În 28 februarie, dirijorul Cristian Măcelaru conduce concertul susținut de Orchestra Națională a Franței şi Corul Radio France la Grande salle Pierre Boulez a Filarmonicii pariziene. Solist: pianistul Alexandre Tharaud. Un concert ce deschide, în Franţa, seria manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Maurice Ravel. Eveniment pe care îl puteţi urmări în transmisiune directă la Radio România Muzical.

Mai multe detalii aflăm de la dirijorul Cristian Măcelaru:

Pregătiți primul concert din Franța dedicat lui Maurice Ravel în acest an aniversar. În anii '20-'30 ai secolului trecut, Ravel era considerat cel mai important creator francez în viață. Noi spunem că este un important reprezentant al impresionismului, deși el respingea această afiliere. Cum este privit Ravel în prezent în Franța și care credeți că este rolul său în cultura universală?

Ravel continuă să fie eroul național al muzicii franceze, mai ales al începutului secolului XX, reprezentând atât de frumos acest stil care a dat lumii o muzică colorată, bogată, frumoasă. Iar ce mă atrage pe mine atât de mult la Ravel e și frumusețea cu care el folosește orchestra. Poate pentru prima dată în istoria muzicii, un compozitor folosește aceste culori ale instrumentelor diferite, dar în combinații complet unice. Și le folosește ca un stil aparte. Orchestra devine, într-un fel, personajul principal al muzicii pe care el o compune.

Iar în contextul actual, în anul 2025, când avem această aniversare a lui Maurice Ravel, continuă să rămână la fel de relevant și de iubit peste tot în lume. Dar, desigur, în Franța, pentru noi, Orchestra Națională a Franței, prezentând aceste trei săptămâni de concerte în care cântăm toată muzica lui Ravel care a fost scrisă pentru orchestră, e o onoare în același timp, dar și un privilegiu extraordinar, pentru că putem redescoperi aceste partituri într-un context aparte și cu un focus foarte binemeritat pentru acest compozitor.

Ați ales pentru concertul de vineri un program care se deschide cu Suita "Mormântul lui Couperin" și se încheie cu muzica baletului "Daphnis și Chloe". Între acestea, Concertul pentru mâna stângă - probabil alegerea pianistului Alexandre Tharaud. Care au fost criteriile de selecție astfel încât ați ajuns la această versiune a programului de vineri?

Inițial, am început cu baletul "Daphnis și Chloe", deoarece concertul este în sala Filarmonicii din Paris și am vrut să mă folosesc de spațiul imens al scenei și al sălii pentru a prezenta cea mai complexă lucrare a lui Ravel. Deci, am vrut neapărat să încep cu "Daphnis și Chloe" în acest program. De acolo a plecat ideea. Iar apoi, "Mormântul lui Couperin" este o lucrare atât de gingașă, delicată încât mi s-a părut o comparație chiar foarte interesantă pentru cei care vor asculta o muzică scrisă pentru, într-adevăr, o orchestră de cameră în comparație cu orchestra imensă pe care Ravel o folosește la "Daphnis și Chloe". Iar Concertul pentru mâna stângă... pentru că în fiecare concert pe care-l prezentăm vom avea și o lucrare care include un solist sau o solistă, de aceea am inclus acest concert în program.

Dar vreau să fac o precizare... la "Mormântul lui Couperin", vom prezenta nu numai cele 4 părți pe care Ravel le-a orchestrat el însuși, vom prezenta, de fapt, toate cele 6 părți, pe care el le-a scris inițial pentru pian, în ordinea pe care a scris-o el în versiunea pentru pian. Am adăugat celor 4 părți orchestrate de Ravel celelalte 2 părți (Toccata și Fuga), care sunt orchestrate de David Soriano, un compozitor și dirior francez contemporan. El a orchestrat aceste două părți pentru a putea prezenta o viziune completă a acestei lucrări, în ordinea părților așa cum le-a conceput Ravel în versiunea pentru pian.

Prin urmare, aceasta a fost o comandă specială pentru acest concert, orchestrarea celor două secțiuni care lipseau?

Nu pot să spun că a fost o comandă, dar am aflat despre existența acestor orchestrații și când am aflat, am contactat compozitorul, iar el mi-a spus că încă nu prezentase aceste orchestrații în public. Și-atunci, l-am rugat dacă pot să fiu eu primul care să o facă, pentru a crea un lucru inedit în acest concert. Deci, va fi prima prezentare a acestor orchestrații.

Cum spuneați deja, veți mai dirija în săptămânile următoare Orchestra Națională a Franței în cadrul unor concerte cu muzică de Ravel, pentru a realiza integrala orchestrală. Dar, în ansamblu, ce proiecte aveți în plan pe parcursul acestui an prin care să evocați personalitatea lui Ravel?

Vom duce muzica lui Ravel peste tot pe unde mergem. Avem turnee planificate în Coreea de Sud, în China în luna mai, iar apoi, în vara acestui an, participăm la festivalul BBC PROMS în Londra. Apoi, cu siguranță, când voi reveni împreună cu Orchestra Națională a Franței la Festivalul Enescu, în luna septembrie, vom prezenta baletul "Daphnis și Chloe" complet și vom prezenta și o lucrare inedită și atât de frumoasă, de fapt. Este vorba de Trio-ul pentru pian, vioară și violoncel al lui Maurice Ravel, dar în orchestrația lui Yan Pascal Tortelier, care este o capodoperă pentru orchestră cântată foarte, foarte rar pentru că nu a intrat încă în repetoriul orchestrelor. Dar este un lucru inedit pe care de-abia aștept să-l prezint publicului din București.

Și apropo de un lucru inedit, la finalul lunii ianuarie, ați dirijat un concert al Orchestrei Simfonice WDR din Koln, în care a fost interpretată în primă audiție absolută o lucrare pe care ați comandat-o lui Wynton Marsalis - muzician cunoscut îndeosebi pentru muzica de jazz. Concertul pentru orchestră de Marsalis a putut fi urmărit online în ziua următoare premierei. Detaliați-ne despre acest proiect, inițierea acestei comenzi și partitura rezultată!

Cei care m-au auzit de foarte multe ori vorbind despre Wynton Marsalis știu că eu îl numesc fratele meu, pentru că suntem foarte, foarte apropiați. Am început să colaborez cu el în 2015, când am lucrat pentru prima dată la Concertul pentru vioară pe care el l-a scris și, de-atunci, am continuat o colaborare foarte, foarte strânsă. Iar acest concert pentru orchestră pe care eu i l-am comandat și pe care el l-a scris pentru mine e o lucrare atât de frumoasă, atât de interesantă în care Wynton, desigur, se folosește de limbajul lui din muzica de jazz pe care o practică în fiecare zi, dar el fiind atât de învățat în lumea muzicii clasice, se folosește de stiluri, de forme, de idei muzicale din muzica clasică tradițională și creează acest melanj între lumea de jazz și lumea muzicii clasice într-un spirit și un fel atât de inedit și de frumos. Iar pentru mine a fost o onoare, ca întotdeauna când lucrez cu Wynton Marsalis, să învăț enorm de la el. Este o minte atât de profundă și atât de inteligentă și de fiecare dată simt că învăț lucruri noi, frumoase, interesante despre muzică, despre viață când colaborez cu el.

Anul 2025 marchează pentru dumneavoastră un final și un nou început. Încheiați colaborarea în calitatea de dirijor șef al Orchestrei Simfonice WDR din Koln și o veți începe pe cea de director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati. Care considerați că sunt realizările cu impact pe termen lung pe care le-ați avut la Koln și ce semnifică statutul de Partener artistic pe care îl veți avea în continuare acolo?

Acest titlu de partener artistic a fost o înțelegere pe care am avut-o cu orchestra, pentru a marca sau a arăta respectul și iubirea pe care o avem unii față de ceilalți, deoarece nu am vrut să oprim relația. Desigur, nemaifiind dirijor șef, nu voi mai fi prezent cele 10-12 săptămâni în stagiune, dar voi continua 3-4 săptămâni pe stagiune, deoarece avem multe proiecte pe care vrem să le facem împreună. Acest lucru, de fapt, reprezintă acest titlu pe care orchestra mi l-a oferit.

Pentru mine, tot ceea ce am realizat cu Orchestra din Koln, cu WDR... sunt momente muzicale atât de profunde și atât de frumoase, de care sunt bucuros că există şi într-un format media, care se pot asculta oricând. Sunt foarte, foarte multe concerte și proiecte pe care le-am făcut, care există pe internet, există pe discuri. Chiar acum iese înregistrarea pe care am făcut-o cu cele trei simfonii ale lui Rahmaninov, e un album extraordinar de frumos, pe care mă simt foarte mândru să-l fi realizat împreună cu ei. Iar toate aceste lucruri pe care le-am creat vor rămâne pentru totdeauna.

Ce mă bucură pe mine cel mai mult este faptul că am reușit să continui, în primul rând, tradiția acestui ansamblu extraordinar, dar să și clădesc o înțelegere a unui sunet mai elegant, mai dezvoltat, mai rafinat, care cred că acum este atât de bine privit și acceptat de publicul din Koln și de publicul global care ne ascultă.

Care sunt proiectele principale pe care intenționați să le derulați ca director muzical la Cincinnati?

Diferența dintre un director muzical european și unul american e faptul că, în America, orchestra simfonică a unui oraș primește un focus aparte când ne uităm la felul în care contribuie în viața de zi cu zi a societății în care există. Și de aceea, Orchestra din Cincinnati are nu numai această latură a concertelor simfonice, a concertelor importante pe care le facem săptămână de săptămână, dar are și responsabilitatea de a crea o comunitate în jurul orchestrei, de a crea un loc în care să educăm publicul - și tânăr, și mai vârstnic - pentru a înțelege și a aprecia muzica clasică. De aceea, rolul unei orchestre americane mari cum e Cincinnati Symphony e mult mai complex, mai amplu în societate decât ar fi în Europa. Și de aceea, focusurile noastre sunt foarte diverse și diferite, iar lucrurile pe care am început deja să le derulăm (cum poate și cunoașteți deja programul stagiunii următoare care s-a anunțat nu demult), veți vedea că sunt multe accente pe care le pun pe această idee de a clădi ansamblul prin a înțelege o identitate culturală pe care fiecare compozitor sau fiecare gânditor muzical o are, și de a crea această frumusețe prin a da voce fiecarui compozitor într-o identitate aparte pe care ei o aduc muzicii pe care au scris-o.