Dirijorul Gerd Schaller revine mâine, 8 mai 2026, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, cu prilejul Concertului Regal ce va avea loc începând cu ora 19.00, la Sala Radio. Artistul german este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți interpreți contemporani ai creației lui Anton Bruckner. De data aceasta, Gerd Schaller va prezenta împreună cu Orchestra Națională Radio un program alcătuit din Imnul Regal de Eduard Hübsch, Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră de Edward Elgar, avându-l ca solist pe Răzvan Suma, și Simfonia nr. 5 în fa major de Antonín Dvořák.

Sunteți dirijorul Concertului Regal de mâine, dedicat Zilei Regalității, sărbătorite în data de 10 mai. În ce fel considerați că, dincolo de Imnul Regal de Eduard Hübsch, restul programului reflectă această temă a regalității?

Cred că programul pe care îl interpretăm vineri - desigur, începem cu Imnul Regal, urmează Concertul pentru violoncel și orchestră de Edward Elgar, iar după pauză - Simfonia a V-a de Antonín Dvořák - are o mare noblețe, o anumită regalitate intrinsecă, dacă putem spune astfel, prin însăși natura muzicii. Dacă ne gândim la Elgar, el a fost un reprezentant al epocii victoriene din secolul al XIX-lea, foarte legat de casa regală și de stilul acestei epoci. Simfonia lui Dvořák, desigur, este o muzică atât de bogată, atât de plină de melodii și armonii. Iar orchestra reușește să creeze aceste sonorități minunate, încă de la prima repetiție. Așadar, cred că în această muzică există multe elemente de regalitate.

Sunteți renumit pentru interpretarea creației lui Anton Bruckner - opusuri cărora v-ați dedicat în mod deosebit. Cum considerați că muzica lui Dvořák, în special această simfonie, se raportează la stilul lui Bruckner? Sunt două fețe diferite ale romantismului sau găsiți ceva în comun?

Este o întrebare foarte bună. Desigur, am dirijat mult Bruckner, dar am dirijat și mult alt repertoriu. Am abordat numeroase opere - de Giuseppe Verdi, Richard Wagner și altele. De asemenea, am dirijat Dvořák - îl iubesc foarte mult pe Dvořák și poate că sunt asemănător, în această privință, cu Johannes Brahms, care l-a iubit și el foarte mult pe Dvořák. Pentru mine, muzica din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ocupă un loc special, este muzica pe care o iubesc foarte mult, pe care o simt; desigur, iubesc și muzica lui Ludwig van Beethoven, din perioada anterioară. Romantismul târziu are atât de multe aspecte, iar ceea ce este foarte interesant este că, deși vorbim despre același curent muzical, există variații atât de diferite în interiorul lui. Dvořák este complet diferit de Elgar, complet diferit de Bruckner, de Brahms, de Piotr Ilici Ceaikovski. Avem atât de multe stiluri individuale, dacă putem spune așa, chiar dacă vorbim de diverse țări, toate s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea. Pe de o parte, există o mare linie comună în muzică - toți îl aveau ca ideal pe Beethoven și încercau să-l urmeze, dar pe de altă parte, fiecare compozitor și-a creat un stil romantic foarte personal. Și este foarte interesant că mulți dintre acești compozitori, în plan personal, au fost în mare parte foarte modești. Mai ales dacă îl privim pe Dvořák, care spunea: "Nu-mi spuneți maestru, sunt un simplu muzician, atât." Și tocmai aceasta este frumusețea muzicii: această simplitate.

V-ați considera o personalitate "bruckneriană"? Vreau să spun, rezonați cu Bruckner în modul în care vă raportați la muzică - în sensul unei dedicări pentru spiritualitate și unei atenții pentru detaliu?

În orice muzică există un anumit element de spiritualitate - sunt convins de acest lucru. Chiar și într-un vals de Johann Strauss fiul. Există un sentiment special în muzică, un anumit ideal, ceva care ne poartă într-un alt plan, mai înalt, iar aceasta nu are neapărat legătură cu Bruckner sau Dvořák - nu contează autorul. Pentru mine, acest lucru este foarte important, fie că vorbim despre muzică religioasă sau despre muzica de orgă - eu cânt și la orgă. Consider că orice fel de muzică ne poate conduce către o stare extraordinară, dacă putem spune așa, într-un sentiment din afara lumii obișnuite, de zi cu zi, într-o lume excepțională. Acesta este marele mister al muzicii, în general, și mai ales al muzicii secolului al XIX-lea.

Ar putea fi această convingere forța care v-a ghidat cariera și parcursul artistic?

Ar putea fi. Nu știu… Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă gândesc mai puțin la aceste lucruri. Am credința că totul se dezvoltă de la sine. Totul în viață este rezultatul unei dezvoltări. Trebuie doar să avem încredere și să fim deschiși, să privim, să observăm ce se întâmplă, să luăm cunoștință și să ducem acel ceva mai departe, și, un lucru foarte important - cu o mare iubire pentru oameni. Pentru că muzica pe care o facem - cred că în muzica cu adevărat mare există întotdeauna o mare iubire. Iar ceea ce trebuie să facem, scopul nostru, al muzicienilor și al meu, desigur, este să aducem această iubire oamenilor, să o transmitem, pentru că ea ne leagă pe toți. Am convingerea că muzica poate face lumea mai bună. Sunt sigur că o face. Oamenii pleacă de la concert cu un zâmbet, sunt fericiți, iar eu sunt fericit, muzicienii sunt fericiți - pentru că ne-am atins scopul.

În final, cum se simte să reveniți la București pentru a lucra din nou cu Orchestra Națională Radio?

Pentru mine este minunat. Am fost foarte fericit să fiu invitat din nou și să revin la București, la Orchestra Națională Radio, pentru că sunt foarte legat de orchestră. Pentru mine, se aseamănă cu o întoarcere acasă, în familie. Desigur, au trecut ani de la ultima mea prezenţă aici, dar când am stat din nou în fața orchestrei la prima repetiţie și am făcut muzică împreună, a fost ca și cum concertul anterior ar fi fost ieri. Este un sentiment minunat. Îmi plac foarte mult oamenii din România, apreciez foarte mult muzicienii români, pentru că au un nivel foarte înalt, și cântă cu suflet - iar acesta este lucrul cel mai important în muzică: să cânți cu suflet.