Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Christoph König

Publicat: vineri, 20 Noiembrie 2026 , ora 13.21

 

Violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și Christoph König, dirijor principal al Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și director muzical al ansamblului Solistes Européens din Luxemburg, revin în această seară de 20 noiembrie 2026 pe scena Sălii Radio. Programul cuprinde Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră "La campanella" de Niccolò Paganini și Simfonia "Manfred" de Piotr Ilici Ceaikovski.

 Cum vă simțiți revenind aici pentru a lucra împreună cu Orchestra Națională Radio?

Mă simt fericit și împlinit, pentru că am sentimentul că munca mea este apreciată și că muzicienii răspund foarte bine propunerilor mele, iar rezultatul este întotdeauna unul foarte bun. Știți, eu sunt mai degrabă precum un antrenor, nu cânt la niciun instrument... Astfel văd și relația cu orchestra: există aici atât de mult talent, iar uneori nu este nevoie decât de cineva care să adune toate aceste talente laolaltă. Nu aș spune neapărat să le organizeze, ci mai degrabă să le pună în valoare, așa cum se întâmplă într-o echipă de fotbal.

Poți avea mulți jucători talentați, dar de ce nu reușesc să câștige? Pentru că au nevoie de cineva... Relația mea cu orchestra este foarte bună și mă bucură mult acest lucru.


Chiar și adineauri, ascultând repetiția din spatele ușii, puteam auzi încărcătura dramatică a Simfoniei Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski, pe care urmează să o prezentați. Cum vedeți această lucrare care are așa o poveste îndelungată în spate?

Vă pot spune ceea ce probabil cunoașteți deja, ceea ce au descoperit muzicologii înaintea noastră: Ceaikovski a lucrat foarte mult la această simfonie și ținea foarte mult la ea. Cu toate acestea, primirea lucrării a fost, într-o anumită măsură, destul de rezervată, atât la prima audiție, cât și ulterior. Dacă îmi amintesc bine, Simfoniile a IV-a, a V-a și chiar a VI-a s-au bucurat de un succes mai mare.

Este puțin regretabil, pentru că eu consider că Simfonia Manfred este o lucrare deosebit de puternică, dar nu este interpretată la fel de des precum ultimele trei simfonii numerotate ale lui Ceaikovski.

Într-adevăr, partitura este încărcată de dramatism, mai ales în prima parte și în final. În final, este reprezentat Infernul: coborârea în catacombe, unde are loc o orgie incredibilă. Este o muzică de o intensitate extraordinară, foarte dificilă și profund dramatică. În prima parte regăsim, de asemenea, amintirea iubitei sale, Astarte - o muzică de o frumusețe incredibilă.

Textul poemului de la care a pornit lucrarea îi aparține lui Lord Byron, însă cred că Ceaikovski nu a urmat atât de îndeaproape desfășurarea acțiunii, ci s-a lăsat mai degrabă ghidat de impresia generală pe care aceasta i-a produs-o și de suferința lui Manfred.


Considerați că poemul lui Byron a influențat într-un mod particular scriitura lui Ceaikovski, într-o manieră care nu se regăsește în celelalte simfonii ale sale?

Este o întrebare dificilă, dar bună... Poate că putem identifica ceva aparte în caracterul de basm al celei de-a doua părți, unde totul capătă o anumită delicatețe, o atmosferă foarte particulară.

Dar, știți, uneori mă gândesc la lucruri și dintr-o altă perspectivă. Compozitorii au avut nevoie, de-a lungul timpului, de surse de motivație și de inspirație pentru a scrie muzică - ceea ce, în fond, făceau și ar fi făcut oricum. Pentru că, până la urmă, vorbim despre Ceaikovski. Poate că introducerea este neobișnuit de lungă și densă. Poate că suferința lui Manfred se prelungește aici mai mult decât în oricare dintre celelalte simfonii ale compozitorului. Aș spune însă că finalul conține numeroase elemente care se regăsesc și în Simfonia a V-a, dar și în Simfonia a IV-a. Așa că nu știu dacă pot răspunde pe deplin la această întrebare.


Cum priviți colaborarea cu solistul - violonistul Alexandru Tomescu?

Aștept cu multă nerăbdare această întâlnire. Este întotdeauna o sursă de inspirație să întâlnești un muzician atât de talentat. Totul ține de comunicare. Cred că muzica înseamnă comunicare. Iar comunicarea dintre el și orchestră, dintre el și muzică, precum și relația dintre noi, muzicienii, și public vor fi, sunt convins, foarte frumoase.


Această idee mă conduce, de fapt, către următoarea întrebare. Cum ați descrie concepția dumneavoastră despre arta dirijatului?

Aș vrea să încep prin a vorbi despre un aspect negativ, deși, în viață, în general, filosofia mea este tocmai aceea de a mă concentra asupra lucrurilor constructive și pozitive! Cred însă că, pornind de la un exemplu negativ, vă va fi mai ușor să înțelegeți ce vreau să spun.

Ceea ce aș critica la concepția pe care unii o au despre dirijat este tendința de a decide absolut totul. În special, gestica lor este foarte rigidă și autoritară, ca și cum dirijorul ar funcționa asemenea unui metronom. Publicul larg nu cunoaște întotdeauna mecanismele acestei profesii și poate ajunge să creadă că dirijorul este un fel de dictator - unul dintre puținii dictatori care mai au libertatea de a face absolut tot ce doresc!

Dar dirijatul nu înseamnă asta. Dirijorul ar trebui să fie asemenea unui antrenor de fotbal: are o concepție, o viziune pe care o propune și îi adună pe toți în jurul ei, invitându-i să o urmeze.

În ceea ce privește gestica propriu-zisă, aceasta trebuie, desigur, să fie întotdeauna clară. Dar, atunci când dirijez, reacționez în câteva milisecunde la ceea ce aud. Prin urmare, nu dirijez niciodată în același fel. În funcție de ceea ce tocmai am auzit, gestul meu din măsura următoare se schimbă. Acest lucru se poate întâmpla în orice moment, chiar și atunci când lucrez cu aceeași orchestră, dar a doua zi. Există, așadar, un schimb permanent, în ambele sensuri, între dirijor și muzicieni.

Cred că un dirijor bun are o concepție clară și știe să o transmită, să convingă orchestra să o urmeze, dar, în același timp, este capabil să primească sugestiile valoroase și ideile frumoase venite din partea instrumentiștilor. Muzicienii pot oferi lucruri extraordinare!

Unii dintre colegii mei, sau poate chiar eu însumi, avem uneori impresia că trebuie să decidem absolut totul și că suntem buni dirijori doar dacă deținem controlul asupra fiecărui detaliu. Eu nu cred că aceasta este atitudinea unui dirijor bun.

Un dirijor bun este un om care știe să și asculte. În esență, cineva care ascultă foarte mult.

Credit foto: Christian Wind

Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu