Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu dirijorul Cristian Mandeal
Vineri, 1 noiembrie 2024, Orchestra Națională Radio susține un concert aniversar cu ocazia împlinirii a 96 de ani de Radio România. Conducerea muzicală îi revine lui Cristian Mandeal, iar solista serii va fi harpista Maria Bîldea. În program: Uvertura academică festivă, op. 80 semnată de Johannes Brahms, Paul Constantinescu - Concertul pentru harpă și orchestră și celebra Simfonie nr. 5 în do minor, op. 67 din creația lui Ludwig van Beethoven.
Veți dirija pe 1 noiembrie un concert care aniversează 96 de ani de Radio România. Cum se încadrează Concertul pentru harpă și orchestră de Paul Constantinescu în programul serii?
Pe de-o parte, este o piesă concertantă care se cuvine să existe într-un astfel de program. Pe de altă parte, este o piesă din creația românească clasică; deci, se încadrează cumva și în perioada în care a fost înființată Orchestra Radio. Aș zice că este un mare contrast în cadrul acestui program. Programele, de obicei, se alcătuiesc pe două principii; fie pe unitate stilistică, fie pe contrast - adică lucrări care să fie cât se poate de diverse. În acest concert, noi avem ambele concepte - atât unitatea, prin Brahms și Beethoven, cât și contrastul de la mijloc, prin Concertul de harpă de Paul Constantinescu.
Care este perspectiva dumneavoastră asupra Simfoniei a V-a de Ludwig van Beethoven, una dintre cele mai faimoase creații muzicale din istorie, cu care îmi imaginez că v-ați întâlnit deja de nenumărate ori?
Simfonia a V-a este abordată în foarte multe feluri. Aproape că nu există o interpretare aidoma sau absolut identică una față de alta. Important este ca tu să fii convins de adevărurile care transpar din textul muzical și să găsești acea modalitate prin care ceea ce tu consideri că transmite această simfonie să fie cât mai bine pus în valoare. Pentru aceasta, sunt foarte mici particularități care intră în conceptul fiecărei interpretări la această simfonie. În general, detaliile dau personalitatea, identitatea unei anumite interpretări. Este greu să vă spun care sunt acele detalii, dar pentru mine sunt esențiale, așa încât să evidențiez tot mesajul absolut extraordinar pe care-l conține această simfonie. Aceasta pornește (se știe) într-un do minor dramatic, trece printr-o meditație foarte adâncă (însemnând partea a doua), printr-un scherzo, care de fapt reface, e ca un fel de punte între partea întâi și partea a doua, prin ritmul ostinat, cel caracteristic (ritmul care există la început, în partea întâi, se reîntâlnește în scherzo) și, în sfârșit, din do minorul dominant al lucrării se varsă ca un râu într-un fluviu în Do majorul final prin care destinul este controlat, este învins, sau destinul tragic este transformat într-un destin al adevărului, al optimismului, al afirmației și nu al negației.
Așadar, o simbolistică legată în mare parte de triumf.
Da, este vorba de triumful omului asupra destinului, pentru că acesta este de fapt mesajul simfoniei. Acest mesaj a fost reluat după aceea în foarte multe ocazii de alți compozitori. Modelul a fost urmat de însuși Brahms, așa că, iată, puntea se face peste timp. Însuși Brahms, în Simfonia I, a urmat exact același model al acestei simfonii, pornind de la tonalitatea minoră, terminând cu tonalitatea majoră, și de la mesajul foarte asemănător între partea I și partea a IV-a, ca o afirmație extraordinară a unui Do major general.
Cum ați descrie colaborarea cu Orchestra Națională Radio?
Este o colaborare veche. Dirijez de foarte mulți ani aici și am întotdeauna o întâlnire plăcută, ca între prieteni aș spune, ca între oameni care se cunosc și care se respectă reciproc. Așa încât, desigur, îmi face o mare bucurie de fiecare dată când revin în fața acestei orchestre.
Cum vă simțiți în legătură cu colaborarea cu harpista Maria Bâldea?
Maria Bâldea este categoric vârf de lance în peisajul harpistic din România. În istoria harpei la noi în țară au existat niște figuri emblematice. Iar dacă vorbim despre zilele noastre, Maria Bâldea este definitiv artista exponențială, aș spune, a acestui instrument, din România. Este o artistă matură, formată, cu personalitate. Are întotdeauna de spus ceva atunci când cântă, îmbogățește foarte mult posibilitățile instrumentului. La ea, harpa sună mult mai împlinit decât la oricare altul pe care l-am cunoscut. Are o mare preocupare pentru sonoritățile specifice ale instrumentului și pentru a găsi culori cât mai diverse, indiferent de tipul de repertoriul pe care-l abordează. Asta nu o face doar cu muzica impresionistă, unde e de la sine înțeles, o face și cu muzica de factură mai clasică.