Proiectul Fidelio ești tu, un proiect ambițios, care a demarat în luna noiembrie a anului trecut. Singura operă compusă de Beethoven, Fidelio, a fost centrul în jurul căruia s-a construit acest proiect, iar scopul lui a fost regândirea și reimaginarea unor librete și compoziții, centrate pe mesajul acestei opere, pentru a-l transpune într-un limbaj contemporan. Fiind un proiect atât de amplu, am să vă rog pe dumneavoastră, Diana Rotaru să ne spuneți care a fost parcursul acestuia, până la momentul premierei din 12 noiembrie.

Parcursul a fost unul foarte frumos și foarte dificil, pentru că, iată, am avut ghinionul să nimerim un an absolut teribil. Într-adevăr, proiectul a pornit de la o replică din opera Fidelio, singura operă a lui Beethoven și anume: “oricine ai fi, vreau să te salvez”. Este o replică a personajului principal, Leonora, care apare și în filmul nostru. A fost ideea celor doi inițiatori ai proiectului și anume, Catherine Milliken, compozitoare și Robert Lehmeier, regizor de operă. Ei au contactat la început Institutul Goethe și țin să-i mulțumesc Oanei Lăpădatu pentru pasiunea pe care a pus-o în acest proiect și tenacitatea cu care a condus toate traseele labirintice pe care le-a luat partea organizatorică. A început proiectul cu niște workshop-uri, un workshop de librete susținut de Lehmeier și un workshop de compoziție, care a fost susținut și de Catherine Milliken și de Dan Dediu și s-au creat cinci mici opere, cam 20 de minute fiecare, care nu au legătură directă cu Beethoven. Adică, dacă cineva se așteaptă să audă niște referințe muzicale sau chiar referințe la libretul operei lui Beethoven, nu va întâlni așa ceva. Tema salvării capătă niște forme și contexte contemporane. Cei cinci compozitori au fost, după cum ne așteptam și ne-a bucurat acest lucru, foarte diferiți, în modul în care au abordat genul de operă contemporană și modul în care au abordat poveștile pe care le-au avut la îndemână, care, sigur și ele erau foarte diferite. Adică am avut, să spunem, librete convenționale, în sensul structurii, nu al poveștii, pe structură tradițională. Am avut niște librete, care chiar mi s-au părut a fi o provocare de a le pune pe muzică și cei cinci au găsit cele mai bune idei pentru a le pune pe muzică. Mă refer la Sorin Marinescu, care a avut opera Salvarea nu vine de sus, pe libretul Sabinei Balan. Aceasta a fost cea mai apropiată de genul tradițional de operă, chiar dacă subiectul cu teroristul este unul extrem de actual, dar din punct de vedere al structurării libretului și al muzicii, a fost, să spunem, partea care a urmat pattern-ul clasic. Pe urmă am avut Scena pe care dansăm. A fost o operă contemporană, din toate punctele de vedere. Un libret foarte apropiat de teatru. O scenă contemporană, cu o petrecere, cu niște personaje care nu au nume, dar au foarte multe emoții, pe care și le relevă pe scenă. Și aici a fost muzica inspirată a lui Bogdan Pintilie și libretul Mădălinei Stoica. Și un libret extrem de ludic și tragic în același timp, cred că preferatul meu, este 3560 de caractere al Ruxandrei Simion, pentru care Andrei Petrache a făcut muzica, foarte colorată. Povestea unui inginer, care este obligat să devină creator și pe urmă este obligat să devină cultivator de sparanghel. Trebuie să vedeți opera ca să înțelegeți despre ce este vorba. Avem și o lucrare, mai mult cu voci și ansamblu, o lucrare pe care și regizorul a ales să o pună în scenă ca pe o operă în concert, combinată cu niște secvențe de film, Neverland al Biancăi Trifan, pe muzica lui Alexandru Mihalcea, care este practic, un dialog între o fată și vocile pe care le aude. Este o poveste despre depresie. Și în final, Zgomotul din noi, cu libretul dramaturgei Mihaela Michailov, care a și coordonat restul de tinere libretiste, pe muzica lui Vlad Gînța și care a beneficiat și de o regie fabuloasă a lui Robert Lehmeier. O lume utopică, care este pusă în scenă sub forma unui joc de golf. Și ar trebui să menționez și două actrițe, care au deschis și au închis filmul Fidelio ești tu, și anume, Mara Căruțașu, care a jucat rolul Leonorei. Tot așa, Leonora, într-un context contemporan și Maya Burneci, care este copilul și care are un rol foarte important, pe care nu-l divulg și vă las să urmăriți filmul, care se află pe canalul Goethe Institut de youtube. Deci sunt cinci situații foarte diferite și pe care cei zece tineri și mai puțin tineri creatori, compozitori și libretiste, le-au abordat cu foarte mare pasiune și m-a bucurat să văd că opinia lor despre operă, în general, cred că s-a modificat. Sigur, că pe de-o parte, compozitorii visau să scrie opere la Conservator. În ultimul an se scrie pentru orchestră, la master se scrie balet, operă sau o lucrare vocal-simfonică și din păcate, aceste muzici ajung să rămână în sertar sau în folder, că acum lucrăm pe computere, și din cauze evidente financiare, nu ajung să fie puse în scenă. Deci, pentru compozitori a fost un vis împlinit, acesta de a-și vedea muzica montată cu decoruri, cu regie, cu cântăreți extraordinari. Cele cinci tinere scriitoare, unele dintre ele nu agreau genul de operă și, iată că li s-a schimbat părerea, pentru că acesta a fost cumva și unul din scopurile noastre nedeclarate, de a schimba anumite preconcepții asupra genului de operă. Poate pentru unii pare un gen un pic demodat, un pic prăfuit și proiectu Fidelio ești tu a avut o echipă absolut extraordinară, care a demonstrat că situația este cu totul alta, cel puțin opera contemporană. S-a lucrat cu foarte mare drag și foarte mare dorință din partea tuturor de a realiza cel mai bun rezultat posibil, într-un timp scurt și în niște vremuri teribile.

Proiectul a fost coordonat de Goethe Institut București, Universitatea Națională de Muzică București, Centrul de Teatru Educațional Replika și nu în ultimul rând, Centrul de Informare Muzicală din România, CIMRO, reprezentat de dumneavoastră. Care a fost aportul CIMRO în proiect, dar și al compozitoarei Diana Rotaru, pentru că știm că ați oferit și feedback compozitorilor, din când în când.

Noi am realizat proiectul AFCN. Este un proiect care a câștigat finanțare din partea AFCN prin Centrul de Informare Muzicală. Pentru mine a fost o bucurie foarte mare, pentru că, din nou, mi se pare extrem de important nu numai ce am realizat cu acest proiect, dar ce a stârnit acest proiect, pe de-o parte, curiozitatea celor implicați de a aprofunda această direcție a operei contemporane și Institutul Goethe și din nou trebuie s-o menționez pe Oana Lăpădatu, a avut ideea extraordinară de a continua acest proiect și sperăm să rămânem și noi, CIMRO, parteneri, de a continua acest proiect, de a susține opere contemporane, chiar și într-o variantă miniaturală, pentru că este extrem de important, este absolut vital. Lumea operei contemporane este aproape inexistentă în România, din păcate, nu este absolut deloc susținută, cu foarte mici excepții. Ne gândim acum la opera compozitorului Dan Dediu, care a avut șansa extraordinară să se monteze în mod repetat și cu foarte mare succes pe scena Operei Naționale București. Ne-am dori ca și alte opere să aibă aceeași șansă, dar iată, că poate acest proiect va demonstra cui trebuie să demonstreze că există un public pentru operă contemporană și că există foarte multă creativitate acolo. În ceea ce mă privește, sigur că m-am ocupat mai mult de partea organizatorică, i-am lăsat pe Catherine Milliken și pe Dan Dediu să se ocupe cu sfaturile date tinerilor compozitori.

Dacă nu ar fi fost situația neașteptată a pandemiei, proiectul s-ar fi finalizat tot în format digital sau ar fi presupus o punere în scenă?

Este o întrebare bună. Inițial, acest proiect trebuia să fie unul mai convențional, adică o operă pusă în scenă la teatrul Odeon, cu două reprezentații. Cumva, pandemia ne-a făcut să regândim și cred că am ajuns la o variantă mai bună, pentru că acum, filmul care este, mie mi se pare excelent realizat și trebuie s-o menționez aici și pe regizoarea de film Ruxandra Țuchel și toată echipa de film, care a făcut minuni, într-un timp foarte scurt, deși cu un buget foarte mic. Acest film este pe canalul de youtube al Institutului Goethe și intenționăm să-l ducem în cât mai multe locuri și a rămas un document foarte bine făcut, extrem de profesionist, extrem de bine interpretat de Ansamblul SonoMania, sub bagheta minunatei Simona Strungaru, care a fost motorul și sufletul proiectului și, bineînțeles, cei cinci soliști, care, iarăși, sunt nu numai niște voci extraordinare și foarte diferite, ceea ce a fost foarte bine pentru personajele noastre, dar și niște profesioniști și niște oameni foarte, foarte calzi, Mihaela Maxim, Antonela Bârnat, Elena Dediu, Iustinian Zetea și Cătălin Petrescu. Deci, cumva, cred că a fost tot răul spre bine, pentru că acum avem un produs pe care putem să-l arătăm cu multă mândrie, prin toate colțurile lumii și care a rămas pe internet, deci oricine vrea să-l vadă sau să revadă acest film, spectacol sau spectacol-film, poate s-o facă la orice oră.