ACUM:
18.00
În universul muzicii
Urmează: 19.30 Festivalul Internațional „George Enescu”
Apoi: 21.30 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Dan Mihai Goia - Dubla semnificație a concertului Corului Academic Radio din 11 noiembrie

Publicat: joi, 5 Noiembrie 2015 , ora 13.17

Concertul din 11 noiembrie de la Sala Radio se anunță plin de încărcătură emoțională. Dincolo de lista spectaculoasă a repertoriului și a invitaților, Dan Mihai Goia și-a anuțat retragerea din activitatea dirijorală.

Sigur, liberul arbitru determină artiștii fie să rămână pe scenă până la ultima suflare (iar marea majoritate declară tranșant că visează să cadă secerați pe podium sau în fosa operei, lucru care s-a și întâmplat, în cazuri tragice) fie să facă parte dintr-o minoritate discretă care, într-un moment al vieții, uneori aflat chiar pe apogeu (dacă este să ne amintim numai de Eugenia Moldoveanu, Silvia Voinea sau Nicolae Herlea) să opteze pentru retragerea "în plină glorie".

Mai puțin întâlnită este o astfel de atitudine în rândul dirijorilor, cu o meserie gratulată prin definiție de longevitate (vezi Emanuel Elenescu!)

Un bun prilej, așadar, pentru un interviu cu DAN MIHAI GOIA.


Care este contextul celui de-al treilea concert aniversar din 2015?

Aniversarea noastră din 2015 a fost gândită cu doi ani în urmă ca un proiect serios, bine organizat, din trei componente clare: în luna februarie am avut concertul de muzică universală, în luna aprilie am avut concertul de muzică românească, iar cel de-al treilea (care inițial trebuia să fie de colinde dat fiind că anul trecut am făcut un concert de colinde foarte frumos și apreciat) am zis să-l reorientez și l-am intitulat "Corul Academic Radio la 75 de ani și invitații săi". Practic, semnificația acestui concert este - dacă vreți - o trecere în revistă a celor 15 ani de când conduc formația.

Mă aflu în ultimul an de activitate și, în cei 15 ani, sigur au existat momente deosebite, momente care au marcat viața mea din punct de vedere dirijoral, dar și viața colectivului pe care îl conduc. Acest concert este o trecere în revistă: prin borne artistice, prin piese care au însemnat foarte mult în concertele pe care le-am trecut împreună pe parcursul acestei perioade. Este - pe de altă parte - cel mai variat, mai caleidoscopic, cel mai divers concert din întreaga mea carieră dirijorală. Aș spune că trecem (aproape) prin toate genurile muzicii românești și universale - de la baroc la contemporan, de la oratoriu la operă, de la folclor la muzică de jazz, de la romantism la creația secolului XX, de la ortodoxie românească (apoi ortodoxie rusească) până la negro spirituals și gospel, de la folclor românesc la muzică sud-americană. Practic, este concertul cel mai divers pe care l-am gândit și l-am organizat în întreaga mea activitate.

Am avut aderența totală a membrilor corului care s-au bucurat că au reîntâlnit lucrări parcurse în decursul timpului, lucrări pe care le-au cântat cu plăcere, cu dăruire și iată că toate s-au cumulat într-un singur concert. Vreau să declar public: este concertul meu de retragere din activitatea dirijorală și am vrut să fie ca o trecere în revistă a întregii perioade din 2000 până în 2015, ani pe care i-am parcurs în fruntea acestui colectiv de elită - Corul Academic Radio.


De ce retragere din activitatea dirijorală la 63 de ani?

Consider că viața omului are anumite etape și fiecare o simte și fiziologic și mental și afectiv.

Eu consider că la 63 de ani (câți am împlinit în luna august), după 40 de ani de muncă trudnică, responsabilă, organizată meticulos… aș spune că a venit momentul să mă degrevez de aceste responsabilități care, câteodată, nu mă lasă să dorm noaptea.

Sunt un om care mă scol și mă culc având corul în minte. Am fost totdeauna un tip foarte implicat, foarte dăruit, foarte responsabil în tot ce am făcut - pe măsura priceperii, a talentului, a timpului pe care l-am avut la dispoziție și a colectivului pe care l-am avut în fața mea.

Cred ca a venit momentul să mă bucur și de vârsta a treia, pe care mulți o consideră ca o fundătură a vieții! Eu o tratez ca un nou culoar, ca o trecere în altă dimensiune a vieții. A venit momentul să mă bucur de liniște, să mă bucur de soare, să mă bucur de natură. Nu am avut timp să mă uit la firul de iarbă și la flori, nu am avut timp să mă uit la seninătatea cerului sau la nori. Vreau să mă bucur de toate acestea din plin și, când Dumnezeu va spune: "Ți-ai îndeplinit și menirea pentru vârsta a treia, poți să vii cu inima deschisă…" o sa fac bineînțeles un cor într-o altă dimensiune a existenței, cea de după moarte.

Renunț la activitatea dirijorală. Sunt anumite lucruri pe care le-am lăsat să zacă și mă gândesc în primul rând la compoziție. Am vreo 40 de lucrări corale, un balet, muzică religioasă… sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le-am mai făcut de mai bine de 20 de ani și simt nevoia să reiau această activitate componistică. Sunt convins că, prin dăruire și prin faptul că mă voi afla în fața unor clape sau a unei hârtii de muzică, nemaifiind implicat în activitatea de comunicare directă sau să depind de alți oameni pentru a-mi reda gândurile, simțămintele, trăirile artistice acumulate întreaga viață, sunt convins că vor ieși niște lucruri de calitate.Repet, chiar dacă pare puțin incredibil, este concertul de retragere a dirijorului Dan Mihai Goia, care a pornit cu grupul cameral folcloric "Cununa", care a condus în concert "Madrigalul" și a fost dirijor adjunct al formației, a fost profesor la Conservator și i-a învățat pe alții să cânte sau să dirijeze, a preluat Corala "Te Deum Laudamus" pe care a condus-o timp de 13 ani prin muncă și dăruire, cântând la Concertgebouw și prezentând numeroase concerte de muzică religioasă, a condus Corul Academic Radio timp de 15 ani și jumătate străduindu-se să păstreze ștacheta după regretatul Maestru Aurel Grigoraș.

Cu toată emoția și cu toată ușoara părere de rău (pentru că e o schimbare de viață), cred că a venit momentul acestei retrageri din activitatea dirijorală concertistică. O fac cu seninătate și cu bucuria datoriei împlinite.


De lângă fosa operei ieșene… la Concertgebouw?

Viața mea a însemnat, în primul rând, pasiunea pentru dirijat. N-am să uit niciodată că la 6 ani stăteam în loja de lângă fosa orchestrei (fiind băiatul directorului Ioan Goia, primul director al Operei din Iași) și dădeam din mâini, tot timpul dădeam din mâini, imitam dirijorul din fosa orchestrei. Instrumentiștii din orchestră îmi spuneau "Ce faci, măi, mi bemol?"; mă puneau să numesc sunetele ca să îmi verifice auzul muzical - acela a fost primul imbold.

L-am avut în față pe Nicolae Ghiță la Palatul Pionierilor și, de asemenea, l-am urmărit cu mare exigență. Mi-am dat seama că este o meserie care îmi place.

În Conservator am fost printre cei mai buni studenți la dirijat de cor, avându-l în față pe Constantin Romașcanu apoi pe Petre Crăciun.

Sigur că am vrut să mă exprim dirijoral. Prima încercare a fost grupul cameral folcloric "Cununa" (un grup de 18 fete care nu știau note, la agenția de voiaj CFR). Am luat locul întâi pe țară în festivaluri, am înregistrat pentru Fonoteca de aur a Radioului piese care se cântă și acum… și le ascult bineînțeles cu nostalgie.

După aceea am devenit profesor la Conservator. Când îi înveți pe alții să dirijeze, te perfecționezi pe tine însuți încercând să găsești modalități de exprimare tot mai adevărate, tot mai adânci și tot mai semnificative, în această meserie foarte frumoasă pe care am iubit-o întreaga viață.

A venit perioada "Madrigalului" în care Maestrul Marin Constantin, când nu dorea să vină la repetiții, eu eram unul dintre dirijorii adjuncți care trebuia să pregătească materialul pentru concerte. A apărut în mintea mea tehnologia corului de cameră, cu implicațiile respective.

Să dirijezi "Madrigalul" într-un concert public (formație care a făcut istorie în coralismul românesc) este, de asemenea, un lucru fascinant. L-am avut în față pe Maestrul Marin Constantin atâția ani; și nu l-am urmărit cu ochii pe ceas ca să văd cât mai ține repetiția (cum se întâmplă în zilele noastre, la unii coriști), ci dorind să înțeleg ce vrea să spună, care este adâncimea expresiei și fiorul trăirii respective în actul dirijoral.

A apărut camaraderia masculină de la "Te Deum Laudamus"! Să ai în față 40 de preoți și studenți teologi (în vremea respectivă peste 50 de bărbați care veneau pentru sonoritățile corului bărbătesc și a muzicii religioase). Vreau să fac o mică paranteză. În pregătirea concertului aniversar, am fost la niște repetiții la "Te Deum Laudamus" și vreau să vă spun că veneam obosiți la ora 19,00 la Biserica Domnița Bălașa, unde repetă această corală sub îndrumarea dirijorului și părintelui Zaharia Matei. Sigur, dânsul cu smerenie, cu drăgălășenie și cu camaraderie, s-a așezat la partida de bas și m-a lăsat pe mine să lucrez. A fost un moment emoționant și, după ce am lucrat o oră și jumătate, parcă era dimineață! Biserica, feedback-ul din partea coriștilor, răspunsul afectiv la toate solicitările dirijorale pe care nu-l întâlnești la multe formații, l-am întâlnit pe deplin aici. Nu sunt mulți, 28-30 de băieți, dar cu inima mare și cu dăruire totală. "Te Deum Laudamus" a fost pentru mine formația cu care am realizat (poate) cea mai perfectă simbioză între dirijor și cor.

În anul 2000 (după dispariția maestrului Grigoraș) am devenit dirijorului Corului Academic Radio, dirijor "de rang zero", cu un colectiv de elită susținând repertoriul vocal-simfonic, concerte a cappella pe o tematică extraordinar de diversă și m-am străduit ca formația pe care o conduc să își desăvârșească repertoriul, să și-l dezvolte și să cânte cât mai nuanțat. De foarte multe ori, dirijorii de orchestră care vin și lucrează cu Corul Academic Radio spun cam același lucru: "ce sonoritate frumoasă are Corul "! Nu sunt mulți coriști, dar câți sunt - cântă cu un timbru foarte plăcut, cu un glas care are vitalitate, are trăire și, de asemenea, sunt foarte receptivi. Ce înseamnă de fapt asta? Că cel care se află în fața lor s-a străduit să-i facă maleabili, să cânte cu plăcere, le-a cizelat glasurile și sper că în perspectivă, dacă corul se va împlini numeric, îl voi urmări "în baston" cu aceeași dragoste și cu aceeași prietenie care ne-a legat în toți acești ani.


Instrumentiștii și soliștii visează să devină dirijori. Dirijorii nu vor să fie soliști?

Eu nu am visat niciodată să devin solist. Din cauza unor conjuncturi a trebuit să susțin anumite partituri solistice atât la"Madrigal" cât și în armată (când făceam stagiul militar). Niciodată nu am cochetat cu solistica. Pentru ca să fii solist, trebuie să ai în primul rând niște date vocale deosebite, trebuie să ai o puterea de a trece peste toate invidiile, toate vicisitudinile, toate răutățile acestei lumi, să poți să le domini și să-ți prezinți truda zilnică în concerte, trebuie să ai acel tupeu să poți să devii un solist de marcă.

Dirijorul trebuie să fie străbătut de un clocot interior, poate să aibă emoții teribile, să-i tremure mâna - dar nu trebuie să se vadă nimic din toate acestea! Glasul te trădează… În schimb, la dirijor care este avantajul? Tot acel clocot și toată această vibrație interioară, toată trăirea artistică intensă se zugrăvește prin mimica feței și prin ochi. Dacă tu ești pătruns de ceea ce faci, cei din fața ta vor rezona ci siguranță (mai mult sau mai puțin, în funcție de problemele personale pe care le au), îți vor răspunde, iar acest inefabil flux între dirijor și cor se va transmite către inima și sufletele celor care te ascultă.


Ce este dirijorul de cor?

Dirijorul de cor este un om în primul rând responsabil. Este un om superorganizat. Este cel care nu se lasă dus de valul cuvintelor, ci de cel al muzicii și își calculează secundă de secundă timpul de lucru. Este întotdeauna pregătit pentru momentul în care trebuie să predea corul dirijorului de orchestră sau în a susține un concert a cappella.

Dirijorul de cor este cel care anticipă ce urmează să se întâmple din punct de vedere artistic, dar și organizatoric.

Dirijorul de cor este omul care trebuie să capaciteze energii: aruncă o privire prin sală, își dă seama de starea psihică și afectivă a coriștilor și trebuie să-i scoată din lâncezeală, trebuie să-i capaciteze pentru a se dărui actului artistic.

Este o muncă foarte grea, foarte responsabilă, dar este o muncă în același timp superb de frumoasă; să poți să faci niște oameni să cânte toți la unison, să vibreze la unison, să lăcrimeze cu tine, să-ți răspundă la fiecare inflexiune a degetului sau a mâinii.

Este un lucru pe care l-am realizat de foarte multe ori, nu totdeauna la nivelul maxim, dar este un deziderat pe care fiecare dirijor de cor trebuie să și-l propună.

Glasul este instrumentul cel mai sensibil existent în toată lumea - instrumentele au o sonoritate superbă, de la vioara Stradivarius până la aliajele cele mai minunat făurite ale alămurilor, dar instrumentul cel mai sensibil rămâne pentru totdeauna glasul omenesc. Cu toate nuanțele, cu toate trăirile, cu toate vibrațiile, cu toate culorile, toate aceste lucruri sunt fascinante și credeți-mă, acum când sunt la final de carieră, pot spune că am făcut-o cu mare dăruire și bucurie în același timp.


Care este specificul corului de radio?

Corul de radio este un cor cu o activitate foarte diversă, extraordinar de diversă. În primul rând avem două orchestre, fiecare cu specificul ei. În clipa în care intri pe scenă alături de Orchestra Națională, automat trebuie să-ți pui în acțiune toate resorturile vocale - de forță, de timbralitate, de promptitudine sonoră și de spirit de echipă. Când cânți alături de Orchestra Națională, indiferent de repertoriul pe care îl abordezi, trebuie să-ți dai seama că trebuie să apeși pe butonul de solicitare maximă a vocii, a temperamentului, a vibrației sunetului.

Când participi vocal alături de Orchestra de Cameră, lucrurile se diminuează puțin; intrăm în probleme de stilistică muzicală. În special cele referitoare la perioada Barocului și a Clasicismului, cu probleme de frazare, de nuanțări fine, rafinate.

În concertele a cappella, sigur, datorită diversității repertoriului, trebuie să abordezi toate resorturile vocale, de timbru, de culoare, de stare, de trăire, de participare afectivă. Nu mai există susținere instrumentală, CORUL trebuie să susțină întregul discurs muzical, nu mai există fundament sonor, nu mai ai sprijin intonațional. În schimb, trebuie să redai multitudinea de sonorități și de culori pe care ți le permite fiecare glas și corul mixt, în totalitatea lui.

Sunt onorat și bucuros, fiindcă sunt cel de-al zecelea dirijor al Corului Academic Radio, va urma în curând, bineînțeles cel de-al unsprezecelea.

Compozitorul Ion Croitoru a fost primul dirijor al formației, după aceea Dumitru D.Botez (care a activat întâi aici și apoi a mers la Filarmonică), Dumitru D.Stancu, Gheorghe Danga, Constantin Petrovici - sunt primii cinci dirijori. Alexandru Șumski, Carol Litvin, Emanuel Elenescu reprezintă perioada dirijorilor de orchestră care inițial s-au format în acest creuzet al corului și ulterior s-au exprimat ca dirijori de orchestră. Apoi, bineînțeles, este perioada celor 35 de ani ai Maestrului Aurel Grigoraș - cel de-al nouălea dirijor și cel mai longeviv. Eu sunt cel de-al doilea, ca longevitate; totuși, cincisprezece ani și jumătate în viața unui om înseamnă foarte mult.

Am avut șansa ca după anul 2000 (când am venit în fața Corului Radio) să nu mi se mai impună anumite repertorii cum era în perioada comunistă, când maestrul Grigoraș trebuia să studieze și să cânte cu formația foarte multe cântece patriotice. Corul era atunci foarte disciplinat, dar intrat într-o oarecare închistare, din punct de vedere al atitudinii muzicale. Eu am diversificat repertoriul, în primul rând prin muzica religioasă (pentru care am fost câteodată chiar blamat), dar, credeți-mă, dacă Dumnezeu a dăruit muzica oamenilor și a dat har unor creații de excepție, omul care interpretează această muzică religioasă, trebuie să creadă în ceea ce face, trebuie să vibreze la mesajul Divin existent.

În întreaga perioadă am diversificat repertoriul Corului Academic Radio prin numeroase școli naționale de compoziție: italiană, engleză, germană, franceză, slavă, rusească, americană, sud-americană, ș.a.m.d. Am realizat concerte tematice. Din păcate numărul coriștilor a scăzut continuu. Cifra maximă pe care am avut-o la dispoziție a fost de 70 de coriști; acum, din păcate, sunt doar 44 de coriști angajați și câțiva colaboratori. Destul de puțini pentru marele repertoriu vocal-simfonic care necesită și cantitate, nu numai calitate a pregătirii și a sunetului. Trecând peste toate astea, noi am încercat ca prin fiecare prezență a noastră pe scena de concert, să realizăm de fiecare dată câte un succes și, în general, răspunsul melomanilor este aprobator și laudativ.


Câteva momente frumoase, importante?

Sunt multe momente frumoase în activitatea Corului Radio împreună cu mine. În primul rând din repertoriul vocal-simfonic - îmi rezonă în minte Requiemul de G.Verdi, mai ales că trăim în vremuri atât de tumultoase. L-am cântat sub bagheta lui Riccardo Capasso și a unor soliști italieni, a fost un moment de referință.

La vremea respectivă (între anii 2002-2006) sălile noastre erau pline; chiar și la prezențele vocale a cappella, venea publicul cu mare ardență în sala de concert. Acum vin mai mulți la concertele vocal-simfonice, mai puțin la concertele a cappella.

Alte momente deosebite de rememorat ar fi: concertul de muzică ruso-americană care l-am făcut de asemenea în colaborare cu invitați, ca și la concertul din 11 noiembrie, Corala Bărbătească Ortodoxă "Te Deum Laudamus" a fost alături de noi. Probabil că cei 13 ani pe care i-am parcurs împreună cu această corală bărbătească au însemnat ceva; și atunci, ca și acum, au venit cu aceeași generozitate și prietenie.

Un alt concert de care îmi aduc aminte a fost la Ateneu, cu Vecerniile op.37 de Serghei Rahmaninov. Un concert deosebit în Festivalul Enescu, a început la 22.30 și a ținut până la miezul nopții. Sala era plină, la sfârșit toată lumea era în picioare ! Este și unul dintre motivele pentru care în concertul din 11 noiembrie am inclus o selecție de 13 minute din cele 57 ale întregii lucrări.

Concertele de colinde au însemnat foarte mult. Colindele le cânți cu mare bucurie iar publicul le așteaptă cu aceeași plăcere de fiecare dată. De fapt, toate concertele au însemnat foarte mult, pe fiecare l-am pregătit cu pasiune, cu dăruire, cu implicațiile respective, specifice momentului respectiv. De aceea pot spune cu certitudine: concertul din 11 noiembrie se desfășoară ca un film ! Se spune că atunci când îți închei un capitol sau îți închei viața, ți se derulează în minte întreaga desfășurare a vieții tale. Concertul respectiv este o derulare a tot ce a fost, și se constituie ca o trambulină repertorială pentru viitorul formației. Poate de aceea începe cu Corul de Copii (este ca o deschidere și o speranța pentru viitor, cu sonoritatea lor frumoasă, calină, limpede, curată, ca și sufletele acestora) și se încheie cu Corala Bărbătească Ortodoxă "Te Deum Laudamus", cu muzică religioasă alături de Corul Academic Radio - un fel de maturitate, de filozofie a existenței noastre trecătoare. Bunul Dumnezeu se află alături de noi și prin muzica religioasă pe care o cântăm împreună, ne vom ruga. Vor fi pe scenă 55 de bărbați și 31 de femei, deci, un cor cum ar trebui să fie numeric la ora actuală Corul Academic Radio. Va fi cu siguranță o sonoritate deosebită.

Aș vrea să menționez și invitații care participă la concert, alături de Corul de Copii și "Te Deum Laudamus". Ne bucurăm de prezența a doi instrumentiști din Orchestra Națională: Gabriela Petecilă la flaut, cu care prezentăm un moment de mare candoare ("Ave Maria" de Giulio Caccini) și prezența talentatului Adrian Naidin care a venit alături de noi și, în piesa pe care o cântă ca solist, ne-a "forțat" să parcurgem împreună ritmuri de jazz-vocal. Sunt de asemenea soliști de marcă din lumea muzicii de operă: Ruxandra Urdăreanu (o soprană de mare calitate, care a dat concerte în lumea întreagă precum și în București), Hector Lopez (care susține două secțiuni din Missa Criolla de A.Ramirez), Wladimir Pesantez cu care am cântat în urmă cu cinci ani (atunci când Corul Academic Radio a împlinit 70 de ani). A fost un concert de muzică sud-americană care s-a bucurat de un mare succes și a venit alături de noi pentru a prezenta "Navidad nuestra" de A.Ramirez, în variantă integrală. Muzica sud-americană înseamnă temperament, înseamnă trăire, înseamnă ritm, înseamnă bucuria de a cânta și de a trăi.


Ce însemnă publicul?

Publicul este esențialul!

Este cel care captează tot efortul pe care noi îl depunem atât la repetiții, în pregătirea concertului, în înțelegerea partiturii și în prezentarea lui pe scenă.

Publicul este practic receptorul, este cel care prin porii minții, prin porii sufletului. reacționează la tot ceea ce facem noi pe scenă. Dacă noi cântăm și publicul adoarme sau pleacă din sală, înseamnă că nu ne-am onorat profesia de Artist, înseamnă că undeva am greșit.

Tot ceea ce facem noi este pentru a bucura oamenii. Oamenii care ne ascultă atât în sala de concert (unde într-adevăr sonoritatea este specială și trăirea de o anumită intensitate), cât și cei care ascultă pe lungimile de undă ale radioului.

Corul Radio are această mare șansă. În sală pot să intre maxim 900 de oameni, unii obosiți (veniți de la muncă), alții care abia așteaptă concertele săptămânale ale Radioului.

Dar Radioul Național merge tot timpul! Apeși un buton sau miști o rotiță și se aude Corul Academic Radio, se aud Orchestrele Radioului, se aud toate Formațiile Muzicale ale Radioului!

Este o mare șansă ca rodul muncii tale de o săptămână, sau două săptămâni, sau chiar o lună (în funcție de context și dificultate) să fie prezentat marelui public. Este o șansă extraordinară. De aceea, cu tot stresul pe care îl implică microfonul, ai parte și de o mare bucurie. Ți se transmit în eter eforturile vocale sau instrumentale, gândurile, sentimentele, trăirile artistice. Acest lucru dă un sens profund existenței noastre!


Interviu realizat de Sorina Goia, 2 noiembrie 2015
preluat de la revistamuzicala.radioromaniacultural.ro