Dintre cei 170 de candidați la Concursul Internațional "Orchestra's Conductor", organizat în primăvara anului 2025 de Radio România, a fost desemnat câștigător Hyunsik Shin. Pe acest tânăr dirijor coreean publicul român are ocazia să-l urmărească din nou pe scena Sălii Radio miercuri, 25 februarie 2026, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio. Programul reunește Simfonia nr. 1 în re major op. 25, "Clasica" de Serghei Prokofiev, o premieră absolută - Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră op. 41 de A. G. Weingerger și Simfonia nr. 2 în re major op. 36 din creația lui Ludwig van Beethoven. 

Ați mai fost prezent pe scena Sălii Radio împreună cu Orchestra de Cameră Radio, cu prilejul finalei Concursului Internațional "Orchestra's Conductor". Ce amintiri păstrați de atunci?

A fost o experiență cu adevărat extraordinară, pentru mine. De fapt, a fost primul concurs de dirijat din viața mea și, din fericire, am obținut Premiul I. Ceea ce m-a impresionat profund a fost atmosfera din orchestră. Mi-amintesc modul în care muzicienii reacționau - pot spune că și astăzi îmi răsună în minte felul în care își adaptau imediat sunetul, am reținut cât de rapid răspundeau la un gest dirijoral sau la o sugestie. Pentru un dirijor, întâlnirea cu o orchestră de calitate și atât de receptivă este o șansă extraordinară. Chiar dacă a fost vorba despre un concurs, am lucrat cu multă bucurie. A fost o adevărată plăcere.

Ați menționat că acesta a fost primul dumneavoastră concurs, dar ulterior ați participat și la alte competiții, în Ungaria și în Germania. Ce diferențe ați remarcat? Ce a individualizat concursul "Orchestra's Conductor" de la București?

Diferența majoră constă în faptul că, la concursul de la București, membrii orchestrei sunt cei care votează dirijorii. Consider că este un sistem foarte clar și, cred eu, extrem de relevant pentru noi. Opiniile dirijorilor pot fi foarte diferite - colegii mei au adesea perspective variate asupra evoluției unui alt dirijor. În schimb, membrii orchestrei, din punctul meu de vedere, tind să aibă o percepție mai degrabă unitară: ei simt foarte repede dacă au în față un dirijor bine pregătit sau nu. Astfel, pentru un dirijor, impresia orchestrei reprezintă o evaluare onestă a propriului nivel, a poziției în parcursul profesional în care se află într-un anumit moment.

Muzicienii știu imediat, încă de la primul gest, dacă dirijorul stăpânește situația. Poate fi o experiență dureroasă pentru unii, dar este, fără îndoială, extrem de utilă pentru dezvoltare.

Ați obținut Premiul I la Concursul Internațional "Orchestra's Conductor". Care ați spune că este cheia succesului dvs? Ce vă caracterizează ca dirijor?

Aș zice că este vorba despre un lucru esențial, pe care l-am învățat de la profesorul meu din Germania. Ne îndemna mereu să fim alături de orchestră, să o susținem cu adevărat. În primul rând, să nu întrerupem inutil și să căutăm să ajutăm. Să nu risipim timpul muzicienilor. Unii dirijori tind să vorbească foarte mult - ceea ce poate fi important - însă, pentru orchestră, uneori este mai eficient să reluăm un pasaj decât să-l explicăm îndelung. Eu încerc să arăt mai mult, și să vorbesc mai puțin. Gestul este extrem de eficient: dacă pot exprima muzica prin mișcare, prin atitudine, prin întreaga mea prezență, nu mai este nevoie de multe cuvinte.

Un alt aspect important este să le arăt muzicienilor că intervenția mea aduce un plus real. Desigur, metaforele poetice pot fi frumoase - să spui că "muzica este ca vântul iernii", de exemplu - dar dacă ansamblul nu este coagulat și sincronizat, aceste imagini nu ajută. Mai întâi trebuie să fim împreună, să existe coeziune, iar apoi putem vorbi despre dimensiunea poetică a muzicii. Aceasta este o lecție prețioasă pe care am primit-o.

În programul pe care îl pregătiți pentru concertul de miercuri figurează o premieră absolută - Concertul nr.1 pentru violoncel și orchestră de A. G. Weinberger. Cum ați descrie această lucrare?

Este o muzică profund marcată de influențe jazzistice. Există o atmosferă de blues și jazz, în special în prima parte. Îndeosebi parametrul ritmic îmi amintește de formațiile tradiționale de jazz, de acel swing caracteristic. Deși vorbim despre o muzică destul de liniștită, spiritul jazzistic este foarte prezent și vibrant. Se poate simți, în limbajul lucrării, dialogul dintre jazz și elemente de modernism muzical. Partitura solistică este activă, de virtuozitate, plină de energie. Îmi place foarte mult această lucrare, îi simt ritmul jazzistic în tot corpul meu.

Cum vă vedeți evoluând în viitor, ca dirijor? Pe ce intenționați să vă concentrați?

Desigur, îmi doresc să ocup la un moment dat o poziție stabilă, de dirijor principal, de exemplu. Însă la fel de important este pentru mine să întâlnesc orchestre diverse și să descopăr modul în care se interacționează cu ele, felul în care fac muzică - specificul fiecăreia. Este fascinant să observ diferențele dintre ansambluri, dintre tradiții și culturi. Fiecare țară are propria istorie și propriul mod de a înțelege muzica. Îmi doresc să călătoresc, să lucrez cu orchestre dintre cele mai diferite și să acumulez experiență. Iată aspirația mea.