ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul israelian Omer Meir Wellber

Publicat: miercuri, 31 Martie 2021 , ora 13.15

Muzicianul este artistul invitat în cel de-al doilea număr al publicației online Sharp Magazine

Dirijorul israelian Omer Meir Wellber, în vârstă de 40 de ani, un star al scenei clasice internationale apreciat atât pentru abordarea repertoriului simfonic, dar și a celui operistic, este invitatul special al celui mai recent număr al revistei on-line de muzică clasică sharp, pe care o puteți accesa gratuit la adresa www.sharpmag.net. Pornind de la interviul publicat, realizat cu fostul asistent al lui Daniel Barenboim, dirijor principal al Orchestrei BBC Philharmonic, director muzical al Teatrului Massimo din Palermo, principal dirijor invitat la Semperoper, Dresda și director muzical la Volksoper, Viena, colegul nostru Ștefan Costache a stat de vorbă, zilele trecute, cu Omer Meir Wellber.


Am parcurs cu plăcere interviul pe care l-ați acordat pentru sharp magazine, o nouă publicație on-line dedicată muzicii clasice, numărul curent avându-vă drept artist invitat. Cum găsiți această nouă inițiativă? Și voi reaminti că fondatorul și sufletul acesteia este pianistul român Daniel Ciobanu, editor fiind Mihai Cojocaru, muzicolog.

Cred că fiecare dintre noi, în această perioadă de criză impusă de virusul Covid 19, trebuie să-și găsească modalitățile personale de a-și manifesta creativitatea, propriile idei - de vreme ce pe scenă e acum, bineînțeles, mult mai dificil. Iar Daniel este un artist extraordinar, un pianist uimitor care, de asemenea, pictează - are numeroase preocupări artistice, așa că aș spune-o astfel: nu sunt foarte surprins că el a reușit să creeze ceva atât de frumos. Și acesta mi se pare că este unul dintre aspectele pozitive generate de pandemie, pentru că, dacă ar trebui să-ți susții toate concertele din agendă, nu ai avea niciodată răgazul să te gândești la ceva de genul acesta.


De acord cu dvs! Și, apropo de Daniel Ciobanu, cum a arătat colaborarea cu el până în acest moment? Fiindcă presupun că vă leagă o comunicare muzicală foarte, foarte bună și strânsă, nu-i așa? Ce vă impresionează și vă vine cel mai repede în minte atunci când vorbim despre interpretul Daniel Ciobanu?

Ne-am întâlnit pentru prima dată în 2017, când am dirijat finala Concursului "Arthur Rubinstein" de la Tel Aviv. Am stat atunci împreună pentru doar câteva minute, ca să discutăm puțin despre ce avea de gând să facă și, apoi, am intrat direct în repetiție. Frumos e că, atunci când a apărut pe scenă și a început să cânte, același concert pe care îl mai abordau și alții în etapa finală, toată lumea, inclusiv cei din orchestră, au avut sentimentul că, da, abia acum concursul începe! E o senzație pe care nu o poți explica, nu o poți obiectiva. Orchestra simte asta, o simțim fără să putem vorbi despre asta. Dar, apoi, am învățat să-l cunosc mai bine și am cântat într-adevăr foarte multe împreună până acum, și-a făcut debutul cu mine la Palermo, pe scena de la Teatro Massimo al cărui director muzical sunt. Ar fi urmat să debuteze la Dresda dar, din nefericire, evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei; la fel - la Elbphilharmonie, în Hamburg. În ceea ce mă privește, ceea ce găsesc absolut fascinant, atunci când vine vorba de stilul său, este faptul că nu inventează lucruri care nu sunt notate în partitură; dar, pe de altă parte, nu cântă chiar ceea ce e scris în partitură! Și exact așa ar trebui să se întâmple totul - să cânți ceea ce e notat și să faci, în același timp, ceea ce dorești cu muzica ta.


Aceasta este, de fapt, libertatea supremă în materie de interpretare!

Din păcate, în muzica clasică există, în momentul de față, această practică sau modă: de a inventa, în esență, foarte multe: unde e scris piano, tu cânți forte și unde e trecut forte - vei face piano! Uneori, asta e interesant, fiindcă îți permite să explorezi noi dimensiuni ale unei lucrări; dar să găsești pe cineva care chiar respectă partitura și da, rezultatul să și sune cu totul nou - iată ceva ce nu întâlnești chiar atât de des!


Omer Meir Wellber, un interlocutor care își exprimă convingerile despre muzică tranșant și, în același timp, rafinat. Interviul în varianta integrală - în curând, în seria "Poveștile de succes ale muzicii", la Radio România Muzical.

Credit foto: Rosellina Garbo