Dirijoarea Katharina Wincor revine la pupitrul Orchestrei Naționale Radio vinerea aceasta. Solistul serii va fi renumitul violonist Alexandru Tomescu. Programul muzical reunește Concertul op. 61 în Re major pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven și pagini din creația lui Serghei Rahmaninov - "Dansuri simfonice" op. 45.

Serghei Rahmaninov a compus lucrarea "Dansurile Simfonice" știind că aceasta va fi ultima sa creație. Se simte în muzică o senzație de finalitate?

Cu siguranță, muzica transmite acest sentiment că viața compozitorului se apropie de sfârșit, este exprimat mai ales în partea a treia a lucrării. Rahmaninov citează de asemenea "Dies Irae" în alte creații de-ale sale. Aici, în "Dansurile Simfonice", Dies Irae este deosebit de proeminent înspre final, dar totuși lucrarea se încheie cu un "Aleluia". Așa că muzica nu se cufundă cu totul în întunecime, ci concluzionează cu o notă de așa-zisă pozitivitate.

Se observă stilul matur, dinspre finalul vieții, al compozitorului. În prima parte se remarcă sonoritatea saxofonului, o apariție neuzuală și o oportunitate deosebită pentru saxofoniști, căci nu au ocazia de a cânta atât de des în orchestre simfonice. Utilizarea acestui instrument poate sugera respectul pentru America, pentru noua sa casă. Cea de-a doua parte este un soi de vals de o stranietate aparte. Este probabil cea mai rusească parte a lucrării.

Singurul concert pentru vioară și orchestră scris de Ludwig van Beethoven este unul revoluționar, o lucrare inovatoare în cadrul genului concertant pentru epoca respectivă. Care este perspectiva dumneavoastră asupra acestui concert?

Nu sunt violonistă, dar port cel mai mare respect celor care interpretează acest concert, căci este o adevărată provocare pentru instrumentiști. Am citit undeva că solistul care a intrepretat în premieră această lucrare a citit-o la prima vedere, în concert. Nu știu cât de adevărat este, dar mi se pare incredibil ca cineva să poată face asta. Cred că fiecare violonist privește concertul lui Beethoven ca pe una dintre cele mai importante dintre lucrările pe care le abordează pe parcursul vieții.

Cred că cea mai remarcabilă inovație orchestrală este începutul - timpanul, solitar. Beethoven a pus în lumină sonoritatea timpanului în momente speciale în cadrul mai multor lucrări - ca de exemplu în "Misa Solemnis" - în "Agnus Dei", include un fragment cu totul neșteptat cu timpan și trompete. Am impresia că Beethoven folosește timpanul ca pe un element surpriză - te afli, ca ascultător, într-o anumită situație, și brusc ești transportat într-o altă atmosferă. În cazul Concertului pentru vioară, timpanul apare la început, într-un tempo de marș, s-ar putea spune, și apoi se aude această melodie foarte frumoasă la instrumenteele de suflat din lemn.. Așa că se conturează o contradicție, aș zice.

Cum se simte pentru dumneavoastră revenirea la pupitrul Orchestrei Naționale Radio? Vă veți întoarce, de asemenea, în luna ianuarie a anului viitor.

Este minunat să mă întorc la această orchestră, am fost aici ultima dată acum mai puțin de un an. Atunci am avut un concert fantastic cu un program clasic - Mozart și Beethoven. Concertul pe care îl pregătesc acum a fost o surpriză, căci celălalt dirijor a anulat și m-am oferit să-i țin locul. Lumea muzicală a lui Rahmaninov este bineînțeles, cu totul alta. Participă semnificativ mai mulți instrumentiști la acest concert și mă bucur că am ocazia să-i cunosc. Este grozav! Orchestra interpretează această lucrare destul de des. Așa că instrumentiștii o știu foarte bine, sunt obișnuiți cu o anumită abordare, iar eu vin cu viziunea mea proprie… este minunat că avem oportunitatea de a găsi o nouă abordare, comună, împreună.

Cum priviți colaborarea cu Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai renumiți violoniști români și totodată solist concertist al Orchestrei Naționale Radio?

Nu l-am cunoscut pe Alexandru Tomescu încă, dar este minunat că aici toată lumea îl cunoaște. Îmi place foarte mult această situație, când solistul este familiar cu muzicienii din orchestră, și invers. Pentru că instant colaborarea se construiește firesc. Ceea ce este fantastic, căci asta ne dorim.