal. Mulți dintre muzicienii din acel ansamblu fac parte și din Orchestra Națională Radio, așa că ne cunoșteam deja foarte bine. De fiecare dată când lucrăm împreună, există un sentiment de familiaritate, de încredere profundă. Repetițiile au decurs excelent, iar colaborarea cu corul este, din nou, fantastică.

De fiecare dată când revin la București, redescopăr bucuria de a face muzică - cu mari profesioniști, dar, mai ales, cu prieteni. Și aceasta este, în cele din urmă, cea mai frumoasă formă de a face muzică.

Aşa cum aţi menţionat, sunteţi dirijor principal al Orchestrei Simfonice Bucureşti, de asemenea aţi ocupat, pe parcursul carierei, funcţii importante în cadrul unor ansambluri din diverse părţi ale lumii. Aşadar, cunoașteți foarte bine scene muzicale diferite. Credeți că există ceva specific scenei muzicale românești?

Este o întrebare foarte bună. Există un cuvânt care mi se pare potrivit, un cuvânt folosit adesea și pentru a face referire la alte culturi latine: pasiune. Dar, în cazul României, este vorba de o pasiune dublată de o generozitate extraordinară a spiritului.

Există culturi care se definesc prin suferință și prin capacitatea de a supraviețui conflictelor. Mă pot gândi la multe țări slave, ca exemple. România nu face excepție în ceea ce privește greutățile cu care s-a confruntat - istoria sa este marcată de ocupații străine, dificultăți și constrângeri politice. Se simte un rezervor impresionant de forță interioară și de instinct de supraviețuire, care devine perceptibil și în actul muzical. Muzicienii români sunt dispuși să își asume riscuri pentru a ajunge la rezultate artistice superioare. Există orchestre prin lume care preferă siguranța, poate chiar conservatorismul; ceea ce apreciez la cultura românească și la spiritul românesc este libertatea pe care o manifestă în actul muzical. Dacă orchestre de prin alte părți ajung la libertate prin siguranță, ansamblurile românești găsesc siguranța în libertate. Aceasta este o mărturie a libertății recâștigate după comunism și a viitorului cultural pe care îl construiesc. Se simte în conversații, în comunitate, dar mai ales în felul în care se face muzică. Este ceva extrem de proaspăt și cu adevărat remarcabil!