Duminică, 20 septembrie 2026, dirijorul Cristian Măcelaru conduce Orchestra Elbphilharmonie NDR într-un program ce îmbină peisaje sonore contemporane cu capodopere ale secolului XX și ale perioadei romantismului târziu.

Programul se deschide cu lucrarea „Sinfonia for Orbiting Spheres” de Missy Mazzoli, urmează celebrul Concert nr. 3 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, avându-l ca solist pe pianistul japonez Mao Fujita și, din creația lui Bela Bartok, „Music for Strings, Percussion and Celesta”. 

Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical, începând cu ora 12.00.

În ceea ce privește concertul de pe 20 septembrie de la Hamburg, ați putea să ne spuneți câteva cuvinte despre cum este alcătuit programul și care este dialogul dintre lucrări?

Concertul din 20 septembrie cu NDR Elbphilharmonie este un concert în care există o conexiune chiar foarte interesantă între prima și ultima lucrare prezentată în concert. Vorbesc despre Missy Mazzoli, „Sinfonia for Orbiting Spheres” și de Bartók, „Music for Strings, Percussion and Celesta”, pentru că aceste două lucrări au chiar un sunet foarte aparte și foarte interesant. În compoziția lui Missy Mazzoli, care este o compozitoare pe care am dirijat-o des, mai ales în Statele Unite,  simfonia ei este de fapt o conversație în univers. Este o idee pe care ea o creează cu sunete care ar fi generate de un puls magnetic dintre planete. Creează un sunet care nu poate să fi fost auzit, ci poate să fi fost numai imaginat, un sunet creat de o imagine, de o poză aproape, care ar putea exista - o conversație între planete. Muzicienii de pe scenă, din orchestră, sunt rugați să cânte la anumite instrumente atipice, care nu există de obicei într-o orchestră. Sunt foarte multe muzicuțe pe care ei le folosesc pentru a crea acest sunet care nu se întâlnește într-o orchestră absolut deloc. Deci este chiar o compoziție foarte interesantă.

Apoi, paralela pe care o făceam cu muzica lui Bartók - și Bartók are aici această instrumentație chiar foarte interesantă. Este o orchestră de coarde, este o secțiune de percuție, pian, harpă, deci este o orchestră de fapt în care instrumentele de suflat nu există deloc, iar acest sunet pe care Bartók îl creează este creat și prin faptul că fiecare persoană din orchestră, într-un moment sau altul, are o bucată muzicală personală. Deci, orchestra este divizată nu numai în cele cinci secțiuni standard de cordari - vorbim de vioara întâi, vioara a doua, violă, violoncel contrabas, ci fiecare membru din fiecare secțiune separată are o parte individuală. Deci sunt aproximativ 50 de voci individuale care sunt prezentate. Este o partitură chiar extraordinar de complicată a lui Bartók, dar care creează această muzică atât de interesantă - într-un fel în același mod în care Missy Mazzoli își imaginează o conversație din univers. La fel și Bartók creează acest cosmos extraordinar în care fiecare voce individuală contribuie pentru a crea un peisaj sonor chiar foarte unicat.