Orchestra Națională Radio o are din nou la pupitrul dirijoral pe Jessica Cottis, săptămâna aceasta. Programul propus pentru vineri seară cuprinde "O noapte pe muntele pleșuv" de Modest Musorgski, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră op. 26 de Max Bruch și Simfonia a V-a în re major din creația lui Ralph Vaughan Williams. În ipostază solistică va evolua violonistul Alexandru Tomescu.

Din programul pe care îl veți dirija de această dată la București face parte Concertul pentru vioară de Max Bruch - o lucrare foarte îndrăgită, care este, de altfel, cea mai cunoscută piesă compusă de Bruch, deși el a scris sute de alte lucrări. Cum explicați popularitatea acestui opus?

Pe bună dreptate, se bucură de atâta popularitate - este o partitură glorios de melodioasă, care ne poartă într-o călătorie emoțională profundă. Concertul pentru vioară este cald, generos, cu o deschidere sufletească aparte, are și lungimea ideală. Solistul strălucește în momente de mare virtuozitate; orchestra, la rândul ei, este implicată în pasaje viguroase, pline de energie. Nu este deloc o surpriză pentru mine că acesta este cel mai iubit opus al lui Bruch și, în general, unul dintre cele mai apreciate concerte pentru vioară și orchestră din repertoriu.

Este pentru prima dată când colaborați cu violonistul Alexandru Tomescu?

Da, este prima noastră colaborare și o aștept cu mare entuziasm. Știu că este un solist prezent cu regularitate pe scena Sălii Radio și că are o relație foarte frumoasă cu orchestra. Va fi minunat pentru mine să mă alătur acestui context.

Cum se integrează celelalte lucrări în cadrul programului- "O noapte pe muntele pleșuv" de Modest Musorgski și Simfonia a V-a de Ralph Vaughan Williams, o creație mai rar cântată pe scenele românești?

Simfonia a V-a de Vaughan Williams este o lucrare extrem de interesantă. El a compus nouă simfonii - ceea ce putem numi "numărul de aur" al simfoniilor. Dintre acestea, doar două se încheie într-un mod liniștit, iar a cincea este una dintre ele. Mi se pare un aspect interesant, mai ales având în vedere faptul că simfonia a fost scrisă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - o perioadă marcată de tulburări, distrugeri și violență. Te-ai aștepta ca o simfonie compusă într-un astfel de context să exprime mânie și distrugere, să reflecte suferințele, atrocitățile acelei epoci, dar Vaughan Williams alege o altfel de abordare. El caută un soi de echilibru, oferindu-ne o altă perspectivă asupra vieții. Practic, transmite un mesaj: dacă lumea este cuprinsă de război, atunci este cu atât mai important să păstrăm în suflet pacea, speranța, iubirea, empatia și deschiderea. Iar simfonia este, în esență, o pledoarie pentru toate acestea. Este o lucrare de o frumusețe pastorală - în deschidere, cornii evocă un apel îndepărtat, ce ne duce cu gândul la colinele verzi ale Angliei, la peisaje senine de țară, apoi intră viorile cu o temă de o rară frumusețe. Pe parcursul întregii lucrări se pot identifica influențe din cântece din popor, se simt o energie și o expresivitate deosebite.

Din punctul meu de vedere, se creează un echilibru minunat în programul muzical al serii. Concertul de vioară de Bruch exprimă o altă formă de frumusețe - una directă, pasională, cu inima deschisă, ca să zic așa. Iar la începutul serii avem în program lucrarea lui Musorgski - "O noapte pe muntele pleșuv", în aranjamentul lui Rimski-Korsakov. Aici avem parte de o lume a întunericului, aproape supranaturală, cu vrăjitoare și cu o atmosferă cât se poate de furtunoasă. Așadar, programul urmează o traiectorie frumoasă: de la aceste întunecimi, trecem la Bruch - o lucrare a trăirii umane, și ajungem apoi într-un punct incredibil - lumină, pace și speranță, reflectate în Simfonia lui Vaughan Williams. Mulți ne întreabă pe noi, cei din domeniul muzicii clasice: "De ce să ascultăm muzică clasică? Ce relevanță mai are astăzi?" Ei bine, această simfonie a V-a conține răspunsul la aceste întrebări: este o lucrare cât se poate de relevantă pentru noi, astăzi.

Ați revenit la București și colaborați din nou cu Orchestra Națională Radio. Cum ați descrie relația pe care ați construit-o cu acest ansamblu?

Întotdeauna vin cu mare bucurie la București, să lucrez cu Orchestra Națională Radio. Colaborăm de mai mulți ani deja, și de fiecare dată este o adevărată plăcere. Sunt muzicieni extraordinari, cu multă energie și un nivel tehnic excepțional. În săptămânile în care lucrăm împreună, am senzația că suntem un singur organism muzical. Ne bucurăm de repetiții, iar ceea ce rezultă este, sperăm, o muzică magică, pe care abia așteptăm să o împărtășim cu publicul din București. Orchestra Națională Radio este o orchestră fantastică și, pentru mine,este o mare bucurie să revin.

Aveți o pasiune aparte pentru fluturi. Întrevedeți vreo legătură între această pasiune și activitatea dumneavoastră muzicală?

Nu există o legătură directă, dar dacă mă gândesc bine, pasiunea mea pentru fluturi a început în copilărie, când am observat pentru prima dată culoarea aripilor lor - acei mici solzișori colorați, ca o pulbere, care mi-au rămas pe degete o dată, când am luat un fluture pe mână. M-a fascinat acel joc de culori, acea irizație. Și cred că în orchestră regăsim ceva similar - o varietate imensă de culori, forme, nuanțe și posibilități expresive.

Mai este și ideea de efemeritate. Viața unui fluture, odată ajuns la forma sa finală, este adesea foarte scurtă. Se nasc, își usucă aripile, și apoi zboară. Unii fluturi trăiesc doar două săptămâni, alții pentru câteva luni. Sunt ființe atât de fragile și de trecătoare... și cred că această calitate efemeră se adaugă la frumusețea lor. Așa e și cu muzica. Când interpretăm o lucrare într-un concert, acel moment este unic, iar procesul din spate se aseamănă. Repetăm, ne pregătim, creștem - iar în concert este momentul în care "zburăm". Doar cei prezenți în sală trăiesc acea clipă. Apoi, dispare și rămâne doar în amintirea fiecăruia. Este o analogie care, pentru mine, are mult sens.