Invitatul meu din această seară, doamnelor și domnilor, este dirijorul Gabriel Bebeșelea. Bine ai revenit în studioul Radio România Muzical, Gabriel.

Mulțumesc frumos pentru invitație.

Gabriel, noi am mai dialogat în acest studio anul trecut, în primăvara trecută mai exact, înaintea unui concert cu un program interesant, concertul pentru vioară de Philip Glass și Simfonia IV-a "The Jungle" de Wynton Marsalis. Cum a fost pentru tine anul 2025?

A fost un an destul de plin, dar cu foarte multe momente de muzică extraordinară, destule orchestre în străinătate, am continuat și alături de colegii miei de la Filarmonica George Enescu, o serie de proiecte interesante pe care le-am făcut cu sprijinul Filarmonicii Banatul din Timișoara, cu ansamblul Musica Ricercata și Orchestra Musica Ricercata, a continuat festivalul Musica Ricercata acolo. Suntem în pregătiri pentru noi ediții și niște proiecte destul de ample, desfășurate tot sub egida Filarmonicii Banatul din Timișoara și mă pregătesc de un an 2026 destul de plin, care a început săptămâna trecută la Budapesta cu un Heldenleben de Richard Strauss și va continua cu două concerte săptămâna aceasta la Filarmonica George Enescu, alături de Sergey Khachatryan cu Șostakovici și Prokofiev, apoi luna viitoare am câteva concerte în Germania, la Köln, la Halbronn, Concertgebouw din Amsterdam. Urmează o perioadă destul de intensă și, în același timp, nu pot să las deoparte cel mai important hobby al meu, și anume, cercetarea manuscriselor în biblioteci, așa că, oricât de intensă ar fi agenda, lucrul acesta nu poate să mă părăsească.

O să vorbim despre lucrul acesta. Deocamdată să ne referim la concertele de stagiune de la Ateneul Român din această săptămână, un program Șostakovici-Prokofiev, nu-i așa, în care pe afiș ce lucrări sunt?

Este vorba despre primul Concert pentru vioară de Dmitri Șostakovici, alături de Sergey Khachatryan, unul dintre cei mai importanti violoniști la ora actuală, este cel mai tânăr câștigător al concursului Regina Elisabeta, chiar cu acest concert, în urmă cu aproape 20 de ani.

În 2005 a câștigat.

Sau 2005 chiar, da, mai bine, aproape 21 de ani. În partea a doua, selecțiuni din Romeo și Julieta de Prokofiev.

Două concerte, trebuie să spunem ascultătorului, sold out, nu mai sunt bilete.

Pe 27 ianuarie s-au împlinit 125 de ani de la intrarea în eternitate a lui Giuseppe Verdi, iar în acest an, al comemorării emblematicului compozitor italian, tu și ansamblul Musica Ricercata lansați un proiect intitulat Di Verdi. Te rog să ne spui despre ce e vorba, pentru că este deosebit și foarte interesant.

Este un proiect la care deja am lucrat foarte mult, dar încă nici nu a început muncă concretă, la care foarte mulți oameni și-au adus aportul și în primul rând este un proiect care este dezvoltat și inițiat de către Michael Spyres, celebrul baritenor, una dintre cele mai emblematice și importante voci ale zilelor noastre. El a fost cel care mi-a propus să mergem foarte adânc cu cercetarea verdiană și să ajungem să înregistrăm la diapazonul pentru care Verdi s-a luptat o lungă perioadă de timp, considerându-l cel mai natural pentru voce, diverse arii, duete și uverturi compuse de către acesta pentru casa de discuri Warner, lucru care se va întâmpla în luna aprilie. Așadar, în prima săptămână din aprilie vom înregistra 15 lucrări de arii, duete și uverturi, după cum spuneam, de Giuseppe Verdi la diapazonul de 432 Hz, adică, aproape un semiton mai jos, de fapt o jumătate de semiton mai bine zis, față de diapazonul zilelor noastre, dar, cu toate că pare o diferență infinitezimală, ea contează enorm pentru voce și toți cântăreții cu care am ajuns să lucrez la acest diapazon, muzică de acest gen din acea perioadă, s-au simțit extraordinar de confortabil. Verdi susținea că este cel mai natural și cel mai plin de balsam - îi plăcea să spună, diapazon pentru voce. Așadar, un proiect care implică foarte multă cercetare în spate, toate partiturile după care înregistrăm sunt transcrise din manuscrisele originale ale lui Verdi.

Documentarea asta îți revine ție, nu?

Da, e pasiunea mea, este hobby-ul meu și m-am bucurat foarte mult că Archivio Storico Ricordi, Arhiva Editurii Ricordi, cei care dețin manuscrisele lui Giuseppe Verdi, mi-au oferit șansa de a studia manuscrisele lui Verdi în Milano, descoperind lucruri extrem de interesante. Și mai mult decât atât, toate partiturile după care înregistrăm sunt transcrise, după cum spuneam, din manuscrise, dar sunt și comparate cu edițiile princeps, cele la care știm că Verdi a realizat corectura finală sau cu reducțiile de pian, în care știm sigur că Verdi a participat activ atunci când ele au fost publicate. Așadar, e un proiect care încearcă, de fapt, să ajungă la chintesența muzicii lui Verdi și un Verdi pe care încercăm să-l vedem cât mai aproape, prin ochii lui Verdi.

Așadar, muzica lui Verdi, ce va gravita în jurul "la-ului de Aur", cum îl numea el, un laborator artistic și științific dedicat autenticității interpretării verdiene, bazat pe cercetările documentate realizate de tine și de baritonul Michael Spyres, așa scrie în prezentarea proiectului vostru. Cum ați ajuns să lucrați împreună, tu cu Michael Spyres?

Am realizat o Gală Rossini, fiind amândoi extrem de îndrăgostiți de muzica lui Rossini și de acolo am colaborat foarte mult. Recunosc că e unul dintre muzicinii mei preferați. În momentul în care lucram cu Alberto Zedda, la Pesaro, unde are loc festivalul Rossini, în care am și avut onoarea să dirijez, recunosc că l-am văzut pentru prima dată pe Michael Spyres, eu eram încă în student. L-am văzut într-o gală în care m-am îndrăgostit pur și simplu de modul lui de a face muzică, nu doar de voce, nu vorbesc doar de faptul că este un baritenor și are un ambitus absolutamente incredibil și că poate în mod egal să facă roluri de bariton și de tenor, ci modul în care acesta înțelege și face muzica și mi-am dorit foarte mult să colaborez cu el, lucru care s-a întâmplat peste mai mulți ani și după aceea a fost "the beginning of a beautiful friendship", cum se spune în filmul Casablanca. O prietenie muzicală și nu numai și mă bucur că am șansa să lucrez cu astfel de muzicieni care fac artă pentru artă, cum ar spune Teophile Gotier. Contează foarte mult pentru el ca muzica să fie sinceră, pentru că noi, atunci când interpretăm pe scenă, de fapt suntem noi, nu putem să ne prefacem și atunci personalitatea ta se reflectă în fața publicului. Ori, e genul de personalitate muzicală, de o sinceritate debordantă și de o inteligență remarcabilă care se vede în absolut fiecare sunet pus unul lângă celălalt.

O voce cu un ambitus impresionant, spuneai, o plasticitate timbrală deosebită. Palmaresul lui în cifre ar fi vreo 83 de roluri din 78 de opere, vreo 10 CD-uri, aproximativ 30 de albume. Cum este dincolo de scenă Michael Spyres?

Exact ca și pe scenă, un om extrem de volubil, extrem de prietenos și, după cum ziceam, foarte sincer în tot ceea ce face. Cred că e lucrul pe care îl apreciez cel mai mult ca partenerul meu de scenă să fie extraordinar de sincer, nu doar în artă, cât și în viața de zi cu zi. De exemplu, am reușit să ne coordonăm cu greu agendele să ajungem să repetăm cu el și împreună cu pianistul lui la Nîmes, în Franța. Era singurul loc în care ne puteam întâlni. Am repetat 2, 3, 4, 5 ianuarie, deci noi am început anul repetând pentru acest proiect de Di Verdi și repetițiile erau cam de opt ore pe zi în care el însuși dorea să mai reluăm un lucru, să mai reluăm o frază, să mai lucrăm, care este de fapt veridicitatea stilistică, "cum a scris legato-ul Verdi?". Noi lucrăm de fapt cu manuscrise atunci la repetiție, lucrăm cu edițiile princeps pe masă, tot timpul consultam variile ediții și e un proiect care e definit de această sinceritate aș spune, un demers care își dorește, nu neapărat să fie extrem de pedant din punct de vedere științific, ci mai degrabă să demonstreze faptul că ceea ce Verdi susținea în varii demersuri ale sale, atât către guvernul italian, cât și în scrisorile pe care le-a scris colaboratorului său apropiat a Arrigo Boito, și anume, că acesta este diapazonul perfect pentru voce, noi dorim de fapt să demonstrăm acest lucru, că diapazonul de 432 Hz este ceea ce oferă vocii naturalețe. Au mai existat, să le spunem, "misiuni", de exemplu Institutul Schiller a făcut un lobby extrem de important în 1988 pe lângă guvernul italian pentru coborârea diapazonului de la 440Hz către 432Hz, dar consider că, din punctul meu de vedere, e un lucru exagerat, pentru că instrumentele moderne sunt construite pentru acest diapazon (440 Hz). Ori noi ce facem, e să interpretăm pe instrumente de epocă, pe instrumente chiar din perioada lui Verdi sau replici ale instrumentelor din perioada lui Verdi, construite pe sistemele care erau utilizate în Italia în perioada respectivă sau chiar pe instrumente franceze din perioada respectivă pentru operele în limba franceză al lui Verdi, dar cu mențiunea foarte importantă că este vorba despre instrumente de epocă, nu instrumente moderne.

În perioada 4-11 aprilie, proiectul Musica Ricercata Di Verdi va avea loc la Timișoara. Vor avea loc și spectacole, recitaluri, concerte pentru public?

De fapt este un proiect mult mai amplu. O să fie și discuții cu public despre ce înseamnă diapazon. Pe scurt, este înălțimea la care se acordează orchestra, ori dacă orchestra se acordează prea sus, atunci și pentru voci este mult mai complicat. Foarte pe scurt, e o istorie foarte interesantă, care pe mine o fascinează. În 1859, în timp ce noi, pe aceste meleaguri, ne ocupam cu alegerile pentru Unirea Principatelor, în Franța exista o comisie care se ocupa de cea mai mare problemă a zilelor lor și anume, de ce nu mai există cântăreți care să nu se îmbolnăvească atât de rapid la Opera din Paris. În urma unei petiții realizate de Hector Berlioz către guvernul francez, în care a spus că e imposibil de a se mai face operă la Paris, pentru că diapazonul, deci sunetul de referință la care orchestra se acordează, era atât de sus încât cântăreții își pierdeau vocea după foarte scurt timp. Şi s-a făcut o comisie, în care au fost membri Rossini, Meyerbeer, Berlioz, Auber, Halevy, toți cei mai importanți compozitori care trăiau la Paris în zilele respective, care au cercetat timp de un an ce se întâmplă cu acest diapazon în Franța și au cerut instrumentele, diapazoanele, de la toate teatrele din Franța și și-au dat seama că de fapt era atât de haotic tot ceea ce se întâmpla și nu era deloc uniformizat, încât s-a dat o lege pe 1 februarie 1860, prin care, de la acea dată, în Franța este interzis prin lege, să se cânte mai sus de 435 Hz măsurați la 20 de grade Celsius, pentru că diapazonul poate să oscileze și în funcție de temperatura din sala în care se interpretează, dacă e mai cald, diapazonul tinde să crească, dacă e mai rece tinde să scadă. Așa că în Franța au stabilizat acest diapazon la 435 Hz. Ei bine, Verdi, fiind foarte des interpretat la Paris atunci, a zis: de ce nu facem lucrul acesta și în Italia? Au durat aproape 20 de ani. Abia în 1880, 1881 au început discuțiile serioase în Italia să se uniformizeze diapazonul și discutam cu regizorul care va face un documentar despre proiectul Di Verdi și despre cercetarea din spate, râdeam cu el pentru că am realizat că Verdi s-a luptat atât pentru unificarea Italiei, cât și pentru unificarea diapazonului Italiei. Pentru că la Roma, de exemplu, se cânta cu un semiton mai sus față de Milano și există o scrisoare a lui Verdi către comisia de muzică a guvernului italian în care spune: nu înțeleg de ce sunetul numit "la" la Paris și "la" Milano este "si bemol" la Roma, noi trebuie să uniformizăm totul, nu se mai poate, ne pierdem cântăreții și noi nu putem să mai interpretăm operă. Ei bine, în urma demersurilor lui Verdi, Italia a dat o lege în 1881 că nu se poate trece mai sus de 432 de Hz este diapazonul pe care Verdi l-a experimentat și l-a considerat ca fiind cel mai bun pentru voce și pentru muzica pe care el a compus-o. Diapazonul a crescut între timp. În momentul de față noi ne situăm undeva la 442 Hz, în România e 442 Hz, dar de exemplu, în Germania deja e 443, 444, în Austria deja e 443, Franța tot pe acolo, Statele Unite rămân tributare diapazonului decis în 1939 la Londra, la convenția de la Londra, în care s-au uniformizat peste tot în lume diapazonul de 440Hz, celebrul 440. Dar foarte pe scurt, această istorie a determinat proiectul acesta, care pornește de fapt de la seria de scrisori și seria de demersuri legale pe care Verdi, în calitate de deputat în parlamentul din Italia, le-a purtat pentru a stabiliza diapazonul în întreaga țară.

Vorbeai ceva mai devreme de un documentar care va completa acest proiect. Pentru cine, pentru ce televiziune va fi făcut acest proiect?

Este un documentar marca Arte care a început să fie deja filmat. S-au filmat deja repetițiile pe care le-am avut cu Michael Spyres. Deja au filmat și o parte din cât a fost posibil, pentru că de exemplu, în sala de lectură nu ai voie să intri cu camere de filmat în arhivele Verdi de fapt arhivele Ricordi din Milano s-a filmat și la Casa Verdi. Vor fi foarte multe personalități intervievate pentru acest documentar și finalul va fi la Timișoara, cu înregistrările.

Revenind la săptămâna Di Verdi, o să fie o serie de discuții despre diapazon cu acusticieni, cu fizicieni, pentru a traduce această idee de diapazon publicului larg, o să fie o serie de recitaluri o să fie un masterclass pe care Michael Spyres îl va face, un masterclass de interpretare verdiană pe care îl vom anunța curând pentru tinerii cântăreți români. Masterclass-ul se va finaliza cu o serie de recitaluri, deci o să fie mult mai multe evenimente care vor conduce spre concertul final și care se desfășoară în paralel cu înregistrările pe care le realizăm. Concertul final din 11 aprilie are două părți. Prima parte, de fapt, va fi o demonstrație în timp real în fața publicului. Vom arăta ce înseamnă această diferență de diapazon între 442 Hz din zilele noastre și 432 Hz pe care și-i dorea Verdi și o să avem pe scenă un pian modern și un forte-piano, unul acordat la 442 unul la 432 și cu Michael Spyres demonstrând, atât arii de bariton, cât și arii de tenor din repertoriul verdian și arătând publicului tehnic, ce înseamnă să cobori diapazonul și să interpretezi ceea ce Verdi își dorea. Iar partea a doua a concertului va fi cu orchestră pe instrumente de epocă, ceea ce noi am înregistrat deja în prealabil pentru casa de discuri Warner, acele arii și duete și uverturi de Giuseppe Verdi.

Deci, întreg proiectul în perioada 4-11 aprilie se va desfășura la Timișoara. Unde va avea loc concertul, unde vor avea loc recitalurile acestea?

Recitalurile vor avea loc toate la Timișoara și discuțiile cu public la Timișoara, la sala Arca a Politehnicii, pentru că sunt profesori de acustică de la Politehnică care vor traduce în limbaj, să spunem, pentru profani această idee a diapazonului. O să fie vorba despre Domul Romano-Catolic, Sala Capitol și Sala Liceului de Muzică din Timișoara.

Înregistrările se vor face unde?

La liceul din Timișoara, pentru că e una dintre sălile cu o acustică extrem de bună pentru înregistrări.

Înțeleg că toată aparatura de înregistrare este adusă de ci de la Warner Classics.

Tot ceea ce înseamnă aparatură, tehnic, oameni, toată echipa va veni de la Warner și e un proiect la care mă bucur foarte mult că de fapt, ei l-au propus, cei de la casa de discuri Warner și mă bucur foarte mult că sunt extrem de implicați în această idee de cercetare și transmitere mai departe a ceea ce noi am cercetat destul de mult timp, ne-au apucat acum aproape un an de acest proiect.

O dată de lansare a fost stabilită sau nu?

În 2027, spre finalul anului, moment în care acest proiect va fi și realizat sub forma unui turneu european alături de Orchestra Musica Ricercata, tot pe instrumente de epocă, vom interpreta în mai multe locuri.

Și tot cu Michael Spyres.

Bineînțeles. Nu doar că e nelipsit, el este de fapt inima acestui proiect, iar fără inimă nu avem cum să îl interpretăm.

Înțeleg că tu, cu acest album, lansezi o serie de înregistrări la Warner Classics, nu-i așa?

Da, este primul pe care îl înregistrez pentru Warner, o să continue în 2026 și 2027 o serie de înregistrări, deocamdată nu pot să spun exact despre ce e vorba, dar o să fie devolate la momentul oportun. Mă bucur foarte mult că începe cu Michael Spyres această serie.

Acesta ar fi al doilea album din cariera ta discografică, nu-i așa, după Strigoii cu muzica lui Enescu, un disc foarte interesant, nu? Eu, să fiu sincer, de-abia aștept să-l ascult, pentru că mă interesează să aud cum sună muzica lui Verdi așa cum a gândit-o el.

Un lucru iarăși pe care îl consider e important, nu doar că mergem la acest diapazon istoric pe instrumente istorice, dar am încercat să vedem care sunt tradiții pornite de la Verdi și care sunt pornite de după Verdi și o să fie câteva șocuri, de exemplu, metronomice, aș spune, pentru că unele indicații metronomice ale lui Verdi nu sunt respectate în zilele noastre și atunci o să fim foarte, foarte foarte atenți cu acest tip de detaliu și deja am repetat, deja am "experimentat", are mult mai mult sens din punct de vedere al frazei verdiene ceea ce se întâmplă cu acele metronoame, dar îți trebuie o voce de calibrul lui Michael Spyres.

Gabriel Bebeșelea îți mulțumesc pentru prezență. Îți urez succes cu proiectele tale viitoare, întotdeauna deosebite. Cum spunem și ceva mai devreme, de-abia aștept să ascult acest album.